Melcii pietoni au intotdeauna prioritate (indiferent dacă zebra e de faţă sau nu)

Poti sa simţi iarba sub picioare şi în jungla urbană!

Oricum alergăm ca nişte hamsteri într-o rotiţă. Iată că cineva a inventat o roată în care poţi alerga mai comfortabiol şi mai NATURAL. Mâine comand şi eu una!

Inventatorii sunt trei studenţi la Dalhouise School of Architecture (Canada). Numele lor, pentru că merită pomeniţi: David Gallaugher, Kevin James şi Jacob Jebailey.

...sau poţi să alergi prin iarbă chiar la domiciliu!

Cintece de adormit

turcesc


si rusesc.

Care e casa ta?

A mea e cea din virful pomului.

Clubul Vis In Dungi

Clubul Vis în Dungi (adus pe lume de Asociaţia Dintr-un Basm) este locul în care se petrec nenumărate aventuri creative pentru copiii de toate vârstele. Aici imaginaţia cutreieră liber, ia forme artistice şi se răsfaţă în culori şi în dungi.
La Clubul Vis în Dungi poţi învăţa, inventa, experimenta, visa, ţipa, înota şi chiar te poţi întâlni la interesecţii cu zebre, tigri, peşti şi alte făpturi dungate. Pe rafturi găseşti aşezate ateliere de toate soiurile şi formele care te invită să le guşti. Eşti aşteaptat să explorezi lumea graficii, picturii şi sculpturii (Atelier de arte plastice), să creezi costumele, scenografia şi povestea unei piese de teatru (Atelier de arte decorative în construcţia unui spectacol), să faci o incursiune în lumea peticelor frumos imprimate (Atelier de bricolaj textil - Poveşti cu petice şi pânze), să descoperi fotografia (Atelier de introducere în tehnica fotografiei), să călătoreşti în spaţii reale sau fantastice (Atelier de creativitate Cufărul zburător), să născoceşti poveşti (Atelier de croşetat poveşti), să faci experimente legate de lumină, sunete şi amestecuri de substanţe (Atelier de experimente ştiinţifice), să cânţi la instrumente muzicale şi multe altele.
Atelierele şi visele în dungi se petrec la sediul Fundaţiei pentru Tineret a municipiului Bucureşti, Şoseaua Grozăveşti nr 84, sector 6 (de la Piaţa Leul, către Pod Grozăveşti).
Mai multe dungi găsiţi aici: http://asociatiadintrunbasm.wordpress.com/.

