Colecţionarul de uşi

De ceva vreme am devenit colecţionar. Strâng lucruri de neînţeles. Printre altele, colecţionez NU-uri. Am o colecţie impresionantă de NU-uri care mi-au venit din toate colţurile vieţii, ca răspuns la dorinţele şi încercările mele. Am adunat nenumărate încât acum stau, ca într-un fotoliu, în vârful unei grămezi de NU-uri venite în picaj spre mine, din cele mai diferite şi neaşteptate direcţii.
Pe cele mai recente şi mai proaspete le-am strâns în buchete şi le-am pus în vaze, pe unele le-am prins în ghirlande pe perdea, cu altele mi-am tapetat pereţii într-un stilizat decor Art Nouveau. Nu-urile mai vechi le păstrez într-un sac. La ocazii şi în zilele de sărbătoare înscenez artificiale si dadaiste ninsori cu Nu-uri de diferite dimensiuni şi texturi.
Am uitat să spun că fac colecţie şi de uşi. De uşi la care am bătut îndelung şi nu mi s-au deschis sau care mi s-au închis brusc în faţă. Când am realizat cât de multe au fost, mi-am dat seama că pot fi piese preţioase pentru o colecţie. Aşa că am pornit în căutarea lor, le-am strâns şi le-am luat acasă. Seara le răsfoiesc, le privesc şi fac planuri de viitor. Am de gând să le colorez şi să le agăţ pe pereţi ca pe nişte tablouri şi să fac un muzeu al uşilor închise. Sau poate le voi camufla şi voi face un happening gen căutare de comori, în varianta căutarea de uşi: Uşi ascunse în zid - descoperiţi-le.
Sau din ele o să fac o carte-instalaţie, pe care o s-o donez unei biblioteci. O carte, care în loc de foi, va avea uşi. Cititorul va putea înainta în lectură doar prin apăsarea clanţei şi sunatul în prealabil la sonerie. Fireşte, pentru deschiderea cărţii vor fi necesare îndelungi ciocănituri.
Cartea se va livra la cheie şi va trebui parcursă într-un timp dat. E de la sine înţeles că anumite pagini ale cărţii nu se vor putea întoarce, unele uşi râmânând iremediabil blocate. În faţa acestor pagini închise, cititorul va putea fie abandona lectura, fie, dacă este pasionat, va putea opta pentru continuarea acesteia… prin efracţie.
Finalul cărţii nu va fi fericit. În ultimul capitol voi apărea eu şi în punctul culminant îmi voi urla mie însămi NU şi atunci oglinda se va sparge, un fulger va lumina scena, decorul se va prăbuşi, vor izbucni aplauzele şi se va trânti furioasă şi ultima uşă a cărţii, adică coperta de sfârşit.

Compoziţie cu rochii plisate şi viitor din hârtie

Mă plimb la braţ cu iubitul şi croim planuri de viitor. Viitorul e din hârtie creponată iar iubitul dintr-o pulbere fină şi colorată.
Planurile sunt croite pe măsura noastră, arată uneori ca niste imense crinoline decupate, iar altele ca nişte utopice rochii bufante cu guler şi trenă-evantai.
Plănuim să ne luăm apartament. Apartamentul va fi înalt ca o cetate şi ascuţit ca un vârf de lance, cu străzi în spirală, turnuri şi ferestre înguste cât nişte minuscule găuri de ac.
Camerele vor avea forma unui balon de călătorie, a unui ceainic sau în cel mai rău caz a unui ghiveci de flori.
Vom prinde rădăcini acolo, vom creşte ca nişte copaci într-o ceaşcă de cafea. Pe crengile noastre se vor aşeza oamenii-păsări care poartă servietă sub aripă, redingotă peste pene iar pe cap, cască de pilot şi au venit în zbor tocmai de la celălalt capăt al lumii, adică de la servici.
Vom trăi veşnic şi vom muri doar când vom vrea noi.
Vom avea nenumăraţi copii, nu ştiu dacă din hârtie sau dintr-un material textil. Toţi vor fi gemeni dar imposibil de confundat. Dintre aceştia, unul va fi foarte cuminte iar altul foarte nebun.
Cel foarte nebun va fi preferatul meu. Îl voi creşte într-o grădină cu portocali şi voi avea grijă ca nebunia lui frumoasă şi colorată să fie sădită într-un pământ bun. De ea se va ocupa un grădinar foarte priceput care o va uda la timpul potrivit, îi va despleti şi îi va pieptăna ramurile şi o va altoi până va ajunge să înflorească. Când copilul se va face mare, îi voi da tichia mea cu clopoţei, îl voi învăţa să facă tumbe şi să meargă pe sârmă, să îmblânzească morile de vânt şi să salveze lumea.
Cel cuminte va fi adoratul meu, îl voi creşte într-o carte şi mă voi îngriji să-i amenajez un lac pentru liniştea lui adâncă în care specii de peşti şi crustacee să înoate prin ochiurile de năvod ale cântecelor lui de leagăn. Când o să se facă mare, o să-l învăţ limba poeţilor şi a copacilor albaştri, îl voi învăţa să scrie şi să meargă pe apă, să înalţe cetăţi şi să pescuiască oameni.

Dacă vreodată o să vreau să îmbătrânesc, o să-mi iau din şifonier o haină cu riduri şi păr alb şi o să mă travestesc în bătrână. Voi ieşi pe stradă şi mă voi lasa ajutată de câte un tânăr să traversez zebra care va porni nărăvaşă din loc şi va pleca cu mine departe, într-o ţară ecuatorială, cu pământ alb-negru şi cu dungi. Din bătrâneţe mă voi întoarce acasă ca dintr-o aventuroasă şi palpitantă expediţie prin deşert.

Ce bine că viitorul e din hârtie.. Se pot crea din el cele mai fanteziste planuri-rochii.
El poate fi folosit, fireşte şi ca ambalaj. Se pot înfăşura în el şi trecutul şi prezentul şi se pot expedia prin poştă, colet. La o adresă anonimă.