tag:blogger.com,1999:blog-31094046980828437762024-02-19T06:32:55.616-08:00regele_adormitMichihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.comBlogger15125tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-68330503805220590442014-02-28T12:41:00.001-08:002014-02-28T12:41:46.648-08:00Poveste cu foarfeci <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdhg6RNOC5_3drJY8b2EILuV6GcWFYlxoVgF0eFyCzMyX0GqtyYW5iZpavzP9HpcoQ_C-6YeYUl9kaWaUoAMEJVZ6si0OU2As_j7NAI3c1fx57V4_30eNvEJSNjdeTUE2t8aofwzMaxdxu/s1600/07-c7fwB.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjdhg6RNOC5_3drJY8b2EILuV6GcWFYlxoVgF0eFyCzMyX0GqtyYW5iZpavzP9HpcoQ_C-6YeYUl9kaWaUoAMEJVZ6si0OU2As_j7NAI3c1fx57V4_30eNvEJSNjdeTUE2t8aofwzMaxdxu/s1600/07-c7fwB.jpg" height="255" width="320" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
A fost odată o ţară în care totul se sfârşea înainte de a începe.</div>
<div style="text-align: justify;">
Lucrurile din jur erau mereu pe terminate. Toate aveau ataşate un mic ceas cu bombă care începea să ticăie îndată ce acestea erau pornite, atinse, gustate sau mirosite. După ultimul ticăit, se auzea un semnal sonor şi lucrurile explodau cu un zgomot de petardă. Oamenii alergau uneori printre pocnituri încercând să mai prindă şi să mai folosească lucrurile încă în viaţă.</div>
<div style="text-align: justify;">
În ţara aceasta orizonturile ţi se închideau în faţă ca uşile de la metrou, perspectivele se strângeau pe neaşteptate ca nişte umbrele de soare pliate iar planurile de viitor erau pescuite, congelate, ambalate în lăzi şi apoi încărcate pe un vapor şi trimise pe o insulă îndepărtată.</div>
<div style="text-align: justify;">
Pe această insulă era km 0 al Sfârşitului, sediul lui, în forma unui institut: Institutul Terminal, responsabil cu terminarea tuturor lucrurilor. Directorul institutului avea în loc de inimă un dead-line şi în loc de angajaţi, foarfeci. Foarfecile lucrau la birou şi răspundeau la telefon. Sau mergeau pe teren.</div>
<div style="text-align: justify;">
Pentru a nu fi recunoscute, foarfecile purtau ochelari de soare şi pardesiu. Ele roiau în jurul oamenilor, tăindu-le, ca pe o peliculă de montaj, filmul în care se mişcau: timpul era scurtat, secvenţe şi întâmplări erau întrerupte, personaje decupate şi câmpul de mişcare ajustat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Foarfecile debutante scurtau timpul. Timpul nu suporta hainele scurte, nu fusese niciodata vazut cu fusta mai sus de genunchi, aşa că la prima tăietură o lua la fugă şi aluneca, mereu, cu genunchii goi, printre degetele oamenilor.</div>
<div style="text-align: justify;">
Foarfecile cu experienţă tăiau legăturile dintre oameni. Din aceste cordoane ombilicale se făceau funii cu care arborii clandestini erau legați unii de alții pentru a nu mai călători niciodată fără bilet.</div>
<div style="text-align: justify;">
Alte foarfeci le tăiau oamenilor, pe neaşteptate, calea. Când o foarfecă îţi tăia calea, trebuia să faci trei paşi înapoi şi să te agăţi neapărat de ceva, ( un copac sau în lipsă, de un gând verde) altfel rămâneai cu piciorul suspendat în aer, ca pe o scară frântă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Foarfecile cu funcţie de conducere aveau dreptul să le taie oamenilor aripile, cînd acestea creşteau prea mult, deveneau inestetice, inconfortabile şi uneori nu mai încăpeau în servietă. (Ca să nu plângă, când se trezeau prima oară cu aripile tăiate, copiilor li se spunea că acelea au fost aripi de lapte şi că le vor creşte altele, de minte..)</div>
<div style="text-align: justify;">
Când se plictiseau la birou şi nu mai aveau chef de muncă, foarfecile îşi tăiau una alteia unghiile..</div>
<div style="text-align: justify;">
Ajunsesem în ţara asta întâmplător, când un val mă aruncase pe ţărm, ca pe un alt Gulliver naufragiat. Totul s-a petrecut în câteva clipe şi înainte să înţeleg ce se întâmplă cu vasul în care navigam, marea s-a terminat brusc, ca o bucată de mucava albastră, tăiată cu foarfeca, aruncându-mă pe uscat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Izbitura m-a trezit. Pe ţărm, nu m-au întâmpinat maimuţe gălăgioase în palmieri cu banane, cum m-aş fi aşteptat, sau indigeni cu arcuri ci m-am trezit pe un câmp (vizual) pe care sfârşitul creştea ca un dovleac verde din care ciuguleau păsările şi gustau animalele.</div>
<div style="text-align: justify;">
La atingerea pupilei mele, câmpul s-a dat înapoi, nărăvaş. Înainte ca ochiul să-l fotografieze, o foarfecă l-a tăiat pe-ndouă ca pe-o peliculă de montaj. Unghiul de vedere mi s-a micşorat la jumătate. Animalele şi păsările s-au împrăştiat, lăsând în urmă dovlecii verzi, care priviţi mai de aproape se dovediră a fi ceasuri mari şi dolofane care ticăiau regulat.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ca orice nou-venit, trebuia să văd doar jumătate de lume. Cealaltă jumătate fusese printr-o singură tăietură scoasă din peisaj şi aruncată peste bord. (Căzuse, cu plescăit de ape în pupila mea deschisă şi se înecase.)</div>
<div style="text-align: justify;">
M-am plimbat cu privirea pe câmp. Mi-a atras atenţia un punct mişcator alb. Cineva îmi făcea în depărtare, semn insistent cu batista. M-am apropiat şi am văzut că era un copac. Aştepta într-o staţie de autobuz şi se plictisea sub soarele torid. Am dat mâna şi am făcut cunoştinţă.</div>
<div style="text-align: justify;">
De bucurie ca-i ţin companie, copacul a făcut pe loc câteva fructe pe care mi le-a dăruit. M-a făcut atent la ticăitul dovlecilor şi m-a avertizat că în curând câmpul pe care stăm se va termina.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mi-a spus repede povestea lui: fugise dintr-o pădure în care copacii îşi mâncau unii altora fructele şi uneori chiar se tăiau singuri. Mi-a mai spus că acolo era și un pom care făcea frunze lunguieţe care se terminau cu un vârf de creion. Fiecare vârf de creion se termina cu o sonerie pe care nu trebuia să apeşi. Dacă apăsai, se deschidea o uşă care ducea la un ghişeu în spatele căruia tricota o doamna între două vârste. Fiecare doamnă era șefă și se termina cu un coc complicat, cu scară interioară, pe care nu trebuia să urci. Daca urcai, ajungeai pe un acoperis înalt, care se termina pe neaşteptate şi de pe care nu mai puteai fi dat jos decît agăţat de o cravată de salvare care se termina cu un nod bine strâns.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mirat, am decis pe loc că nu voi suna niciodată la soneriile din vîrful frunzelor şi ca nu voi urca pe scările din cocurile doamnelor. Peste câteva clipe, urcam aproape instinctiv, pe scările autobuzului care oprise în staţie. Văzând că ne despărţim, copacul a explodat în fructe de adio, din care am refuzat politicos să gust, fiind convins că o să ne mai revedem cândva.</div>
<div style="text-align: justify;">
La o intersecţie, străzile crucişe au început să se rotească, sătule de unghiul de 90 de grade în care stăteau de-o viaţă, şi să se apropie până cînd s-au întâlnit şi interescţia s-a închis ca o foarfecă uriaşă. Imediat, autobuzul s-a crăpat ca un harbuz copt, a pocnit asurzitor şi s-a terminat într-un nor de fum. Bunicuţe cu umbrele şi domni cu mustăţi s-au revărsat pe şosea ca seminţele dintr-un fruct muşcat cu poftă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Pentru că autobuzul se terminase, am luat-o pe jos. De-o parte şi de alta a străzii se întindea un lan de foarfeci subţiri ca trestiile, care se legănau în vânt. În zare nici urmă de copac. Fuseseră tăiați. În locul lor creșteau pe dealuri cât vedeai cu ochii doar doamne cu coc: coc în loc de frunziș și birou în loc de rădăcină. Mi-am amintit de povestea copacului și am înteles: nimerisem pe câmpul muncii. Aici oamenii se munceau unii pe alții, de aceea munca nu se termina niciodată.</div>
<div style="text-align: justify;">
Vara, doamnele băteau la mașina de scris, ceea ce crea un sunet plăcut, ca un fel de briză sonoră. Iarna își trăgeau pe cap, ca pe o glugă, un soi de cască de coafor care le apăra de vânt și de frig. Le-am privit cu atenție: doamnele aveau picioare lungi de flamingo și penaj ușor colorat. Cu pixurile/ pliscurile ciuguleau niște cifre dintr-un tabel. N-am îndrăznit să le deranjez. Erau foarte ascuțite și imprevizibile și mi-am imaginat că orice conversație cu ele îți lăsa tăieturi pe corp. Am încercat să ocolesc pădurea de cocuri și să merg mai departe neobservat dar un zbârnâit de telefon a tulburat bătaia ritmică a mașinilor de scris. S-a auzit un foșnet, apoi o rumoare. Dintr-o dată toate s-au ridicat din birouri ca un stol de păsări speriate, au pornit în zbor ascuțit, au spintecat aerul pe lângă urechile mele și s-au înfipt ca niște pioneze în cerul de carton întins la orizont. Începuse ședința.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ședința era o mașinărie complicată cu multe piese interconectate, în mișcare. Cele mai rapide erau cocurile doamnelor care se învârteau ca niște roți dințate si acționau un sistem cu scripeți și prese ce producea concomitent aplauze și topuri de hârtie.</div>
<div style="text-align: justify;">
Dupa un timp, roțile își încetineau tot mai mult mișcarea până când mașinăria se oprea. Doamnele acum fără vlagă, deveneau palide și rotunde. Chipurile lor luau forma stranie a unor cești de cafea. Un domn în costum (șeful) venea atunci și le mesteca pe rând chipurile cu lingurița. Gestul avea un efect miraculos pentru că doamnele se învioarau brusc, rotițele-cocuri își reluau mișcarea și ședința reîncepea. Șeful sorbea chipurile doamnelor ca pe cafea, se urca apoi într-un ingenios vehicol (o servietă cu pedale), dădea câteva ture de control în jurul mașinăriei-ședintă și dispărea împrăștiind ordine prin țeava de eșapament.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am părăsit neobservat ședința și după câțiva pași am luat-o la fugă. Simțeam că dacă aș mai rămine măcar câteva clipe în plus în câmpul muncii, un birou avea să-mi crească în jurul brâului și un coc avea să mi se ivească în vârful capului.</div>
<div style="text-align: justify;">
Mi-am reluat călătoria. Am parcurs kilometri de drum în serpentine, purtat de peisaje ca de niște blajini cai fantastici. După un timp, un nou câmp mi s-a deschis în față. De departe, câmpul părea un animal gigantic cu zeci de membre și fără corp. Aceasta pentru că din pamint creșteau cât vedeai cu ochii doar mâini. Mâini imense care se mișcau când ordonat, când haotic, într-o coregrafie aeriană complicată despre care cu greu puteai spune daca e regizată sau spontană. Când m-am apropiat, mâinile băteau la unison darabana cu degetele și se uitau nerăbdătoare la ceas, parcă așteptând pe cineva. Dupa primele mele mișcări m-au simțit și s-au strâns în jurul meu, sălbăticite, mârâind și arătându-și degetele. Apoi au început să bată frenetic din palme ca și cum pe mine m-ar fi așteptat de atâta timp. Se înghesuiau să mă atinga, călcându-se pe degete. M-am trezit cuprins din toate părțile, într-o învălmășeală de ființe încâlcite, atrase de mine ca de o pradă. Unele încercau să mă mângâie, altele mă îmbrânceau. Mă dădeau din mână în mână, mă frământau în pumni, mă cântăreau în palmă, mă aruncau în aer și mă prindeau, mă fluturau ca pe un steag. Altele, mai lacome, mă strângeau de gât până când îmi pierdeam suflarea. Credeam că îmi voi pierde și cunosținta, când una din mâini m-a luat incet de mână și mergind în vârful degetelor, m-a scos din vâltoarea tactilă. Am tresărit: era mâna mea. O mâna necunoscută care creștea din mine. Aripa mea cu cinci degete pe care n-o știam și n-o foloseam. Era mâna cu care mă puteam lua de mână și duce acasă. M-am cațărat pe ea ca într-un copac și m-am uitat în zare. De sus, am văzut drumul pe care trebuia să apuc, ca un fir subțire și șerpuitor.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am coborât din copacul cu degete, l-am luat sub braț și m-am strecurat afară din câmpul ciudat printre zecile de mâini care fremătau mai departe oarbe și neîmpăcate, parcă în căutarea unui trup. La despărțire, m-am intors către ele și le-am facut îndelung cu mâna..</div>
<div style="text-align: justify;">
Am mers mai departe. Pe măsura ce înaintam, orizontul începea să semene cu o peliculă de film impregnată de o lumină ireală, cu scene și personaje în nuanțe aurii. Lucrurile și întâmplările erau ca o ploaie de lumină revigorantă, sub al cărei jet te puteai așeza. Îi puteai răsfoi straturile de fotoni ca pe filele unei cărți fluorescente, o puteai face bulgări, te puteai bălăci, sau chiar așeza în ea ca într-un fotoliu plutitor. Lumina era saturată de fericire.Culorile erau atit de vii că străluceau ca aripile de fluturi sau tâșneau cu forța vitală a unor tigri sălbatici. Peisaje fabuloase înfloreau pe ecran.</div>