O poveste cu dungi

Au fost odată trei fete desuete care faceau desene si multe piruete. ( ba chiar şi poezii concrete!!)
Într-o zi, când s-au oprit din învârtit ( pentru că au obosit) au descoperit că ajunseseră într-un loc cu totul şi cu totul neîngrădit. Şi neobişnuit!!
Au văzut mulţi copaci în dungi care aveau coroanele ca nişte imense fuioare răsucite şi care în loc de fructe făceau păsări. Păsările înmugureau şi creşteau pe crengi, atârnând ca nişte poveşti răscoapte, cu sâmbure, tocmai bune de cules.
Cele trei fete au înţeles pe dată că acolo trăieşte un basm. Mirate şi bucuroase au început să se uite în jur şi să-l caute cu privirea. Basmul putea fi foarte aproape, ascuns în frunziş, poate cuibărit în scorbura unui copac sau dormitând la umbra unei stânci.. Oricât au căutat, oricit au ascultat zgomotele şi mişcările din jur şi au adulmecat aerul, nu l-au găsit. Au pornit aşadar în căutarea lui, întrebând despre el pe toţi care le ieşeau în cale. Au aflat că povestea era catifelată la atingere ca o blană fină şi îţi lăsa pe degete un fel de vopsea cu dungi. Nu purta însă titlu şi nici etichetă cu „proaspăt vopsit”. Purta doar un şal verde, foarte şic. Chipul ei era o explozie de nuanţe şi dungi, de aceea fusese poreclită mai în glumă, mai în serios, „zebra”.
Unii susţineau că zebra curcubeu ar avea corn de inorog, colorat ca o acadea şi că ar fi bună de dus în oraselul copiilor dar alţii ziceau ca locul ei ar fi la circ sau mai degrabă într-o tipografie pentru că dungile ei miraculoase secretă, atunci când e linistită, cerneală albastră, când e înfometată, cerneala roşie iar cind e emotionată, culori acrilice sau tempera.
Se povestea ca odată, fusese luată de un pictor, pentru a fi folosită drept cutie de acuarele. Pictorul şi-a luat cele mai bune pensule şi a inceput să picteze cu nemaivazutele vopsele dar apoi a constatat cu dezamagire că făptura cu dungi, în loc să producă culori, s-a apucat de citit şi a luat chiar forma unei carţi iar pielea ei a inceput să producă, negru pe alb, litere şi cuvinte ( unele chiar cu şapte capete). Dungile de pe corpul ei deveniseră rânduri de carte, scrise mărunt şi caligrafic, care istoriseau isprăvi şi întâmplări nemaivăzute.
Nu se mai ştie ce se întâmplase de atunci şi nici unde mai trăia povestea-zebră. Tot ce se ştie e că zebra multicoloră era din nou slobodă şi pe unde trecea, împrăştia dungi aşa cum un nor împrăştie ploaie. În urma ei dealurile, oraşele şi ţările rămâneau ca nişte preşuri dungate, galbene, portocalii, roşii sau verzi, puse pe câmp la uscat.
Auzind acestea, cele trei fete plecate în căutarea basmului, au pornit pe urma dârelor colorate înscrise pe pământ, copaci şi ziduri. Dungile erau nişte linii elastice, mereu în mişcare: se fugăreau şi se roteau nestăpânite, ca un desen răzvrătit. Nu puteau fi privite mult timp pt că produceau un efect ciudat ca un fel de ameţeală.
Fetele detectoare de basm au început să le parcurgă pas cu pas, cu piciorul, ca pe nişte sinuoase trasee, într-o expediţie. Fiecare din ele a pornit pe alt drum pentru că fiecare dungă-potecă ducea altundeva: la odăi, culoare şi la săli de tron, la un ţărm de mare si la un rege – pescar, la un oraş pustiu străbătut în galop de un prinţ deghizat şi vizirul său, la un elefant albastru şi o caravană rătăcită în deşert, la o fată de împărat preschimbată într-un fir de iarbă, la o grădină zburătoare închisă într-un ulcior..
Pe măsură ce fetele urcau, dungile se transformau în versanţi şi mai sus au devenit chiar curenţi de aer cald sau rece pe care curajoasele exploratoare au putut înainta doar navigând la bordul unui balon de călătorie.
Au străbătut astfel distanţe uriaşe, kilometri întregi de dungi abrupte sau în serpentină, fără să întâlnească însă basmul- zebră, pe care îl căutau.
Atunci au încetat să-l mai caute şi au aşteptat răbdătoare ca el să le găsească. Ca să-l ademenească au luat cele mai frumoase cărţi de basme, le-au rupt foile, s-au învelit cu ele, s-au întins ca pentru somn, au închis ochii şi au început să numere, liniştite, până la 1001. Când au terminat de numarat, au zărit zebra de poveste care paştea liniştită liniile şi buclele literelor înscrise pe foile-pled. Zebra le-a zărit şi ea şi de emoţie, dungile i s-au topit şi ea a devenit brusc înflorată şi s-a grăbit să se ascundă într-o tufă de zorele. Apoi, cind cele 3 fete s-au apropiat şi au mângâiat-o pe creştet, s-a facut roşie de plăcere şi s-a acoperit încetul cu încetul cu buline mari şi albe, care-i răsăreau, una câte una, pe pielea vişinie. După primele clipe de emoţie şi-a recăpătat, fireşte şi dungile şi stăpânirea de sine.
Ce s-a intimplat mai departe, e uşor de închipuit. Nu numai că cele cinci fete s-au împrietenit pe viaţă cu basmul vărgat dar s-au şi asociat cu el. Atunci s-a născut Asociatia Dintr-un Basm si odata cu ea, Clubul VIS IN DUNGI.
Se spune că la naşterea acestora, fetele s-au îmbarcat – împreună cu prietena lor zebra- pe-o corabie cu pânze şi au pornit în larg. La plecare, dungile zebrei au fost împărţite gratis copiilor care au descoperit în vârful fiecăreia câte o poveste albă si pufoasa ca o vată de zăhar. Odată plecate pe mare, fetele-navigatoare şi cu prietena lor, au trecut prin multe şi nemaivăzute întâmplări şi încercări care s-au scris pe trupul lung şi nesfârşit al basmului călător pe corabie.
Am uitat să vă spun că după întâlnirea cu copiii, zebra a ramas albă, imaculată, o poveste limpede ca o apă de fânână în care se văd adesea plutind fericite o felie de soare şi-o jumătate de lună...
PS: La întoarcere, cele trei fete, de bucurie au facut 1001 de piruete şi s-au apucat îndată de proiecte concrete. Care şi azi se mai întâmplă...

In valuri

Mergea pe stradă. Asfaltul îi acompania gândurile razleţe. Se simţea ca într-o cameră vătuită, fără pic de acustică sau rezonanţă. Sunetele gândurilor se loveau de pereţii clădirilor, de balcoanele blocurilor şi ricoşau, neputincioase, fără să se întâlnească.

La un moment dat, auzi vuiet de ape şi simţi un val imens, acolo, în stradă, cum se încheagă în aer, nevăzut şi îl izbeşte în ceafă. În clipa următoare, se prăbuşi în asfalt. Înotă îndelung, mai mult zbătându-se şi înghiţind convulsiv, aer şi asfalt, amestecate. Ajunse într-un târziu la mal de care se prinse ca de un colac de salvare. Gâfâind, se şterse de asfaltul care îi intrase în gură şi în urechi, prin haine, până la piele şi văzu că se afla pe o mică insulă crescută în mijlocul străzii curgătoare. Răsuflă uşurat şi vru să rămână acolo dar descoperi curând că insula era dintr-o substanţă spongioasă şi că devenea din ce în ce mai grea şi mai nesigură. Îmbrăcat în spaimă ca într-o vestă gonflabilă, se aruncă din nou în valuri şi înotă până la bordura de care se agăţă şi îşi făcu vânt afară.
Era salvat, ajunsese pe trotuar. Rămase un timp acolo şi privi în zare. De jur împrejur valuri nesfârşite de asfalt care se întindeau în cele patru zări. Orizontul era şi el grizonat, aproape încărunţit.

Se ridică şi porni înfrigurat spre casă.„Nu ai nici o şansă” îi spuse un trecător în loc de salut şi trecu mai departe. „Nu ai nici o şansă” îi spuse vânzătoarea de la magazin în timp ce îi întindea pâinea. „Nu ai nici o şansă” descifră în mâzgâlelile grafiti de pe peretele blocului.

Privi la strada care curgea învolburată prin faţa casei. Pentru o clipă avu senzaţia că râul venea direct spre el, ca un tăvălug şi că îl va lua cu tot cu casă şi cu viaţă.

Fără să ştie de el, intră în casă, scotoci prin dulapuri şi sertare, scoase un vas de forma unui alambic apoi se îndreptă spre feresatră, o deschise şi răsturnă vasul cu vise în râul de asfalt care curgea prăfuit sub fereastră. Mort, se întinse apoi pe pat şi se înveli în singurătate ca într-un pled vechi.
Adormi. Se trezi într-un târziu, într-o cameră stranie, dogorind de lumină. Pereţii şi lucrurile păreau făcute din fildeş irizant, ca un fel de perete interior de scoică translucidă. Întâlni chipurile unor cunoscuţi şi văzu cum pe trăsăturile lor dansa lumina ca o văpaie bucuroasă. Chipurile-văpăi ardeau ca nişte flăcări albe, mângâietoare. Se atrăgeau şi se aprindeau şi mai mult unul din celălalt, înteţindu-şi flacăra iubitoare.

Lumina începu să-l pătrundă încetul cu încetul, ca o substanţă lichidă incandescentă. O simţi cum îi intră prin pori, prin fibre şi prin pereţii interiori. În curând fu umplut de lumină ca un vas de flori, cu apă.

Inundat pe dinăuntru, stătea acum transparent şi fluorescent, străin parcă sieşi, neştiind ce să facă cu lumina lichidă care se revărsase în el. Ar fi vrut să o strângă, să o toarne în vase, sau în sticle, ca pe un mir.

Era răvăşit de atâta lumină. Se închise în sine, îşi trase toate obloanele şi perdelele, de teamă ca nu cumva substanţa strălucitoare să se scurgă în afară prin vreo firidă sau deschizătură. Simţea chiar nevoia bizară să se acopere cu ceva ca să nu i se ghicească văpaia dinăuntru.

Bănuia ce se întâmplase, deşi îi venea greu să creadă.

Era ca şi cum un val de lumină trecuse peste el.