<div style="text-align: justify;">
În fața ochilor mi-a apărut o livadă cu copaci plini de fructe. Fructele aveau în loc de coajă, un film color, transparent care radia discret in jurul lor ca o aură-poveste cu lumini și umbre turcoaz-roșiatice. Mai târziu, o întindere albă, nesfârșită a apărut în imagine. Totul părea de cristal și lăsa să se întrevadă interiorul până în cele mai mici detalii. Gândurile, proiecțiile și visele fremătau la vedere, ca niște aripi albe, așteptând să ți se așeze, cuminți pe omoplați. Se vedea ce se intimplă în alte vieți, ca în alte compartimente ale inimii.</div>
<div style="text-align: justify;">
În albul din imagine a țâșnit o vulpiță roșie ca o pată neastimparată de culoare. În acel moment o foarfecă a intrat în peisaj și a tăiat-o din cadru. Uimit, m-am apropiat de locul în care apăruse dar n-am mai găsit decât urma ei în zăpadă. Tot atunci mi s-a părut că zăresc acel animal straniu, Sfârșitul, alergând ca o nălucă pe dealuri.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am mers mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat deși simțeam în preajma mea prezența invizibilă a unei foarfeci. Foarfeca a continuat să intervină in peisaj tăind tot felul de detalii, aparent nesemnificative: păsări în zbor, siluete în mișcare. (Zărisem la un moment dat o siluetă fermecătoare. Foarfeca o tăiase pe-ndouă. Îi retezase exact acea jumătate care nu se putea spune în cuvinte. Silueta mi se terminase in palmă, lăsând in urmă o linie curbă).</div>
<div style="text-align: justify;">
Foarfeca a început apoi să taie liniile desenului în care mă mișcam. Peisajele erau decupate, până când își pierdeau adâncimea și luau forma unor cutii. Orizontul era micșorat și perspectivele tăiate ca feliile de pâine.</div>
<div style="text-align: justify;">
Într-un târziu am înțeles: foarfecile stăteau ca la cinema urmărindu-mi creierul ca pe o peliculă de montaj. Un ochi tăios, cu ghilotină în loc de pleoapă privea tot ceea ce apărea pe ecranul minții mele. Când clipea, producea un fel de stop-cadru ce era instantaneu decupat. Imaginile și întâmplările scoase din peliculă se zbăteau ca peștii prinși în undiță.</div>
<div style="text-align: justify;">
Visele erau tăiate ca niște plete prea lungi, posibilitățile erau tunse precum arbustii de grădină. Poveștile se terminau, ca niște filme întrerupte, chiar în timp ce pășeam prin ele.</div>
<div style="text-align: justify;">
La un moment dat, o foarfecă mi-a tăiat cîmpul vizual și pentru câteva clipe n-am mai văzut nimic. Când mi-am revenit am auzit un țipăt și la câțiva pași de mine am zărit o doamnă care răcnea de sfârșit ca de durere. Începuse să se termine de la pălarie în jos. Am întins mâinile spre ea dar am simțit cum degetele mi se termină și mâinile îmi devin inutile.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am luat-o la fugă scrutând câmpul cu privirea. Trebuia să găsesc drumul înainte ca acesta să se termine.</div>
<div style="text-align: justify;">
Un copac mi-a alunecat pe retină ca o poveste cu ramuri. Era copacul pe care îl întâlnisem cu ceva timp în urmă, în stația de autobuz. ( Revenisem așadar de unde plecasem!) Crescuse înalt de parcă nu vroia să se termine și acum sfida câmpul cu înălțimea lui. Am alergat spre el și nu m-am oprit decât în brațele lui. Copacul m-a acoperit cu frunze și sărutări. Poate că drumul meu e chiar un copac, mi-a trecut un gând prin minte, văzând crengile lui cu sens unic care se interesectau direct cu cerul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Copacul a început să dea semne de neliniște și să facă într-una fructe de avertisment încercând să mă previna de ceva. Am observat că pe o creangă de-a lui se așezase o vietate stranie, de dimensiuni mari. Semăna cu un ceas rotund dar avea pene și creastă de pasăre iar din gușă scotea un fel de ticăit sonor.</div>
<div style="text-align: justify;">
N-am ținut seama de avertismentele copacului și m-am apropiat de ea. Ceasul cu pene și gheare și-a luat zborul și în locul lui am văzut un bărbat înalt cu chipul rotund și părul spilcuit.</div>
<div style="text-align: justify;">
Când m-a vazut, un zâmbet triumfator i s-a desenat pe față. Nu te puteai agăța de zâmbetul lui, ardea ca fitilul aprins al unei bombe. În ochii lui vedeam ca printr-un hublou continuările poveștilor mele întrerupte, drumurile și perspectivele mele tăiate, personajele decupate din existența mea, visele retezate. Înotau ca un banc de pești în pupila lui ca în spatele unui perete de sticlă. Atunci am observat că în loc de mâini îi creșteau două foarfeci și l-am recunoscut. Era el, Sfârșitul.</div>
<div style="text-align: justify;">
S-a apropiat de mine fără să-mi spună un cuvânt și și-a pus capul pe umărul meu. Am auzit cum în loc de inimă, în piept îi ticăia un ceas care număra secundele. Mi-a șoptit că totul s-a terminat între noi. A vrut să mă sărute dar m-a mușcat de obraz atât de tare încât am leșinat.</div>
<div style="text-align: justify;">
O foarfecă a tăiat atunci înțelesul a tot ceea ce trăiam. Sensul mi-a zburat din minte și am renunțat să-l mai urmăresc.</div>
<div style="text-align: justify;">
Fără să mai înțeleg nimic, m-am trezit, după mult timp, la închisoare. Închisoarea avea formă de doamnă cu ochelari şi coafură înfoiată. Doamna mi-a zâmbit superior, dezvelindu-şi gratiile şi dându-mi de înţeles ca este interminabilă. ( Zâmbetul ei era un munte ascutit, cu pisc, pe care nu te puteai cățăra decât cu corzi și cască.)</div>
<div style="text-align: justify;">
Alături de mine, în celulă l-am descoperit pe prietenul meu, copacul. Era bolnav și nu mai suporta detenția. Eu îi luam uneori pulsul iar el îmi scria cu crengile poezii pe pereți. Copacul fusese arestat pentru că nu făcea fructe. Acum se străduia din răsputeri să rodească, dar de stres nu reușea să facă decât niște fructe gălbui-palide, insipide care semănau cu morcovii necrescuți. Într-o zi, și-a adunat toate puterile și a facut niște..</div>
serviete cu sâmbure, mari și cărnoase care au produs pe moment stupefacție și mai târziu au fost transformate într-un gem negru-acrișor, tămăduitor de probleme de servici.<br />
<div style="text-align: justify;">
În închisoare, viața curgea încet, ca o broboană de sudoare. Degetele mi se îngroșasera și îmi deveniseră gratii printre care nu mai puteam fugi. Printre ele imi treceau doar gândurile care ieșeau din încăpere ca niște reptile lungi, cu coadă. Fusesem condamnat să mor de trei ori pe zi și să mă car în propria mea servietă. Aceasta se întâmpla zilnic, cu regularitate.</div>
<div style="text-align: justify;">
Într-o zi, cineva – un înger rătăcit, probabil – a intrat în încăpere și a aprins lumina. Celula s-a risipit brusc. M-am trezit din închisoare buimac, ca din somn. Pentru câteva clipe nu am văzut decât albul orbitor apoi am început să deslușesc ca prin ceață copacul la câțiva pași de mine. Mi s-a părut că de bucurie îi răsăriseră fructe pe crengi dar pentru că ochii nu mi se obișnuiau cu lumina, imaginea pulsa neclar și intermitent. Amețit de lumină, m-am prabușit la podea.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am fost luat cu targa şi dus.. într-un măr. Mărul era ca un câmp rotund, binefăcător, protejat de coajă. Aici, totul era poros, aseptic, complet alb (ca într-un spital). Nu mi se auzea decât respirația. Peretii interiori ai fructului păreau un bandaj enorm, protector. O soră medicală ca o umbră imaculată aluneca prin albul înconjurător și îmi pansa rănile. Chipul ei părea un ecran de cinematograf pe care treceau scene și istorii în nuanțe de la sepia la azur, într-o succesiune de expresii. Zâmbetul ei era alb, ca un început de lume. Pentru o clipă, mi s-a părut că-l zăresc, printre pleoapele întredeschise. Era el, Ne-sfârșitul. Aluneca pe trăsăturile feței ei ca un schior bucuros pe niște pante înzăpezite și îmi făcea cu mâna. Prin pereții poroși auzeam cum în cealaltă încăpere a mărului, cea din miez, se slujea încet și duios, Liturghia.</div>
Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-57957452728525233732010-12-28T08:47:00.000-08:002010-12-28T08:56:53.351-08:00Poti sa simţi iarba sub picioare şi în jungla urbană!<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg1AH3-sa9pLkS76c9fk6v6Pi0cVF6G4uMJjcfOIDnN2AhT4tMZehQGrNBeW6acwdnaxQwJzB6Jrs1PmuxDM6oIsxchyphenhyphengeX_ddD2-I_HbII6daSam0p0lNCbjv1f81IMyDIh62sd4c8uhM9/s1600/grass+wheel1.jpg"><img style="TEXT-ALIGN: center; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; DISPLAY: block; HEIGHT: 276px; CURSOR: hand" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5555775861615328978" border="0" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg1AH3-sa9pLkS76c9fk6v6Pi0cVF6G4uMJjcfOIDnN2AhT4tMZehQGrNBeW6acwdnaxQwJzB6Jrs1PmuxDM6oIsxchyphenhyphengeX_ddD2-I_HbII6daSam0p0lNCbjv1f81IMyDIh62sd4c8uhM9/s400/grass+wheel1.jpg" /></a><br /><br /><div>Oricum alergăm ca nişte hamsteri într-o rotiţă. Iată că cineva a inventat o roată în care poţi alerga mai comfortabiol şi mai NATURAL. Mâine comand şi eu una!</div><div></div><div></div><div>Inventatorii sunt trei studenţi la Dalhouise School of Architecture (Canada). Numele lor, pentru că merită pomeniţi: David Gallaugher, Kevin James şi Jacob Jebailey. </div><br /><div></div><br />...sau poţi să alergi prin iarbă chiar la domiciliu!<br /><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCZmYjFcvmhl-I3uAhxl4qXFq_FLDnA0qOxEh1yQVCbRTWe1flxTTmCkdVXdTnlzcM5b02uq5R7x0vJzzwsYu9gI827nahvvCkGLw1SrhB4DHy4GMsSDqGdf3ndp_pRQ6UFpAoFc3aJSgq/s1600/papuci+cu+iarba.jpg"><img style="TEXT-ALIGN: center; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; DISPLAY: block; HEIGHT: 397px; CURSOR: hand" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5555776110609772322" border="0" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCZmYjFcvmhl-I3uAhxl4qXFq_FLDnA0qOxEh1yQVCbRTWe1flxTTmCkdVXdTnlzcM5b02uq5R7x0vJzzwsYu9gI827nahvvCkGLw1SrhB4DHy4GMsSDqGdf3ndp_pRQ6UFpAoFc3aJSgq/s400/papuci+cu+iarba.jpg" /></a>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-66555156161586169422010-03-17T04:58:00.000-07:002013-08-19T06:27:22.838-07:00O poveste cu dungi<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0G7vsUS_ldQh8hsLku9EF-rUGaRn-901CUdH303cnSmG6_pzW8N3bxWWlg3gWBiOUAd4mgaghRBDpW3RuQgmeN3F4bCn_8Phw2iOuw9CbdVNpfiu0QXhxtP57TxYqy1TB5NV-gjAWdplv/s1600/zebra.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0G7vsUS_ldQh8hsLku9EF-rUGaRn-901CUdH303cnSmG6_pzW8N3bxWWlg3gWBiOUAd4mgaghRBDpW3RuQgmeN3F4bCn_8Phw2iOuw9CbdVNpfiu0QXhxtP57TxYqy1TB5NV-gjAWdplv/s320/zebra.jpg" width="178" /></a></div>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjDpqQ1AVxHA1DFr9jjifCJ4eWPgRdi8N-CCJapId6PjbS3HxQPWofYRcke01lbVVki1jU86KHENVW-3Fxtub5rtLwUUcNGT2oglC3WJjXhFks-Ht6m1SxVjz9SNN-wSGkY_2g1j2HCuSgF/s1600/10f5cfce0df1b8dcd2179b5b1b85487d.jpg"></a><br />
<div align="justify">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhquY3UWZtDZXIeKupjbxj5SJc6jPOqrmO3_3kwztrpvF2Cd_IRqE9bkZuocLp4nM11qRBaPd-yCKx3URvJOKULmzMt0DNXdS67xPi-_OdQGH3HXqOxoB8zn6q-KIEQJRLV6Wli2-nlwFNd/s1600/D9RCD00Z.jpg"></a><br /></div>
<br />
<div align="justify">
Au fost odată trei fete desuete care faceau desene si multe piruete. ( ba chiar şi poezii concrete!!)<br />
Într-o zi, când s-au oprit din învârtit ( pentru că au obosit) au descoperit că ajunseseră într-un loc cu totul şi cu totul neîngrădit. Şi neobişnuit!!<br />
Au văzut mulţi copaci în dungi care aveau coroanele ca nişte imense fuioare răsucite şi care în loc de fructe făceau păsări. Păsările înmugureau şi creşteau pe crengi, atârnând ca nişte poveşti răscoapte, cu sâmbure, tocmai bune de cules.<br />
Cele trei fete au înţeles pe dată că acolo trăieşte un basm. Mirate şi bucuroase au început să se uite în jur şi să-l caute cu privirea. Basmul putea fi foarte aproape, ascuns în frunziş, poate cuibărit în scorbura unui copac sau dormitând la umbra unei stânci.. Oricât au căutat, oricit au ascultat zgomotele şi mişcările din jur şi au adulmecat aerul, nu l-au găsit. Au pornit aşadar în căutarea lui, întrebând despre el pe toţi care le ieşeau în cale. Au aflat că povestea era catifelată la atingere ca o blană fină şi îţi lăsa pe degete un fel de vopsea cu dungi. Nu purta însă titlu şi nici etichetă cu „proaspăt vopsit”. Purta doar un şal verde, foarte şic. Chipul ei era o explozie de nuanţe şi dungi, de aceea fusese poreclită mai în glumă, mai în serios, „zebra”.<br />
Unii susţineau că zebra curcubeu ar avea corn de inorog, colorat ca o acadea şi că ar fi bună de dus în oraselul copiilor dar alţii ziceau ca locul ei ar fi la circ sau mai degrabă într-o tipografie pentru că dungile ei miraculoase secretă, atunci când e linistită, cerneală albastră, când e înfometată, cerneala roşie iar cind e emotionată, culori acrilice sau tempera.<br />
Se povestea ca odată, fusese luată de un pictor, pentru a fi folosită drept cutie de acuarele. Pictorul şi-a luat cele mai bune pensule şi a inceput să picteze cu nemaivazutele vopsele dar apoi a constatat cu dezamagire că făptura cu dungi, în loc să producă culori, s-a apucat de citit şi a luat chiar forma unei carţi iar pielea ei a inceput să producă, negru pe alb, litere şi cuvinte ( unele chiar cu şapte capete). Dungile de pe corpul ei deveniseră rânduri de carte, scrise mărunt şi caligrafic, care istoriseau isprăvi şi întâmplări nemaivăzute.<br />
Nu se mai ştie ce se întâmplase de atunci şi nici unde mai trăia povestea-zebră. Tot ce se ştie e că zebra multicoloră era din nou slobodă şi pe unde trecea, împrăştia dungi aşa cum un nor împrăştie ploaie. În urma ei dealurile, oraşele şi ţările rămâneau ca nişte preşuri dungate, galbene, portocalii, roşii sau verzi, puse pe câmp la uscat.<br />
Auzind acestea, cele trei fete plecate în căutarea basmului, au pornit pe urma dârelor colorate înscrise pe pământ, copaci şi ziduri. Dungile erau nişte linii elastice, mereu în mişcare: se fugăreau şi se roteau nestăpânite, ca un desen răzvrătit. Nu puteau fi privite mult timp pt că produceau un efect ciudat ca un fel de ameţeală.<br />
Fetele detectoare de basm au început să le parcurgă pas cu pas, cu piciorul, ca pe nişte sinuoase trasee, într-o expediţie. Fiecare din ele a pornit pe alt drum pentru că fiecare dungă-potecă ducea altundeva: la odăi, culoare şi la săli de tron, la un ţărm de mare si la un rege – pescar, la un oraş pustiu străbătut în galop de un prinţ deghizat şi vizirul său, la un elefant albastru şi o caravană rătăcită în deşert, la o fată de împărat preschimbată într-un fir de iarbă, la o grădină zburătoare închisă într-un ulcior..<br />
Pe măsură ce fetele urcau, dungile se transformau în versanţi şi mai sus au devenit chiar curenţi de aer cald sau rece pe care curajoasele exploratoare au putut înainta doar navigând la bordul unui balon de călătorie.<br />
Au străbătut astfel distanţe uriaşe, kilometri întregi de dungi abrupte sau în serpentină, fără să întâlnească însă basmul- zebră, pe care îl căutau.<br />
Atunci au încetat să-l mai caute şi au aşteptat răbdătoare ca el să le găsească. Ca să-l ademenească au luat cele mai frumoase cărţi de basme, le-au rupt foile, s-au învelit cu ele, s-au întins ca pentru somn, au închis ochii şi au început să numere, liniştite, până la 1001. Când au terminat de numarat, au zărit zebra de poveste care paştea liniştită liniile şi buclele literelor înscrise pe foile-pled. Zebra le-a zărit şi ea şi de emoţie, dungile i s-au topit şi ea a devenit brusc înflorată şi s-a grăbit să se ascundă într-o tufă de zorele. Apoi, cind cele 3 fete s-au apropiat şi au mângâiat-o pe creştet, s-a facut roşie de plăcere şi s-a acoperit încetul cu încetul cu buline mari şi albe, care-i răsăreau, una câte una, pe pielea vişinie. După primele clipe de emoţie şi-a recăpătat, fireşte şi dungile şi stăpânirea de sine.<br />
Ce s-a intimplat mai departe, e uşor de închipuit. Nu numai că cele cinci fete s-au împrietenit pe viaţă cu basmul vărgat dar s-au şi asociat cu el. Atunci s-a născut Asociatia Dintr-un Basm si odata cu ea, Clubul VIS IN DUNGI.<br />
Se spune că la naşterea acestora, fetele s-au îmbarcat – împreună cu prietena lor zebra- pe-o corabie cu pânze şi au pornit în larg. La plecare, dungile zebrei au fost împărţite gratis copiilor care au descoperit în vârful fiecăreia câte o poveste albă si pufoasa ca o vată de zăhar. Odată plecate pe mare, fetele-navigatoare şi cu prietena lor, au trecut prin multe şi nemaivăzute întâmplări şi încercări care s-au scris pe trupul lung şi nesfârşit al basmului călător pe corabie.<br />
Am uitat să vă spun că după întâlnirea cu copiii, zebra a ramas albă, imaculată, o poveste limpede ca o apă de fânână în care se văd adesea plutind fericite o felie de soare şi-o jumătate de lună...<br />
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjyiI5fsEl_pBmKp6rFa5oc87HSVGwjAWyFAcDjxXTh73JZ2xo9UmNYCku09_gkc2flfOrZnmx49nKYI3JhSDyvc6vysL4Ot4u6TOHqdYc6xcMkRrI497Zpjg2ExC2opAjyA9pIcuCGtNZt/s1600/sigla+editata.jpg"></a>PS: La întoarcere, cele trei fete, de bucurie au facut 1001 de piruete şi s-au apucat îndată de proiecte concrete. Care şi azi se mai întâmplă...<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhYc3ngEJbReo2AxYO8psZiDru7IzR2ihQElS_MvbzhHaXZIcETEjM1jUkTwpYZy_saWNCJBtswhGS8YI1B6svsNkUSO74NYzoitSGNFpP3SL0-aFiuOulz6HE22_hdhbovfbWzBVrP9pbf/s1600/siglagalben-mov.jpg"><img alt="" border="0" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5559782953369208370" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhYc3ngEJbReo2AxYO8psZiDru7IzR2ihQElS_MvbzhHaXZIcETEjM1jUkTwpYZy_saWNCJBtswhGS8YI1B6svsNkUSO74NYzoitSGNFpP3SL0-aFiuOulz6HE22_hdhbovfbWzBVrP9pbf/s400/siglagalben-mov.jpg" style="display: block; height: 400px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 366px;" /></a></div>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjyiI5fsEl_pBmKp6rFa5oc87HSVGwjAWyFAcDjxXTh73JZ2xo9UmNYCku09_gkc2flfOrZnmx49nKYI3JhSDyvc6vysL4Ot4u6TOHqdYc6xcMkRrI497Zpjg2ExC2opAjyA9pIcuCGtNZt/s1600/sigla+editata.jpg"></a><br />Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-11482914046821228332009-10-11T06:23:00.001-07:002010-08-31T06:36:59.952-07:00Dansând cu luna<div align="justify"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgXXbqcidW5h72mSRfy78B2oUxFPjME7njq0mCkLAF9wq1dxqwrIeJSwgw-oNnTREaghFPp5jg_lHgHV4zFBZxf8kpgytb-bKu7nDru5KWGMeuP3dEnVtUbmdZztOuk_stNFBNrvLsBJ4t/s1600-h/moon3.jpg"><img style="TEXT-ALIGN: center; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 320px; DISPLAY: block; HEIGHT: 400px; CURSOR: hand" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5391334545638174738" border="0" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgXXbqcidW5h72mSRfy78B2oUxFPjME7njq0mCkLAF9wq1dxqwrIeJSwgw-oNnTREaghFPp5jg_lHgHV4zFBZxf8kpgytb-bKu7nDru5KWGMeuP3dEnVtUbmdZztOuk_stNFBNrvLsBJ4t/s400/moon3.jpg" /></a> Am picat din lună. Aceasta s-a întâmplat nu se ştie când, foarte demult. Nimeni nu a fost de faţă şi de aceea nici nu se ştiu prea multe despre cosmicul eveniment.<br />Cert este că de atunci, am rămas lunatică, somnambulă şi neadaptată. Înfloresc la întuneric, mă plimb pe pereţi şi acoperişuri şi fug de acasă cu luna.<br />O scot din noapte ca dintr-un basm şi fug cu ea strâns la piept. Nu mă opresc decât când simt o căldură luminoasă în coşul pieptului şi furnicături argintii în vârfurile degetelor. Atunci e semn că am ajuns, sunt în sfârşit în apele mele..<br />De câtva timp, am plecat din nou de acasă. Locuiesc cu luna în vârful unui copac înalt, cu mansardă şi balcon. Deasupra noastră, la etaj, locuieşte un înger singur iar dedesubt, la parter, o iarnă polară. În mansarda din copac convieţuim selenar şi liniştit. Ziua, aşteptând ca ea să apară, îmi petrec timpul tăindu-l cu foarfeca şi cântând sonata lunii la vioară. Noaptea ne plimbăm împreună şi conversăm îndelung şi tainic Ea alunecă printre ramurile copacilor, eu pornesc în urma ei, merg pe străzi, urc pante şi povârnişuri, înot în lacuri, ies la suprafaţă şi o însoţesc pe coclauri până îi pierd urma. Uneori se încurcă în crengi şi atunci o descurc şi îi fac drum prin părul încâlcit al copacilor.<br />Luna îmi ascultă răbdătoare poveştile. Ea e singura care m-a îndrăgit şi nu m-a dispreţuit pentru defectele mele; ştie că sunt picată din lună (adică din ea), că sunt rătăcită şi fugară, că dorm trează fiind şi mă trezesc în somn, că mă odihnesc ca păsările de noapte pe vârfurile clădirilor, că nu sunt bună de nimic şi n-am nici o şansă pe pământ.<br />Într-o noapte, i-am destăinuit şi i-am arătat ca pe nişte cicatrici, toate aceste neputinţe ale mele dar ea a rămas netulburată şi mi-a spus că îi plac înclinaţiile mele extraterestre şi că voi avea mult succes dacă o să le las să crească şi să înflorească.<br />I-am mărturisit atunci printre lacrimi că nu îmi găsesc locul în lume, iar luna m-a consolat feeric şi neaşteptat spunându-mi că...nici nu-l voi găsi. Dar ea a oprit un loc, special pentru mine. Poartă o plăcuţă pe care scrie REZERVAT dar care nu se poate vedea decât cu luneta. Locul e numai al meu, ea ştie de unde am picat şi mă va pune chiar în acel loc. Cum arată? m-am întrebat. Este un hamac, un fotoliu sau un scaun aşezat în vârful lunii? Întrebarea s-a strâns în aer ca un ghem condensat iar pentru o clipă luna a luat forma unei pisici mari, aurii, întinsă leneşă la orizont. Pisica-lună s-a arcuit apoi şi s-a încolăcit ca un covrig luminos în jurul ghemului întrebător, pe care mi l-a aruncat jucăuş în braţe, odată cu răspunsul: Nimic din toate acestea...</div><br /><div align="justify">Luna s-a strâns apoi la loc, ca un evantai şi şi-a reluat chipul obişnuit, în formă de felie de portocală. Cu indexul ei auriu mi-a arătat cum suspendat de ea atârnă în spaţiu, ca un leagăn agăţat într-un copac un...cuvânt. O combinaţie anume de silabe, cu rimă ( !?) de forma unei celule acoperite cu membrană. Luna m-a anunţat că acolo voi locui. În celula-cuvânt mă voi cuibări ca într-un pântec matern, înăuntru membranei voi înota ca într-o poezie organică, voi dansa imponderabil şi voi fi în sfârşit ACASĂ. Cuvântul-vers agăţat de lună e suculent ca o boabă de rouă, el conţine cea mai mare concentraţie de libertate. Cu el mă voi da în leagăn prin cosmos şi de bucurie voi face fantastice acrobaţii la înălţime.<br />Am ascultat deopotrivă uimită şi încântată. Întrebările au început să mi se învârtească şi să se fugărească prin minte. Ce e cu acest cuvânt, de unde vine, cine l-a rostit? Luna mi s-a încurcat şi ea, alburie prin gânduri, făcându-mă să înţeleg că acest cuvânt e un straniu ADN, în el este scris, microscopic, tot textul dinăuntrul meu, literă cu literă, semn cu semn. M-am trezit ţinând luna în mână ca pe o lumânare şi înaintând în înţelegere ca într-un culoar umbros care mi se deschidea pas cu pas, în raza pâlpâitoare a flăcării. Am înţeles că în cuvântul-leagăn adie, ca un dor nesfârşit şi ca un suspin adânc, gândul care a înflorit în inima lui Dumnezeu atunci când m-a alcătuit. Am continuat să merg. Sensuri noi se adunau în jurul meu, fluorescente, atrase ca nişte fluturi de lumina lumânării. Am înţeles că pe lună cresc multe cuvinte ce alcătuiesc o vegetaţie luxuriantă. Cuvintele au frunze mari, bogate, decupate în forme nemaivazute şi spectaculoase, unele sunt înfoiate ca nişte cărţi, altele par ferigi uriaşe şi dau senzaţia de pădure tropicală. (Luna e aşadar o grădină-carte! mi-am spus. O voi citi şi o voi publica.) Pentru fiecare om creşte în grădina din lună un cuvânt: cuvântul de dor din care s-a născut şi din care ţâşneşte viaţă. </div><br /><div align="justify">Am înaintat pe culoar, sperând să descopăr, desenat undeva, pe perete, chiar cuvântul meu sau să înţeleg unde îl pot afla, dar luna fumega acum în mâna mea ca o lumânare stinsă. Am scăpărat un chibrit iar ea s-a aprins ca un caier de cânepă, arzând strălucitor pe fundalul roşu al nopţii.<br />I-am mulţumit şi i-am spus că voi porni foarte curând într-o mare călătorie, în căutarea cuvântului-leagăn. La despărţire, luna m-a mângâiat şi m-a binecuvântat iar eu am îmbrăţişat-o şi nevrând să mă desprind, mi-am rezemat fruntea de tâmpla ei şi i-am mai spus cu amar că lumea e un cleşte dar ea mi-a răspuns că nu, e doar un peşte, o specie banală care nu trăieşte mult şi e pe cale de dispariţie. Am tăcut descumpănită şi am simţit cum luna mi-a alunecat străvezie pe obraz, lăsând în urmă o dâră de lacrimă. Zâmbind apoi auriu şi rotund, s-a agăţat iar de cer, a scuturat peste mine lumină aşa cum scuturi zăpadă dintr-un copac, m-a înfăşurat în afecţiunea ei de lună plină şi m-a rugat să am curaj şi răbdare şi mi-a şoptit că ..sunt fiica ei şi că în ceruri mi se spune MICHILUNA. </div><div align="justify"><br /><em><span style="font-size:78%;">Se dedică Cosminei, care mi-a fost naşă la botezul lunar si m-a botezat Michiluna.</span></em> </div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-20389808463087195372009-09-10T10:50:00.000-07:002009-09-11T10:42:14.835-07:00Colecţionarul de uşi<div align="justify"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5379900945503772690" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 300px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEifjjGvaFHctIl6ShoDzukHz6FXlk-929cOCCNvIkmj2ZoZfYhhqO-pdb5tFNimuKP7mvOAaPCtOngLdH2Ws6x4gJTFnHIfGnmB8mvVaNd6Rz3G4C4Cn6tArqqWZ3IsdRpiEs4soKhIt6br/s400/red+door.bmp" border="0" /> De ceva vreme am devenit colecţionar. Strâng lucruri de neînţeles. Printre altele, colecţionez NU-uri. Am o colecţie impresionantă de NU-uri care mi-au venit din toate colţurile vieţii, ca răspuns la dorinţele şi încercările mele. Am adunat nenumărate încât acum stau, ca într-un fotoliu, în vârful unei grămezi de NU-uri venite în picaj spre mine, din cele mai diferite şi neaşteptate direcţii.<br />Pe cele mai recente şi mai proaspete le-am strâns în buchete şi le-am pus în vaze, pe unele le-am prins în ghirlande pe perdea, cu altele mi-am tapetat pereţii într-un stilizat decor Art Nouveau. Nu-urile mai vechi le păstrez într-un sac. La ocazii şi în zilele de sărbătoare înscenez artificiale si dadaiste ninsori cu Nu-uri de diferite dimensiuni şi texturi.<br />Am uitat să spun că fac colecţie şi de uşi. De uşi la care am bătut îndelung şi nu mi s-au deschis sau care mi s-au închis brusc în faţă. Când am realizat cât de multe au fost, mi-am dat seama că pot fi piese preţioase pentru o colecţie. Aşa că am pornit în căutarea lor, le-am strâns şi le-am luat acasă. Seara le răsfoiesc, le privesc şi fac planuri de viitor. Am de gând să le colorez şi să le agăţ pe pereţi ca pe nişte tablouri şi să fac un muzeu al uşilor închise. Sau poate le voi camufla şi voi face un happening gen căutare de comori, în varianta căutarea de uşi: Uşi ascunse în zid - descoperiţi-le.<br />Sau din ele o să fac o carte-instalaţie, pe care o s-o donez unei biblioteci. O carte, care în loc de foi, va avea uşi. Cititorul va putea înainta în lectură doar prin apăsarea clanţei şi sunatul în prealabil la sonerie. Fireşte, pentru deschiderea cărţii vor fi necesare îndelungi ciocănituri.<br />Cartea se va livra la cheie şi va trebui parcursă într-un timp dat. E de la sine înţeles că anumite pagini ale cărţii nu se vor putea întoarce, unele uşi râmânând iremediabil blocate. În faţa acestor pagini închise, cititorul va putea fie abandona lectura, fie, dacă este pasionat, va putea opta pentru continuarea acesteia… prin efracţie.<br />Finalul cărţii nu va fi fericit. În ultimul capitol voi apărea eu şi în punctul culminant îmi voi urla mie însămi NU şi atunci oglinda se va sparge, un fulger va lumina scena, decorul se va prăbuşi, vor izbucni aplauzele şi se va trânti furioasă şi ultima uşă a cărţii, adică coperta de sfârşit.<br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5379897879277910290" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 308px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhAr2lExcHturf8EsxGIXcTjcUbQ_CKMLYGK_CAQobzaZL0omviIjfFbIHPIDmzb2weEA6TSbFUV9QRYWeBWmD4coszGCUUwzOymfhqXHx31eXjFtH22JCk0DdtWPM2K8v7Z7EtP5lqeTUY/s400/yellow_door.jpg" border="0" /></div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-4173951673680052992009-09-03T03:20:00.001-07:002014-03-02T04:13:13.538-08:00Compoziţie cu rochii plisate şi viitor din hârtie<div align="justify">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjP7wa6zCopAHQLt1XnPLmdIvAWp38l0q6lZTOjsuPNfvjHZdB00oGDcYRhuVffduK0tNdClFnerseulRwo_lbjlfB39XgHAx6JWbBNRTYo1aMRmpr7baNivacP_5vfrIk4XVWhvNd5rsBh/s1600-h/music_dress.jpg"><img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjP7wa6zCopAHQLt1XnPLmdIvAWp38l0q6lZTOjsuPNfvjHZdB00oGDcYRhuVffduK0tNdClFnerseulRwo_lbjlfB39XgHAx6JWbBNRTYo1aMRmpr7baNivacP_5vfrIk4XVWhvNd5rsBh/s400/music_dress.jpg" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377187917868269154" style="cursor: hand; display: block; height: 266px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 400px;" /></a> Mă plimb la braţ cu iubitul şi croim planuri de viitor. Viitorul e din hârtie creponată iar iubitul dintr-o pulbere fină şi colorată.<br />
Planurile sunt croite pe măsura noastră, arată uneori ca niste imense crinoline decupate, iar altele ca nişte utopice rochii bufante cu guler şi trenă-evantai.<br />
Plănuim să ne luăm apartament. Apartamentul va fi înalt ca o cetate şi ascuţit ca un vârf de lance, cu străzi în spirală, turnuri şi ferestre înguste cât nişte minuscule găuri de ac.<br />
Camerele vor avea forma unui balon de călătorie, a unui ceainic sau în cel mai rău caz a unui ghiveci de flori.<br />
Vom prinde rădăcini acolo, vom creşte ca nişte copaci într-o ceaşcă de cafea. Pe crengile noastre se vor aşeza oamenii-păsări care poartă servietă sub aripă, redingotă peste pene iar pe cap, cască de pilot şi au venit în zbor tocmai de la celălalt capăt al lumii, adică de la servici.<br />
Vom trăi veşnic şi vom muri doar când vom vrea noi.<br />
Vom avea nenumăraţi copii, nu ştiu dacă din hârtie sau dintr-un material textil. Toţi vor fi gemeni dar imposibil de confundat. Dintre aceştia, unul va fi foarte cuminte iar altul foarte nebun.<br />
Cel foarte nebun va fi preferatul meu. Îl voi creşte într-o grădină cu portocali şi voi avea grijă ca nebunia lui frumoasă şi colorată să fie sădită într-un pământ bun. De ea se va ocupa un grădinar foarte priceput care o va uda la timpul potrivit, îi va despleti şi îi va pieptăna ramurile şi o va altoi până va ajunge să înflorească. Când copilul se va face mare, îi voi da tichia mea cu clopoţei, îl voi învăţa să facă tumbe şi să meargă pe sârmă, să îmblânzească morile de vânt şi să salveze lumea.<br />
Cel cuminte va fi adoratul meu, îl voi creşte într-o carte şi mă voi îngriji să-i amenajez un lac pentru liniştea lui adâncă în care specii de peşti şi crustacee să înoate prin ochiurile de năvod ale cântecelor lui de leagăn. Când o să se facă mare, o să-l învăţ limba poeţilor şi a copacilor albaştri, îl voi învăţa să scrie şi să meargă pe apă, să înalţe cetăţi şi să pescuiască oameni.<br />
<br />
Dacă vreodată o să vreau să îmbătrânesc, o să-mi iau din şifonier o haină cu riduri şi păr alb şi o să mă travestesc în bătrână. Voi ieşi pe stradă şi mă voi lasa ajutată de câte un tânăr să traversez zebra care va porni nărăvaşă din loc şi va pleca cu mine departe, într-o ţară ecuatorială, cu pământ alb-negru şi cu dungi. Din bătrâneţe mă voi întoarce acasă ca dintr-o aventuroasă şi palpitantă expediţie prin deşert.<br />
<br />
Ce bine că viitorul e din hârtie.. Se pot crea din el cele mai fanteziste planuri-rochii.<br />
El poate fi folosit, fireşte şi ca ambalaj. Se pot înfăşura în el şi trecutul şi prezentul şi se pot expedia prin poştă, colet. La o adresă anonimă.<br />
<br />
<br />
<br />
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjDfY3HVsBdLcORSygpsHj-vOl7hOXC-e-EgsuW9OUA87bNRHJrEMWPq3L_24RIPf_mvjZw0Whgmyxvmn6doF7zvmUUMfhuSRbhD2IllJa8R91V5u4BlnxoPCaCMN7LGhfYlVGzMUO3Wf1D/s400/paper-dress4.jpg" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377188415522383522" style="cursor: hand; display: block; height: 329px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 329px;" /><br />
<br />
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjYo3A87p60jZl7e_UFtGJ3jYWTeHyOErphvNsQN_gr2C9x3IXKkF28duwaYP5DZvK54kPcZ7LJpzgkJbGuA37jCMwhnZgNS-CB9hvqtusXdk1yN58sCdfJaFknTopSrUPjzky_sgu54qHg/s400/RococoDetail2_0.jpg" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377190603921397298" style="cursor: hand; display: block; height: 320px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 313px;" /><br />
<br />
<br />
<div align="left">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhI3-yhXsuex0uZ98ddSnnWUtOVfPGFeEVSspAQFXta8DMXvynfulECOEtoWQd4FVBOfp0YViwQWuGZsFcdeSmvgq6TtArIeuAzpdE7M2YWjmdKzyg6EwfMTid85XZn_jOMydAayhGIR90o/s400/2447284374_f4657ac0e7.jpg" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377190459647010306" style="cursor: hand; display: block; height: 266px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 400px;" /></div>
<br />
<div align="left">
<img alt="" border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgvvnaTHua6E4Jjo64Fr232XqQ7FN_xqrbNi4SP7V1tzVkNumUO_xCa_iWA_xnuStAR2m5fHcp-Qa5KjlnsbPSasuhtfFP1B3p7MBfCPyiw1IHEuWG4b8Te2eAhyi8d2F8Gn8Ynlss3fPR8/s400/A_paper_dress_at_On_Off,_London_Fashion_Week.jpg" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377197568379378274" style="cursor: hand; display: block; height: 400px; margin: 0px auto 10px; text-align: center; width: 372px;" /><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjDMyueGRzAZpxJ7ClOmh-_5s0BNTbEkZD1oJkqdRx0W5AZ3MP5eVdgr6QlBOQMMtcgyXXEocoXGG_FGyOwWbEFckyHklBo_LnNa46JNf_9ATUrgwl0Ae3Wjk1Yu-XUCWoVxciZibDfqfUl/s1600-h/2447284374_f4657ac0e7.jpg"></a></div>
</div>
Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-46255997783878099552009-07-08T14:58:00.000-07:002009-07-15T06:05:52.941-07:00Sfinţii deşertului<div align="justify"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh4FrG92GWP32NidB2yz2RKuZB7N0DwD6yXS5A9Pn2YCZaMeIqsO-IdZB-j9z89iAIkcfz2DgvJDZ2Lrk5uawvjWjavasmxMTTxqaRYMoxSUzTGyMNj47CmsoTq2bmX8a89a1_m7VbjCuE7/s1600-h/sf_epictet_astion.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5356213299574346242" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 347px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh4FrG92GWP32NidB2yz2RKuZB7N0DwD6yXS5A9Pn2YCZaMeIqsO-IdZB-j9z89iAIkcfz2DgvJDZ2Lrk5uawvjWjavasmxMTTxqaRYMoxSUzTGyMNj47CmsoTq2bmX8a89a1_m7VbjCuE7/s400/sf_epictet_astion.jpg" border="0" /></a> Am cunoscut de curând două persoane cu totul speciale, Epictet şi Astion.<br />Sunt părinte şi fiu şi sunt..sfinţi.<br />Aceşti doi înalţi şi frumoşi pot fi luaţi cu încredere tovarăşi de drum la călătoria prin deşertul zilnic.<br />Sunt sfinţii deşertului. Puteţi să-i strigaţi oricând vă simţiţi târâţi de soare printre dunele de asfalt sau asaltaţi de nisip înăuntrul blocurilor veştede cu spini de cactus.<br />În preajma lor, soarele roşu devine umed şi spongios, aproape răcoritor şi dacă vi-l lipiţi de fruntea încinsă, o să simţiţi cum din el ţâşnesc apă dulce şi peşti..<br />Şi încă ceva: am văzut cu ochii mei cum sălbatica Sahara s-a prelins toată la picioarele lor, cu mişcări de felină şi cum nisipurile îmblânzite s-au strâns şi s-au aşezat în patru labe, ca un alt leu din Pateric, întors printr-un spin de la viaţa în deşert, la cea de călugăr..<br /><br />PS: Azi, 8 Iulie, este ziua lor. La mulţi ani!!<br /><div align="justify"></div></div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-74559334362660087622009-03-30T11:35:00.000-07:002009-04-04T03:10:19.111-07:00La nunta ta, am fugit cu o stea<p align="justify"><em>Scominei, fata cu trei oiţe şi un laptop</em></p><p align="justify">Am primit azi o scrisoare. E de la Ada Milea. Îmi scrie că totul e aranjat. Nunta va fi într-o padure-instalaţie. Mireasa e o ciobaniţă cu un laptop în traistă.<br />Eu sunt naşa împreună cu un munte bătrân, de natură textilă. Ca să mă recunoşti, voi purta pe cap o pălărie fantezistă cu o pană în formă de semilună şi în mână, în loc de lumânare o plasă de prins fluturi zburătaciţi şi coloraţi. Plasa se va folosi, ţi-ai dat seama, nu? la prins steaua căzătoare la nuntă.<br />Despre mire nu ştiu să-ţi spun prea multe. E foarte înalt, alb şi tăcut. Nu i-am zarit trăsăturile. Are chipul grav, acoperit cu mult praf alb, ca o pudră veche. Ochii închişi şi pleoapele albe.<br />Tot ce ştiu e că locuieşte într-o carte subţire, nerăsfoită care creşte la rădăcina unui brad. Cartea e dintr-o textură gânditoare şi simţitoare şi are multe etaje.<br />Nu l-a vazut nimeni, pentru că vine acasă doar la miezul nopţii, dar trebuie să ai încredere: se zice ca e foarte frumos şi fericit va fi cel care i-a citit cartea şi chiar s-a îmbrăcat în ea.<br />Ai ghicit, rochia ta de mireasă va fi din file de carte scrisă, cu texte răsucite şi învolănate, cu o trenă lungă care conţine o istorie nedescifrată, într-un alfabet neinventat, croită în manieră origami.<br />Nunta e scrisă deja în carte, tu nu mai trebuie decât să te îmbraci în rochia de mireasă şi să luneci prin rotocoalele moi şi unduitoare ale literelor si să te laşi purtată de caligrafie ca de un blând şi iubitor curent oceanic..<br /><br />Cu dor şi pălărie extravagantă,<br />Naşa </p>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com8tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-79538651847287171652009-03-30T05:42:00.000-07:002009-08-01T11:38:46.819-07:00Când grădina se revarsă<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6PMPA3R4xi7hcb33RSl5r3KylitMYRFrU5CwLE39dfZvcCc3HeMGIHKwU_Xitdm8QGVS6sUye-xUwXHrUeBl1utD1xwQ0LBnreyFJDCCck8zQvpG0-ViG9-Mxe1F39x8Skr85OB36fDk8/s1600-h/01.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5318961245715247426" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi6PMPA3R4xi7hcb33RSl5r3KylitMYRFrU5CwLE39dfZvcCc3HeMGIHKwU_Xitdm8QGVS6sUye-xUwXHrUeBl1utD1xwQ0LBnreyFJDCCck8zQvpG0-ViG9-Mxe1F39x8Skr85OB36fDk8/s400/01.jpg" border="0" /></a><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi90GcgVLWpt2Gyg43uZvF9PEWXqch0ysH2UsN5oto2BHPMebxQWCi8CBVgW1TKzzxIPLeCJSm8zqBt3n5ca-4lfhLzYISP8V5iXqW9IYIF578npdv9LTOZD-vwxEZB0gtTGw470SIRkNP9/s1600-h/05.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5318961022649738066" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi90GcgVLWpt2Gyg43uZvF9PEWXqch0ysH2UsN5oto2BHPMebxQWCi8CBVgW1TKzzxIPLeCJSm8zqBt3n5ca-4lfhLzYISP8V5iXqW9IYIF578npdv9LTOZD-vwxEZB0gtTGw470SIRkNP9/s400/05.jpg" border="0" /></a><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg40UIRhQYyIx3S2PIkdqaX-T8BxyoCX5P_ybMiAAEXxyNnWUCwAt4YJDORVmAzg7_DrnZ-dU2KJB3rlv_vayvfriPdTfQ_JpUQMSxO6Dcou1bxu5UmaPtQLfLLtZRKdfE2Ye5teU8ii-3N/s1600-h/06.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5318960779433883602" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg40UIRhQYyIx3S2PIkdqaX-T8BxyoCX5P_ybMiAAEXxyNnWUCwAt4YJDORVmAzg7_DrnZ-dU2KJB3rlv_vayvfriPdTfQ_JpUQMSxO6Dcou1bxu5UmaPtQLfLLtZRKdfE2Ye5teU8ii-3N/s400/06.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-XXvdNclSwzEa3gdkJwSWzk4ZfGOCKgHaTq9_yZ4fE1LULRG_u5V-_ldqudipa_358Lj0bxxXr34BFdcm8WvNe3L-RbgydRRgLYgQowMP2CcClroB-Pnna1WldoiuC61X8s4_3cD7LDnd/s1600-h/03.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5318960577901404322" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-XXvdNclSwzEa3gdkJwSWzk4ZfGOCKgHaTq9_yZ4fE1LULRG_u5V-_ldqudipa_358Lj0bxxXr34BFdcm8WvNe3L-RbgydRRgLYgQowMP2CcClroB-Pnna1WldoiuC61X8s4_3cD7LDnd/s400/03.jpg" border="0" /></a><br /><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhhsg0WCR5HNP3_X2htcgDsRQM9lBXMan23-bop1GaijXDKw_8TmlW0g1K7mmgZqrMPS5yXWmxXwn0m2_0bPLL_KkQiVW0-qrPk8hQuxqanWJqejopjqkd0jOBmO27nTMuao_sGcOM9iNDy/s1600-h/02.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5318960432401061858" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhhsg0WCR5HNP3_X2htcgDsRQM9lBXMan23-bop1GaijXDKw_8TmlW0g1K7mmgZqrMPS5yXWmxXwn0m2_0bPLL_KkQiVW0-qrPk8hQuxqanWJqejopjqkd0jOBmO27nTMuao_sGcOM9iNDy/s400/02.jpg" border="0" /></a></div><div></div><div>Grădină în plutire liberă în biserica San Stae, Veneţia.</div><div>Grădinari: Gerda Steiner şi Joerg Lenzlinger</div><div>Bienala de la Veneţia, 2003</div><div></div></div></div></div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-67305231355544512802009-03-25T13:52:00.000-07:002009-07-27T13:15:44.616-07:00Grădină somnolentă<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVAGvgTLc3o3doh8CMzqce2vhT2eEZZ9N8VFK3BJjjIdl3kWp_L7ID2avv8Hej3nCqAiScAcZHGgZPD3FwydSqQrLzb8SLDM8EskafEcu7XsrB_h5U7AD3EUzJE1kXItKbRhb31zt-NPbM/s1600-h/bed+to+dream.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5317232013932446050" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 268px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVAGvgTLc3o3doh8CMzqce2vhT2eEZZ9N8VFK3BJjjIdl3kWp_L7ID2avv8Hej3nCqAiScAcZHGgZPD3FwydSqQrLzb8SLDM8EskafEcu7XsrB_h5U7AD3EUzJE1kXItKbRhb31zt-NPbM/s400/bed+to+dream.jpg" border="0" /></a> <div>Creşte în somn şi înfloreşte la lună plină. Dormitorul perfect pentru Regele Adormit.</div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-548091867864843942009-03-16T11:27:00.000-07:002009-08-01T11:18:22.912-07:00În care se vede că grădina creşte odată cu vârsta, cu condiţia să nu cazi din ea<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEicNOm60ACJQfPrehfhpLw4uhOKDTpBYRB9078ScR2gAWaMuBIJ0AU92-bRBjMl385Z1uM3_WiDtzF0HJ67Rx50ws8W1RoretmZnHXkRz5vV8kQo6a3U_cOPBlPalnRbb1wugvPA4o2fnfy/s1600-h/IM000054.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5313855445572927586" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 300px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEicNOm60ACJQfPrehfhpLw4uhOKDTpBYRB9078ScR2gAWaMuBIJ0AU92-bRBjMl385Z1uM3_WiDtzF0HJ67Rx50ws8W1RoretmZnHXkRz5vV8kQo6a3U_cOPBlPalnRbb1wugvPA4o2fnfy/s400/IM000054.jpg" border="0" /></a> pe insula Eghina, la Sfintul Nectarie<br /><br /><div><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgLW9H7ty0PecXA-QbC6FO9JI3Wkb6VWs2hfGpWzqx_3va-WMN1_9djHqAk6xEBYrGMmpfcdMeq5OWU2yX-jPs3ThhQ4YHEWXmbkqhCurTxG32nrDvSxDsRHis5VFxZj9RRXUbw0NUqdOsE/s1600-h/IMG_0029.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5313854264260092658" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 271px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgLW9H7ty0PecXA-QbC6FO9JI3Wkb6VWs2hfGpWzqx_3va-WMN1_9djHqAk6xEBYrGMmpfcdMeq5OWU2yX-jPs3ThhQ4YHEWXmbkqhCurTxG32nrDvSxDsRHis5VFxZj9RRXUbw0NUqdOsE/s400/IMG_0029.jpg" border="0" /></a> Prin copilărie<br /><div></div></div></div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-64035089476770489632009-02-04T10:39:00.000-08:002009-07-16T00:14:46.625-07:00Capsula<div align="justify"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5299408405692055058" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 320px; CURSOR: hand; HEIGHT: 226px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjZbpghqoJMe9G18K5_nyPBwLEKLR2f7wRZeNbganEdqYdl_qNEz7UFkE3TpB9Cjk71glL2xdph37EIgdqJ_2B4Mq_uTkCjhlPiuI_uWNrKsDl1izIK-oOx0qeB6Vknzox4OUznCB5ihexU/s320/LI100~Time-Capsules-Posters.jpg" border="0" />Nimicul are formă de capsulă. Zilnic capsula nimicului meu mă izolează de celelalte capsule. Înăuntru mă rotesc imponderabil în spaţiul tapetat şi mobilat elegant cu nimic, ricoşând buimac şi redundant de pereţi.<br />Fiecare zi mă înfăşoară într-o nouă capsulă translucidă şi rezistentă din care încerc să mă desfac şi să mă extrag ca un gălbenuş ce încearcă răzvrătit şi naiv să se separe de albuşul său şi să evadeze din ou.<br />Marele Nimic înghite capsula mea, împreună cu celelalte, în fiecare seară, pe stomacul gol. Este una din vitaminele care consumată zilnic, întăreşte organismul.</div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-64000539889173733542008-09-08T03:57:00.000-07:002009-01-28T03:11:44.987-08:00<strong>Transport ieşit din comun sau cum trei autobuze RATB au intrat pe contrasens, direct pe banda imaginarului</strong><br /><strong></strong><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5246349606841028514" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiuZSKj0Ik6CYBA_qb-CImsVYM91zTKA47Po2MmIs4nbwbD4Gy8h_8KB-uq4_UWWeWT6W-bd05NE_RJzgomhCcdVewAKfVxGHH5-aCDEJS-q94dc4cRub6BYY4Y4ukLRKdyZAAgbn47I1AQ/s400/ratb.jpg" border="0" /> Institutul Cultural Român şi trupa de teatru Ilotopie au propus în vara aceasta bucureştenilor o nouă formă de transport public: Transport ieşit din comun. Trei autobuze RATB au devenit, timp de aproape o săptămână, trei utopii ambulante, trei poveşti pe roţi, călătoare în trafic.<br />„Transport ieşit din comun”a fost un eveniment urban de mare originalitate şi imapct, organizat de Institutul Cultural Român, care a reuşit să dea o cu totul altă dimensiune călătoriei obişnuite cu autobuzul şi să transforme un moment de rutină din viaţa bucureştenilor într-un excurs fantastic, de delectare artistică.<br />Autorii acestui îndrăzneţ proiect au fost actorii trupei franceze Ilotopie, una dintre cele mai remarcabile trupe de teatru stradal ale momentului, specialistă, de altfel, în astfel de utopii urbane.<br />Trupa a transformat trei autobuze RATB - cu ajutorul decorurilor - în spaţii suprareale, în mijloace de transport ieşite din comun, gata să conducă călătorii la destinaţie şi în acelaşi timp să-i transporte dincolo de cotidian, în imaginar şi oniric. Un autobuz a fost transformat într-o pădure, în alt autobuz a fost creată ambianţa elegantă a unui salon de lux iar în cel de-al treilea a fost amenajat un cabinet de curiozităţi. Cele trei autobuze-spectacol au circulat pe traseele obişnuite, timp de câteva ore pe zi, în perioada 27- 31 august a.c.<br />În spaţiile nou create, actorii francezi, împreună cu tineri actori români au devenit personaje, au interacţionat cu călătorii-spectactori, i-au iniţiat şi i-au condus prin povestea instalată în autobuz.<br />În autobuzul-pădure, <strong>Arboribuz</strong> a fost „plantată” o pădure cu copaci înfrunziţi, iarbă, buturugi, pietre, pământ proaspăt, frunze moarte, miros de muşchi şi ciripit de păsări.<br />Pădurea suprareală a fost populată cu personaje de basm, cu look contemporan. Aici putea fi întâlnit lupul, dar nu cel din poveste ci cel modern: inteligent, seducător, ambiguu, maliţios. Lupul contemporan spunea poveşti călătorilor, perora pe marginea condiţiei lupului şi îşi amintea cu durere în glas ( = scheunat prelung) de iubirea sa mai veche, Scufiţa Roşie. <img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244704099112366850" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEifb_u1gPqriIeBlEZ6-owzBrT_g-LKbptae4ou_RynjXwezUvYUT9AiVUXyMppGojyXQzq62vJVfak_udFPno7We88tunbeItiw6-f3qUhN6CgD0jcgEwcYLozj7SnzNtuTnGjqf6Ikx0z/s400/8b4f9016397c211fb9deffbaa6f9dd29.jpg" border="0" />Aceasta nu mai purta scufiţa de altă dată, ci taior roşu, elegant. Între timp, a devenit agent imobiliar de succes, la agenţia Pădurea Dumneavoastă, direcţia Vânzări şi Relaţii cu Basmul. Femeie activă, Scufiţa ştia să negocieze, era fermă pe preţ, răspundea la telefon, fixa întâlniri, şi împarţea cărţi de vizită.<br />Pe cărările încurcate ale pădurii mai putea fi văzută şi vrăjitoarea cu patru braţe care locuia în căsuţa de turtă dulce, o turistă rătăcită căutând drumul spre Istambul şi de asemeni, un pădurar şi un pictor.<br />Pentru ca senzaţia de desprindere de real şi de confuzie de planuri să fie totală, pictorul picta pădurea chiar sub ochii călătorilor care trăiau pentru o clipă impresia că au intrat într-un tablou viu, ce deja îi conţine.<br /><br /><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244516554271019794" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhh07nbPlvCCtWQuQyQqIAZrsgpS6X3jFVBXt1vk9Mx9TmWdUfs4sbXHrlFQEaPhCpNLl4hHp3qlshK6wUoz4QXReKKWmseuMOXvpljBMt0iEHFnYXFG-j5fzJSu1FtppErky36wf_o9CWj/s400/eecdf024fbd3b67a248dea1282d4cfe4.jpg" border="0" /> În autobuzul salon de lux, <strong>High-Life-Buz</strong>, călătorii au fost invitaţi într-un spaţiu elegant şi rafinat, decorat cu obiecte de artă, mobilier ales şi materiale fine. De la intrare au fost anunţaţi de către amfitrionul locului că „Aici dorinţa dumneavoastră este plăcerea noastră”. În acest autobuz de cinci stele, serviciile oferite au fost ireproşabile: majordomi în livrea i-au întâmpinat pe călători, i-au condus înăuntru şi i-au servit cu ceai sau cafea în ceşti de porţelan, le-au făcut vânt cu evantaiul şi chiar masaj la mâini.<br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244692902302049714" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJ2GkVJjCV1rfHwDeG0nwj7JOvHH3EPQhfaVi3I4CtrbxydXPcW8ioEfIU2OVQuPHPiQrFBdPoSDlJboHmNA4bWul2qVrhBn6UcdIXtpPj2DPpF3KvIKjLwd7MLQyYitDoGn5vRrvz4Y4a/s400/46a3cd9f6c6a173e18b23e9e4de11dc0.jpg" border="0" /> Un pianist a cântat sonate şi valsuri la pianina instalată în autobuz. În acest decor, Blanche, o doamnă aristocrată din alte vremuri, în rochie de seară, povestea cu pasiune şi nostalgie despre trecutul ei, despre iubitul pierdut, Pierre şi despre viaţa de altă dată, la conac. În momente de entuziasm, Blanche comada şampanie pentru toată lumea şi toţi călătorii erau serviţi rând pe rând, în acordurile pianinei, cu câte o cupă de şampanie. În atmosfera sărbătorească mulţi călători aproape că uitau să mai coboare la staţie. <img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244692498985778386" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiNxeKPwaD-3sOWoKE_s-FWrdmsLjpte6O1AstkiOXji5I1foNmEm9r7MJMhcfkvkbVpoenReAgC7q8H9mHtodrf_9sg-0SoYDlfUNGVtIlBsecFMsPjdVoGEJSNrtcN0rqgPPW7-HYDm7Q/s400/a02837b4ee3b1960db09383b2d421396.jpg" border="0" />Cel de-al treilea autobuz, <strong>Bizarbuz</strong>, a adăpostit un cabinet de curiozităţi aflat la graniţa dintre ştiinţă şi fantastic, guvernat de personaje bizare. O doamnă stătea aşezată într-o vitrină cilindrică, tricotând, un magician facea numere de iluzionism, un om-pasăre stătea suspendat la nivelul barelor de susţinere şi cânta la un instrument bizar..În celălalt capăt al autobuzului, un filosof dezbatea cu călătorii probleme existenţiale. </p><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244703570069948978" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgGbzcROtHkgiYqAHnOqVSXTSkBDdU2SVaxi7RNiS39qFy6bEfbIdSMrRyJq6YeCB5tRIdfy9J1hPj9CZlU7TxbkU1cEIS8wFMdEj7vhBX-fHcBizleQ2s7YYzt1lVRKG7LpqP5f68GmTFP/s400/DSC_0076.JPG" border="0" />Cărţi despre dinozauri sau despre obiecte imposibile, scaune suspendate pe tavan, monitoare pe care se puteau vedea filmuleţe National Geographic, un schelet în mărime naturală manevrat de o marionetistă, perne din care se aud şoptite poveşti şi texte bizare, o mână care intra prin plafon, au fost doar câteva piese din decorul plin de surprize al Bizarbuzului. </p><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244708264821963522" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjymU7IwydQHiEftOZAmYafaClx0F7BeUkCSYO7I2KSuFmOCPz0Q5C2wBVgdMHjJOez5T_hoay_3aSG2PAQVCPyh2I12MTwMELjw67ascWOsHajyqC8vwJj3UdKrF08x9ozzFtz_pGEfIlB/s400/Photo+049.jpg" border="0" />Călătătorii care au urcat într-unul din cele trei autobuze neconvenţionale s-au îmbarcat de fapt, fără să ştie, într-o aventură. Reacţiile lor au fost din cele mai diverse.Unii s-au arătat reticenţi, cei mai mulţi însă au intrat în poveste uimiţi şi curioşi şi chiar dacă nu s-au aventurat în dialogul cu personajele, le-au savurat, amuzaţi, de la distanţă. Alţii au fost încântaţi să iasă din rolul plat şi tern de călător cu autobuzul RATB şi să încerce posturi neobişnuite alături de noii parteneri de joc: s-au arătat dornici să cumpere pădurea Scufiţei (unii chiar au sunat-o pe mobil), au imitat urletul lupului, i-au pus întrebări bătrânei doamnei aristocrate din High-Life-Buz, i-au cântat cântece pădurarului, ca să-l înveselească - la rugămintea Scufiţei- şi odată coborâţi în staţie, i-au îndemnat şi pe alţii să urce în autobuzele ciudate care „te deconectează pentru tot restul zilei”.</p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244716983761784002" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjlRFf3aog1PBv1Khw2k7_RbnSs3msg0_7E92r8qHnjPwgOREVxk66V0j6DYakfa62iZxysxXRS4pJmuwdWX9kCJlNLdU-_TuK0a8WsAnP7JqwOhU17VxBb_QRAXaSljAY8bzGSnrD1mG6A/s400/P1010514.JPG" border="0" />Mulţi din cei care au întâlnit poveştile pe roţi, s-au întrebat care este motivul pentru care au avut parte de o astfel de experienţă inedită şi neaşteptată în trafic.<br />„Transport ieşit din comun” şi-a propus să transforme, prin artă, unul din spaţiile cenuşii în care trăim. O utopie artistcă a prins viaţă într-un cadru urban neconvenţional şi a putut fi experimentată nu doar de un public anume, ci de călătorii obişnuiţi.<br />Traficul, spaţiul anost cu care interaţionăm zilnic, care adesea capătă accente de coşmar, s-a intersectat, pentru câteva zile, cu visul şi povestea.<br />„Transport ieşit din comun” este în acelaşi timp o invitaţie către artişti, de a se apleca mai mult asupra spaţiului public care poate deveni oricând obiect de lucru, spaţiu de joc şi de invenţie / intervenţie artistică.<br /><br /><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjPPvS72T50nKLesQaeg51hTzurDpwF9Sx3FhE7yv9_6Ta9MNK6LVdDVsfGYz99IXs1oJq_HNoQEjA_bb3to0tSPYkdR9jU7iPNCJmym3qYm6dyofKMW2gPE7G_Hqkk0NziaCi2ce8Mi22g/s1600-h/231_6_1.jpg"></a><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5244709721453169938" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh6o9UvU9myp8DvSNrn_jM2Xbd_7yAQqWyOj6n8yFzgxw91sy_m78g80XKWDR-4WZuHD5TVIYLmZoB9qf3iWWYr52tTYgnFV5_N0A-c0L7bcAVydFPBSU5dpqiz4oK5mSNDr_fgSmM-r9Vx/s400/super.JPG" border="0" /> Album foto:<br /><br /><p><a href="http://s237.photobucket.com/albums/ff279/festival_teatru/Transport%20iesit%20din%20comun/">http://s237.photobucket.com/albums/ff279/festival_teatru/Transport%20iesit%20din%20comun/</a> </p><p><br /><embed id="VideoPlayback" src="http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=2494299678703254622&hl=ro&fs=true" style="width:400px;height:326px" allowFullScreen="true" allowScriptAccess="always" type="application/x-shockwave-flash"> </embed>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-27725088952805719262008-09-07T13:01:00.000-07:002008-12-07T08:29:59.202-08:00Transport iesit din comun, o utopie urbană închipuită de trupa Ilotopie şi pusă pe roţi de Institutul Cultural Român ( comunicat de presă)<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhw0v_5wPFeVtK4kJ4NjDfOlmQmvkd4rslYt9woD3IN58a-eEXX6duWEWMpdoMGlUgl_9Z10Ee5OtxHRVMoA8OBCrfq7MQmnq68t6Pk5LjOIx3W1dM3e-GZegnZvOA8MbPsQctKixIIVud-/s1600-h/autobuzeafis.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5271090932345537154" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 286px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhw0v_5wPFeVtK4kJ4NjDfOlmQmvkd4rslYt9woD3IN58a-eEXX6duWEWMpdoMGlUgl_9Z10Ee5OtxHRVMoA8OBCrfq7MQmnq68t6Pk5LjOIx3W1dM3e-GZegnZvOA8MbPsQctKixIIVud-/s400/autobuzeafis.jpg" border="0" /></a><br /><div><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiCBgAp7M4V53tpfhsvE0AMVA2a_V5v8UZ1c1xj1bzGUkg86voL3CAcUA0D6OrSlGCatFraLNW69u_klBNvmZjgJHbvnkjWbIOKXyCgtO1pWIIFSWasDss1KXr7ir4ChYb9AbUsDoiDz-un/s1600-h/autobuzeafis.jpg"></a></div><div><div align="justify">Institutul Cultural Român şi trupa de teatru Ilotopie propun călătorilor bucureşteni o nouă formă de transport public : TRANSPORTUL IEŞIT DIN COMUN.<br />Trei autobuze fantastice se vor plimba prin Bucureşti timp de 5 zile, între 27 şi 31 August, transportând utopii, vise şi călători gata să le guste.<br />Noile autobuze, în varianta Arboribuz, High-Life Buz şi Bizarbuz circulă pe rute obişnuite, dar propun experienţe insolite.<br />Pot fi întâlnite în trafic, în fiecare zi pe altă linie RATB, la interescţia dintre real şi imaginar.<br />Călătorii sunt rugaţi să nu taxeze biletul la urcarea în autobuz, să nu se îndoiască de visele lor şi mai ales să se ţină bine de barele de susţinere pentru a nu aluneca …în alte lumi.<br />Autorii acestui îndrăzneţ proiect artistic vor fi actorii trupei franceze Ilotopie, una dintre cele mai remarcabile trupe de teatru stradal ale momentului. Compania ce reuneşte actori, sculptori, muzicieni, inventatori, scenografi şi cercetători este specializată în acţiuni de „dezordine artistică” în spaţiul urban.<br /><br />Proiectul este realizat cu sprijinul RATB şi VOLVO.</div></div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3109404698082843776.post-186022948076752852007-08-11T11:07:00.000-07:002009-09-07T10:37:18.721-07:00REGELE ADORMIT SAU URECHEA NEPĂZITĂ<div align="justify"><strong>Poveste cu şi despre poezia concretă</strong><br /></div><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5322002345728684546" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 350px; CURSOR: hand; HEIGHT: 262px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj5GgTMfLtw1DVLSv0X0jD47Wh2o5IqwFFhqLNsjVlvTcqIhX5Fl4Ow4P73UJcD0BjBU5yrIfUo8s45UkD4mgYb_8gn08RSKfsXroAwLO6jBL60aRVHc00re61thDNP4u5I2hIAYH2QEUXr/s400/216640~The-Garden-of-Earthly-Delights-Hell-Right-Wing-of-Triptych-Detail-of-Ears-with-a-Knife-c-1500-Posters.jpg" border="0" /> -lucrarea mea de diplomă-<br /><br /><strong>Capitolul I</strong><br /><strong>Începutul</strong><br /><br />Totul a început într-o seară când am adormit - aşa cum mi-era obiceiul - în grădină. Cineva s-a strecurat înăuntru şi mi-a picurat în urechea uitată deschisă o licoare preparată din poezii concrete fierte în diferite compoziţii şi amestecate după o reţetă tainică.<br />În umbra amurgului, l-am recunoscut pe fratele meu, acum rege uzurpator.<br />Licoarea ucigaşă era atât de seducătoare, încât gărzile corpului meu i-au cedat ca fermecate, şi-au aruncat scuturile şi lăncile şi i-au deschis larg porţile. Intrând prin canalele subţiri ale auzului, ea s-a strecurat apoi discretă dar otrăvitoare în tot trupul.<br />Cuvintele poeziilor au început să mi se împrăştie încet în corp, inundându-is toate intrările şi ieşirile.<br />Sângele îngroşat de cuvinte aluneca tot mai greu prin vene.<br />Cuvintele mi-au pătruns în oase şi-n articulaţii, le simţeam până-n vârfurile degetelor, le zăream navigând chiar şi pe sub liniile din palmă.<br />În scurt timp cuvintele au început să-şi facă efectul. Le simţeam alergând pe dinăuntru tot mai repede, ciocnindu-se care-ncotro, apoi adunându-se din nou în cete compacte, gata să reia atacul.<br />Ciocnirile erau furioase, le simţeam ca pe nişte scurte şocuri care mă făceau să tresar din cap până în picioare.<br />La un moment dat totul se oprise, a fost o clipă de linişte aproape nefirească în care am crezut că vor înceta.<br />Dar apoi am realizat îngrozit că înăuntrul meu, cuvintele porniseră război împotriva mea.<br />Le văzusem de departe, un pâlc de călăreţi cu scuturi şi coifuri care năvăleau spre mine. Într-o străfulgerare de luciditate am vrut să strig gărzile să mă apere, dar mi-am dat seama că n-ar mai fi putut face nimic: călăreţii erau înăuntru.<br />Cuvintele cu armură m-au împresurat şi m-au rănit cu lăncile şi cu săbiile lor, m-au zdrobit în copitele cailor.<br />Apoi dispăruseră călăreţii. Cuvintele se făcuseră ca nişte ghimpi care se înfigeau pe dinăuntru în mine. Aveam senzaţia că tufe uriaşe de trandafiri creşteau sălbatic în mine, fără oprire, străpungându-mă cu spinii ca şi cu mii de ace.<br />Apoi dispăruseră ghimpii. Veniseră cuvinte ca nişte ghiulele de foc care se rostogoleau prin mine pârjolindu-mă.<br />Spre sfârşit veniseră asupra mea cuvinte cu pene şi ciocuri, care mă înălţau în văzduh şi apoi mă azvârleau din înălţime la pământ.<br />În cele din urmă apăruseră câteva cuvinte robuste, cu braţe vânjoase care îmi înveliseră trupul zdrobit în cearceafuri, mă ridicaseră şi mă purtaseră pe umerii lor într-unul din subterane.<br />Nu mai ştiu ce s-a mai întâmplat după aceea.<br />Căzusem într-un fel de transă fără cunoştinţă.<br /><br /><br />*<br /><br />Fireşte, până-n seara aceea, când am adormit în grădină, nu bănuisem nimic. Trăisem fără să dau prea multă atenţie cuvintelor.<br />Ba pot să spun că nu mă interesaseră de loc. Nici acum, când zăceam în subteran nu ştiam multe din cele ce aveam să aflu mai târziu, în nenumăratele mele căutări şi investigaţii despre cuvinte şi poezie.<br />În seara aceea avusesem certitudinea că mi se întâmplase ceva esenţial, că viaţa mi se fracturase într-un mod ce-mi părea ireparabil.<br />Şi mai târziu, peste ani, plimbându-mă pe străzi, reuşeam să recunosc dintr-o privire pe câte unul care era, ca şi mine "iniţiat" în această taină, şi el victimă a vreunui atac nemilos al cuvintelor, ce-l făcuse să înţeleagă că ele nu erau atât de inofensive cum le credeau ceilalţi oameni.<br />......................................................................................<br /><br /><strong>Capitolul III<br />Unde se vorbeşte despre teama de cuvinte şi despre o vizită neaşteptată<br /><br /></strong>Am parcurs materialul de la un cap la celălalt, până la ultima filă. N-am dat prea mare atenţie informaţiilor istorice sau de critică literară făcute să satisfacă mai mult curiozităţile cititorilor obişnuiţi, neiniţiaţilor.<br />Învăţasem să citesc printre rânduri. Ştiam că în spatele aşa-numitelor "cuvinte picturale " se ascundeau de fapt cuvintele cu trupuri, aşa cum le cunoscusem şi eu în seara aceea: cu trupuri furioase, întoarse împotriva mea, de-o materialitate incredibilă.<br />Le-am recunoscut imediat, nu fără ca privindu-le să nu simt un fel de frison atunci când imaginile de pe hârtie rezonau cu alte imagini mai depărtate şi mai tulburi, din amintirea mea.<br />Textul rugăciunii persane în care vedeam atât de clar cuvântul cu corp de felină, tughra persană îndărătul căreia recunoşteam un cuvânt cu faţă de om, cuvintele cu coamă şi copite,<br />cuvântul peşte, cuvântul – copac, din celelalte texte n-au făcut decât să-mi întărească bănuielile.<br />Ceva mă împingea să-mi continui "urmărirea". Aveam nevoie de un curaj nebun ca să pornesc pe pista asta în care vedeam vălurindu-se – ca Fata Morgana în aerul topit de căldură - irealul, spre care presimţeam că drumul este păzit cu străşnicie şi că orice încercare de apropiere putea să-mi fie fatală.<br />Ştiam că trebuia să fiu chinuitor de lucid şi de precaut. Am început să-mi schimb traseele obişnuite, să nu mai ies decât cu ochelari de soare, cu pălărie sau şapcă şi aveam grijă să nu apar de prea multe ori în aceleaşi haine ca să nu fiu recunoscut uşor.<br />Mult timp m-am întrebat de ce din atâţia alţi oameni tocmai eu le trezisem interesul. De ce mă aleseseră tocmai pe mine ca să fiu părtaş la o taină pe care n-o dorisem, care mă bulversase atât de mult, îmi răvăşise viaţa şi care acum mă apăsa ca o povară. O povară neliniştitoare ce mă subjugase, într-un fel, făcându-mă să doresc cu disperare să aflu mai mult.<br />Mi-am dat seama cât de mult mi se deformase felul de a fi. Devenisem f. atent la cuvinte ce până atunci doar îmi zburau pe lângă ureche fără să o atingă sau peste care doar îmi luneca privirea şi pe care le socotisem total superflue.<br />Am început să ascult cu atenţie cuvintele pe care mi le spunea liftierul în fiecare dimineaţă, cuvintele pe care mi le spunea vreun trecător necunoscut, frânturi de conversaţie pe care le prindeam din zbor în autobuz, cuvintele timide şi subţiri cu care mă salutau copiii vecinilor, am început să reţin cuvintele pe care le vedeam pe cotorul vreunei cărţi, pe cele care-mi săreau în ochi de pe vreun afiş, sau pliant de reclamă.<br />Pe fiecare le cântăream în auz, le ciocăneam cu grijă şi le ascultam, le combinam diferit, încercam să descopăr chiar şi printre silabele lor vreun mesaj ascuns, să găsesc în ele indicii codificate care să mă ducă la celelalte cuvinte.<br />Căutam. Căutam drumul înapoi spre subteran. Cu răbdarea şi perseverenţa căutătorului de aur care strecoară găleţi întregi de pământ mâlos, în speranţa – chiar şi deşartă – a unui minuscul fir de nisip auriu.<br /><br /><br />Mi-amintesc că într-o după-amiază, mă trezise din aţipeala în care moţăiam de mai bine de vreun sfert de ceas, sunetul piuitor al soneriei.<br />Am fost puţin surprins. Nu aşteptam pe nimeni la ora aceea şi de obicei nu se întâmpla decât rareori să primesc vizite. ( nu aveam prieteni şi trăiam destul de retras ).<br />M-am dus să deschid. Era un tânăr până-n treizeci de ani, înalt şi slab, cu faţa osoasă. Mi-amintesc că mă impresionase înălţimea lui aproape neverosimilă, ce-l făcea din când în când să se clatine şovăitor în căutarea unui imaginar punct de sprijin. M-a uimit şi felul lui straniu de a vorbi. Vorbea atât de repede încât mintea cu greu putea ţine pasul cu ritmul grăbit al frazelor lui. Mai întâi am crezut că vorbeşte o limbă străină pe care mă străduiam s-o identific. Spărgea parcă cuvintele-n dinţi ca pe nişte seminţe pe care apoi le scuipa afară.<br />După câteva clipe m-am acomodat şi am reuşit să-l înţeleg.<br />Era comis-voiajor. Făcea reclamă la o librărie ce se deschisese de curând şi care se mândrea cu un număr foarte impresionant de cărţi, literatură, lucrări de specialitate, ediţii rare, etc.<br />Am recunoscut discursul obişnuit al oricărui comis-voiajor care e plătit să-şi laude cu înflăcărare produsul sau firma.<br />La sfârşit mi-a dat un pliant cu toate informaţiile şi mi-a arătat apoi o cutie cu cărţi pe care o avea sub braţ, spunându-mi că puteam să-mi aleg două dintre ele – cadou din partea firmei.<br />M-am uitat să văd dacă avea ceva care să mă intereseze. Am ales mai întâi un Shakespeare<br />subţirel, cu coperţi de carton ieftin, ediţie bilingvă.<br />M-am uitat apoi mai îndeaproape la celelalte cărţi. Pe una din ele scria cu litere mari, negre:<br />" POEZIE CONCRETĂ – ANTOLOGIE ".Cuvintele din titlu mi s-au înfipt în ochi ca nişte suliţe. Am ales-o fără să stau mult pe gânduri.<br />La despărţire, i-am mulţumit şi ne-am strâns mâna cordial.<br />După ce a plecat, am început să strâng cu o mătură cojile de seminţe care rămăseseră în urma lui şi pe care abia acum le vedeam risipite pe podea. Am început să mă gândesc cu o uimire fără glas la comportamentul complet lipsit de maniere al acestui tânăr, comportament pe care nu l-ai fi bănuit, judecând după înfăţişare, la acest obicei aproape barbar, care îmi repugna total, de a mânca seminţe şi de a arunca cu nepăsare cojile pe jos.<br />Am strâns tacticos totul, am aruncat resturile şi m-am aşezat pe fotoliu, mirat încă de insolenţa tânărului.<br />Brusc, am sărit în picioare.<br />M-am repezit la uşă, am coborât jos pe scară, am urcat la celelalte etaje, dar nu l-am mai văzut. Am sunat la vecinii de deasupra, întrebând dacă la ei nu venise un comis-voiajor de la un magazin de cărţi, etc. L-am descris cum arăta.<br />Nu, nu venise.<br />Am coborât chiar în stradă şi m-am uitat îndelung, scrutând depărtările şi trotuarele străbătute de oamenii pestriţi pe care nu-i cunoşteam, care nu mă cunoşteau şi pe care-i vedeam probabil pentru prima şi ultima oară.<br />Nici urmă de comis-voiajor.<br />Am mers apoi la toate apartamentele vecine, punând aceleaşi întrebări-tip. Nu, la ei nu venise un astfel de personaj.<br />Era limpede pentru mine. Din tot blocul, eu fusesem cel vizat.<br /><br /><strong>Capitolul IV<br />În care vorbeşte altcineva<br /></strong><br />Răzbunare! Răzbunare! Trag clopotele cuvintelor mele.<br />Sunt un rege! Şi un nebun. Rege care a înnebunit sau nebun care se crede rege?<br />Cuvintele m-au detronat. Iată-mă rătăcit într-o lume care nu e a mea şi care mă stăpâneşte ca pe un supus.<br />Şi totuşi! Eu sunt cel care l-a învins pe Fortinbras!<br />Acum m-au azvârlit afară, un biet bătrân rege. Trăiesc aici, exilat, umilit şi defăimat, neştiut de nimeni.<br />Sunt ca într-un puţ părăsit. Nimeni nu încearcă să mai scoată apă. Nimeni nu mai ridică cumpăna cu căldările.<br />Închis, stau şi strig: Răzbunare! Răzbunare! dar cuvintele-mi sleite nu mai răzbat până sus; se sparg în mii de cuvinte-saltimbanci cu feţe vopsite şi tichii, care în tumbe şi măscări se rostogolesc înapoi spre mine.<br /><br /><br /><br /><br /><p align="center"><strong>Capitolul V</strong><br /></p><br /><br /><p align="center"><strong>În care se povesteşte cine este, şi de unde vine poezia concretă, aşa cum reiese din propriile ei declaraţii</strong><br /><br />Palid ca un spectru, m-am întors în camera mea şi am început să mă gândesc la cele întâmplate. Am deschis cartea pe care mi-o lăsase comis-voiajorul, pe coperta căreia scria POEZIE CONCRETĂ – ANTOLOGIE, sperând că ea mă va ajuta să înnod firele pe care deja le aveam.<br />Am început să citesc:<br /><br /><span style="color:#990000;">Poezia Concretă a fost văzută pentru prima oară prin anii '50.</span><span style="color:#990000;"> Purta o fustă lungă şi roşie şi pălărie de carton. Mulţi din cei care au văzut-o, au fost intrigaţi de comportamentul ei dezordonat şi nestatornic şi au raportat imediat organelor de ordine, încercând s-o descrie care cum s-a priceput mai bine. Unii au descris-o ca pe un obiect plămădit din cuvinte cu diferite forme: ceasornic, clepsidră, măr, etc.</span> </p><br /><br /><p align="center"><br /><span style="font-size:130%;"><strong>was ist das<br />wasistdas<br />wa s as<br />w s<br /><br />d s<br />da s as<br />dasistwas<br />das ist was </strong></span><br /><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgD3wnPovfx_UQpPSjn9facHYXVleym3MurMU7xe3k8nUH_1s1EcHxssUp_HnDl1yTTU40wWvTwRxQaC4H7L2MsV-aaOOskilrD8_p9tO0cKaJYD2BYeeQ799Lw_pFALnm_fpVWPSRehZyB/s1600-h/9.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275252320090599442" style="FLOAT: left; MARGIN: 0px 10px 10px 0px; WIDTH: 243px; CURSOR: hand; HEIGHT: 320px" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgD3wnPovfx_UQpPSjn9facHYXVleym3MurMU7xe3k8nUH_1s1EcHxssUp_HnDl1yTTU40wWvTwRxQaC4H7L2MsV-aaOOskilrD8_p9tO0cKaJYD2BYeeQ799Lw_pFALnm_fpVWPSRehZyB/s320/9.jpg" border="0" /></a><br /><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjZuUYTo3KXo0DNnNgzGJ1hu8TsLtz0AzX4xbPhyiM8Rpxw4pgR4kKHD9-11tBCbYBudf0U4M-ZMSd4-_r4yEgorUklTit0i3nB6w0DMvWzrvm00wp51Ma3gdvK7TEg5sN9x_OyG8Cpb8_k/s1600-h/7.jpg"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275251793608003826" style="FLOAT: right; MARGIN: 0px 0px 10px 10px; WIDTH: 320px; CURSOR: hand; HEIGHT: 311px" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjZuUYTo3KXo0DNnNgzGJ1hu8TsLtz0AzX4xbPhyiM8Rpxw4pgR4kKHD9-11tBCbYBudf0U4M-ZMSd4-_r4yEgorUklTit0i3nB6w0DMvWzrvm00wp51Ma3gdvK7TEg5sN9x_OyG8Cpb8_k/s320/7.jpg" border="0" /></a><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /></p><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><br /><div align="center"><span style="color:#660000;"><span style="color:#990000;">Alţii ca pe un simplu desen sau ca un panou de reclamă. Sau ca pe un text în mişcare.</span> </span></div><br /><br /><br /><br /><br /><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275256989583979922" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 191px; CURSOR: hand; HEIGHT: 330px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh1Xe38OW0zIKEgiTQt8mC9a5Y6nCQ6HMQbQc01ZC2t12KopMo1rKSJqwio8BFRYD6FEQunpcHuXmIMXv38d8QVylst9aC-BGZumarAW_CXImmUEZQA9ZzXzgaqvaF9VTEhkWDA75wAZ2He/s320/6.jpg" border="0" /> <em><span style="font-size:85%;">Claus Bremer. Textul conţine cuvintele "a se mişca" şi "a fi în mişcare".</span></em><br /><br /></p><br /><p><span style="color:#990000;">Alţii ca pe un cârd de litere sălbăticite, scăpate din lesă şi împrăştiate pe hârtie.</span><br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275258573490089906" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 378px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgUxFsvN6soYLpl0tbJv3fneLf5-178P78kdZLNbGhsS4YdRbPR9RMW_sDWBKtPx6PJqd4Ht9JPT0e0ggzMkenFJwWLiNW4buFc_fPBJfZwqhuepR_rzO-iheeZvBvjBQNT1u5Q9lr9Vzg-/s400/forsythia.jpg" border="0" /><br /><span style="color:#990000;">Ori ca pe un text care se sparge la orice atingere sau chiar pe nişte simple puncte îngrămădite pe hârtie.</span><br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275259295241540418" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 372px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvQz_MwGEdinaY7GCB6viuBlrk3Gy4FjwEJIHijRVqj0XLJ0hX02bnXkBFmvPOx5J7jm24KHBLzImaOoqYEpI4xUZLCm78z98IZ5RlwE5CfXTtqZWnSezDyY-iZ2njzAck9-na4pEHsWDJ/s400/text+spart.jpg" border="0" /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275259529615580754" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 233px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjwuevNyXrUrHnAGewXYKDQFoHVo2s6lF9dMDUP2g2L5BnEJB3fMte27RB1zMg7i7nM2OxhYd2xkQA6O-YXgvNXtEjIZAXJ2hKjhWYn9OUE7h3EJNULMtkSjv9Qc8dCJQk9acT-B0H0F0ls/s400/puncte.jpg" border="0" /><span style="color:#990000;">S-au spus atâtea lucruri despre ea , care mai de care mai stranii şi mai contradictorii, încât autorităţile cu greu au putut ajunge la o concluzie.<br />După o urmărire generală, în care toate pieţele au fost împânzite cu afişe de avertisment, Poezia Concretă a fost în cele din urmă prinsă.</span><br /><br /><br /><span style="color:#ff6666;"><span style="color:#990000;">În faţa anchetatorului, care i-a aprins o lampă orbitoare-n ochi, a mărturisit totul, punct cu punct:<br />Cum că, într-adevăr, apăruse pentru prima oară prin anii '50, cum că tipărise texte şi manifeste care aveau ca scop precis destabilizare ordinii şi crearea unui nou curent.<br />Că plănuise să arunce-n aer, cu explozibile procurate de la organizaţii străine sediul central al Poeziei Tradiţionale şi că ziua şi locul atentatului fuseseră deja stabilite.<br />Cum că oamenii ei fuseseră:<br />Ernst Jandl, Eugen Gomringer, Franz Mon, Reinhard Döhl, Helmut Heißenbüttel, Max Bense, Diter Rot, Heinz Gappmayr, Timm Ulrichs, Claus Bremer, Friedrich Achleitner,<br />Gerhard Rühm, şi alţii.<br />Că îşi crease o organizaţie afiliată chiar şi în Austria, la Viena care era cunoscută ca DIE WIENER GRUPPE, în jurul lui Gerhard Rühm.<br />Din ea făceau parte: Friedrich Achleitner ( n.1930), Hans Carl Artmann (n.1921), Konrad Bayer (1932-1964), Oswald Wiener (n.1935).<br />La insistenţele anchetatorului a deconspirat chiar şi numele a doi colaboratori apropiaţi din America de Nord şi de Sud: E.E. Cummings şi William Carlos Williams.<br />I se ceruse apoi să explice cu de-amănuntul cum îşi întemeiase mişcarea, după ce principii, cine o finanţase, şi cum avusese de gând să răstoarne regimul în funcţie.<br />Poezia Concretă încercase mai întâi să se disculpe, spunând că înaintea ei mai fuseseră alţii care avuseseră planuri asemănătoare şi că şi aceştia ar putea fi traşi la răspundere.<br />Pomenise atunci nume ca Arno Holz, pe care-l învinuise de poezia Phantastus (1898/99), în care –zicea ea – rândurile se grupau în jurul unei imaginare axe centrale. Pomenise apoi o întreagă mişcare: DADAISMUL ( persoanele în cauză erau Kurt Schwitters, Hugo Ball, Raoul Hausmann). După câteva clipe de gândire pronunţase şi numele lui Marinetti care, după cum se ştie, era în legătură cu FUTURISMUL Italian, ce se aventurase încă de mult pe terenul experimentelor lingvistice de tot felul.<br />Toţi aceştia erau cei care îi finanţaseră de la distanţă organizaţia. Îşi mai amintise şi de alte mişcări, dar la acestea se referise doar în treacăt, cu anumite reticenţe şi fără prea multe argumente: Suprarealismul şi Lettrismul .<br />Divulgase apoi numele unor complici care o ajutaseră indirect, unii chiar fără să o ştie. De ex. Stephane Mallarme, a cărui simplă lovitură de zaruri îi dăduse mai târziu Poeziei Concrete ideea unei adevărate lovituri de stat; Guillaume Apollinaire, semnatarul celebrelor Calligrammes (1918); Gertrude Stein ce întocmise texte avantgardiste, şi nu în ultimul rând Hans Arp ( 1887-1966)- poetul, pictorul, sculptorul Hans Arp, a cărui poezie bogată în variaţii şi în jocuri de limbaj ( Könige vor der Sintflut , 1952/55; Auf einem Bein, 1955; Worte mit und ohne Anker, 1967; Mondsand, 1960; Sinnende Flammen, 1961; Logbuch des Traumkapitäns, 1965 ) nu făcuse decât să-i încurajeze şi mai mult Poeziei Concrete tendinţele rebele.<br />Anchetatorul replicase acid că nu-l interesau toate acestea, că majoritatea persoanelor declarate nu mai erau în viaţă şi că, deci nu mai puteau fi puse sub urmărire. În plus, era ştiut faptul că mişcările pomenite fuseseră mai toate dizolvate.<br />Pe un ton nervos îi ceruse Poeziei Concrete să nu mai încerce alte divagaţii de la chestiunea în cauză şi să revină la subiect.<br />O întrebase din ce familie se trăgea şi de unde venea numele ei neobişnuit.<br />Poezia Concretă mărturisise că cel care-i alesese şi-i lansase numele fusese Eugen Gomringer. Acesta se inspirase de la Artele Plastice, care cunoşteau termenul de "artă concretă" încă de prin 1930( Mondrian, Kandinsky).<br />Cerându-i-se să vorbească mai pe larg despre acţiunile ostile pe care le-a întreprins, Poezia Concretă declarase că nu se dăduse înapoi de la asasinate. Că într-adevăr, crimele care făcuseră atâta vâlvă în presă, în ultimele luni, îi aparţineau. Ea era cea care hotărâse uciderea Metaforei, Simbolului, Imagisticii şi chiar ea ucisese în plină zi toate Convenţiile Formale ale Liricii.<br />N-avusese nici remuşcări nici procese de conştiinţă. Asta pentru că se golise între timp de interioritate , de gânduri şi de vise, de trăirile de orice fel.<br />Nu avea nelinişti, nu avea doruri sau nostalgii, iubiri sau regrete. Eliberată de tot balastul simţirilor, putea să colinde nestingherită prin lumea celor neînsufleţite: să se strecoare în viaţa tainică a lucrurilor concrete, a obiectelor. Chiar să se ascundă neobservată printre ele. Uneori se aşeza pe o policioară şi lua forma unui ceasornic.</span></span> </p><br /><br /><p align="left"><span style="color:#ff6666;"><span style="color:#990000;"></span></span></p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275260679952685026" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 335px; CURSOR: hand; HEIGHT: 367px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiYg_be2oN1itegb0I0X52EDMT5I_Nrh6mvmjzlnXNtOZPtc1JPFuVqTMDMvCQkUTU3Q4sDTzivl8jIkIMZIkGvOwJC8-4zpSNdrmSs8JL0uIH4aXfBPT67490r2Azao65jRcW27EPjqWcx/s400/ceas.jpg" border="0" /> <span style="color:#990000;">Alteori privea lumea dindărătul unei ferestre în faţa căreia se lăsa să atârne ca o simplă fâşie de pânză, ca o banală perdea.</span><span style="color:#990000;"></span><br /><br /><br /><br /><p align="right"><br /><strong>aus der geschichte eines alten fensters<br /><br /></strong>Vorvorvorvorvorvorvorvorhang<br />Vorvorvorvorvorvorvorhang<br />Vorvorvorvorvorvorhang<br />Vorvorvorvorvorhang<br />Vorvorvorvorhang<br />Vorvorvorhang<br />Vorvorhang<br />Vorhang</p><em><span style="font-size:85%;">Ernst Jandl. Titlul poeziei se traduce: "din istoria unei vechi ferestre". Cuvântul de bază al textului este "vorhang" (=perdea.) Autorul pătrunde în interiorul cuvântului şi multiplică o silabă a cuvântului, "vor", care în limba germană este şi cuvânt independent, prepoziţie temporală cu sensul de "înainte de". </span></em><br /><br /><br /><br /><br /><p align="left"><span style="color:#993300;">Alteori îşi întindea imaginaţia ca pe o peliculă de film.</span> </p><p align="center"><br />film<br />film<br />film<br />film<br />fi m<br />f im<br />fi m<br />f im<br />f m<br />fl m<br />f m<br />flim<br />flim<br />flim<br />film<br />f lm<br />f lm<br />fl m<br />f lm<br />fl m<br />f m<br />f lm<br />fl m<br />f m<br />f lm<br />f m<br />fl m<br />f lm<br />fl m<br />fl m<br />fl m<br />fl m<br />fl m<br />fl m<br />flim<br />film<br />flim<br />film<br />flim<br />film </p><br /><br /><p align="left"><span style="color:#993300;"><span style="font-size:85%;color:#000000;"><em>Ernst Jandl</em></span></span><br /><br /></p><p align="left"><span style="color:#993300;">Astfel, neştiută de nimeni, ea observa, asculta, înregistra.</span> </p><p align="left"><span style="color:#993300;">Odată se aşezase în faţa unui tablou şi acesta se reflectase în ea ca într-o oglindă.</span><br /></p><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275263646415655730" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 231px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhPuvrW9EhNRynBZ-j72in7pcZEv46JkQv2m4St4L9cFCTC-xuFmy738HLfjgwv0y_cBcu4X9B5GBZJ4Rwrx6aCG1nwRcRoGExaCQEeq0-mfNAqym29p1gFK98ZaBYj0iSPbdZuXmVme16k/s400/Breugel-orbii.jpg" border="0" /><em><span style="font-size:78%;"><span style="font-size:85%;"> Pieter Breughel "Orbii".</span><br /></span></em><br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275658612015570722" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 272px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgw-727mQbLjEpPENmVAah2p1ydT0XPmMDDTlaOvh7yEDO_lcHelr21zBnDNeOF43SabP-15GFg4egrx9xbNvXWsIh-vzxw7CPlVYv09zlDhA7XXc8I6GtuNUWMQPMIYNr02cWY0gICJkUp/s400/orbii.jpg" border="0" /> <span style="color:#990000;"><em><span style="font-size:85%;color:#000000;">Carlo Carduna: "Orbii lui Breughel". Poetul încearcă să redeseneze, prin cuvinte, tabloul lui Breughel. Poezia are două module. Primul redă exact poziţia cortegiului de orbi. Se traduce: "cel fără vedere, care / se ţine de bastonul celui / fără vedere, care / se ţine de trupul celui / fără vedere, care /se ţine de trupul celui / fără vedere, care / se ţine de bastonul celui / fără vedere, care / se ţine de trupul celui fără vedere, care / se prăbuşeşte fără pământ"<br />Al doilea modul redă forma bisericii care se vede în tablou, în partea stângă. Se traduce: "în stânga rămâne biserica"</span></em></span><br /></p><br /><br /><p><span style="color:#990000;">Iar altă dată luase chiar chipul unei statui.</span> </p><div align="left"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275661132806282642" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 383px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhG7cyGmMFM5RjK7FyWdBPN0LaaD6obfcTRl1a2fHSRJ1zJFvM6cQUgYTXMnAghZbk6MnAra7l2FkgIuhLNrzuzLG8evPGCnQrgAxSzx0xKKBEb3J5s9TsSK_v3ZU2Zz9Y8-QRfI1UvwAbt/s400/sarutul.jpg" border="0" /></div><span style="font-size:85%;"><em>Ernst Jandl: "Der Kuß", nach Brâncuşi. ("Sărutul", după Brâncuşi ) "ja"= da</em> </span><br /><br /><p align="justify"><span style="color:#990000;">Trebuind să vorbească despre viaţa ei de zi cu zi, Poezia Concretă povestise lucruri curioase: că se hrănea doar cu Limbaj, că se îmbrăca în Limbaj (de aceea purta haine atât de fanteziste), locuia în Limbaj (într-un bloc ordinar, la etajul III ) şi de când se ştia, nu făcuse excursii în străinătate, ci cutreierase în lung şi-n lat Limbajul; îi bătuse, adică, - cu piciorul, sau cu o bicicletă de modă veche - toate cărările, chiar şi cele mai primejdioase şi mai abrupte.<br />Făcuse multe descoperiri în expediţiile ei curajoase. Dar avusese de-a face şi cu experienţe mai nefericite. Aşa de exemplu, de câteva ori i se întâmplase să se dezechilibreze, să-i alunece piciorul şi să se rostogolească cu ţipăt în prăpăstiile flămânde ale Limbajului, ce păreau că o aşteaptă.<br />De fiecare dată, însă, scăpase cu viaţă, ca prin minune, îşi legase rănile şi îşi reluase, îndârjită aventurile.<br />Anchetatorul o întrebase atunci ce putea spune despre textele şi afişele care apăreau unde nu te aşteptai: prin oraş, pe ziduri şi pe uşi, în locuri publice, dar mai ales prin cărţi şi care atrăgeau privirile oricui.<br />Poezia Concretă răspunsese că acelea erau demonstraţii matematice ale faptului că Limbajul putea fi vizualizat. De către toată lumea. Le făcuseră cei mai năstruşnici şi mai distraţi oameni din mişcarea sa. Aşa că le lipiseră peste tot ca să vadă oricine şi să afle.<br />Bine, dar nu se gândise ce consecinţe ar putea avea gestul ei? Nu se gândise ce s-ar întâmpla dacă, de ex., Limbajul ar începe să fie fotografiat sau filmat?<br />Poezia replicase că exact asta încercase să facă şi ea.<br />Anchetatorul o mai întrebase atunci de ce distrusese toate podurile şi punctele de frontieră ale Sintaxei, de ce minase căile ferate ale Semanticii şi chiar gurile ei de metrou.<br />Răspunsul era simplu: pentru că Limbajul se putea deplasa aşa mai uşor, fără să mai aştepte la cozi interminabile, fără să mai aibă de-a face cu aglomerări sau blocaje de circulaţie, liber să se transmită vizual, acustic sau grafic.<br />Poeziei i se pusese apoi o întrebare mai puţin formală: dacă mai avea vreo veste, dacă mai ştia ceva despre Limbaj. Ce se mai întâmplase cu el în ultimul timp.<br />Ea povestise că, după ce oamenii ei făcuseră acele dezvăluiri publice despre el ( cum că fusese surprins în plină zi grafic şi chiar sonor şi vizual ), Limbajul încetase să mai comunice. Nu mai comunicase nici o idee, nici o trăire sau emoţie de-a sa, nici un gând. Întors asupra lui însuşi, devenise propriul său obiect. În scurt timp se schimbase foarte mult, încât abia mai putea fi recunoscut, chiar de către vechii prieteni, cu care, de altfel rupsese orice relaţie.<br />Îşi crease legături noi şi fusese văzut în combinaţii neaşteptate care uluiseră şi persoanele cele mai mondene ale high-life-ului de atunci.<br />Bine, dar de ce o astfel de schimbare?<br />De câte ori fusese întrebat acest lucru, Limbajul răspunsese că ( erau chiar cuvintele lui ) dorea să modifice "tiparele de gândire şi de percepere vizuală şi sonoră" ale opiniei publice.<br />Anchetatorul părea să fi pus aceste ultime întrebări mai mult dintr-o curiozitate personală. Odată satisfăcută această curiozitate, el îşi reluase tonul formal şi acuzator.<br />O întrebase pe P.C. de ce instigase cuvântul să rupă rândurile Sintaxei, să se sustragă disciplinei ei severe, să aibă un comportament sfidător, şi total lipsit de respect, să lipsească de la orele de curs, să se îmbrace cu haine fanteziste şi să renunţe la uniformă, să iasă singur în oraş şi să meargă chiar la teatru.<br />P. C. răspunsese că voise să-l ajute să-şi regăsească propria libertate şi individualitate. Ea încercase să descopere nu numai personalităţile şi talentele cuvântului ce s-a strecurat afară din incinta Sintaxei, ci şi pe cele ale literelor, eliberate din capsulele cuvintelor.<br />Anchetatorul o întrebase apoi ce era cu acele aşa-numite "constelaţii" despre care se vehiculase atâta în presă. Erau nişte simple nume de cod sau desemnau ceva real?<br />Neprimind nici un răspuns de la P.C., anchetatorul o anunţase că îi va arăta mărturiile despre subiectul în cauză ale unora dintre oamenii ei apropiaţi, care însă se dovediseră mai cooperativi la anchetă. Scosese o foaie de pe care începuse să citească:<br />"Constelaţia este o formă pe care o poate lua Poezia Concretă. Ea este 'prezenţa simultană a câtorva cuvinte, un spaţiu de joacă cu dimensiuni fixe care permite combinaţii şi variaţii din cele mai diferite.'"<br />Se oprise şi o întrebase pe P.C. dacă era adevărat.<br />Aceasta confirmase.<br />Prima constelaţie îi aparţinea lui Eugen Gomringer, -poet născut în 1925, în Bolivia, fiul unei indiance şi al unui elveţian- şi fusese publicată în 1953 în revista elveţiană "Spirale".<br />Ea arăta în felul următor ( aici anchetatorul se oprise din nou, ridicase privirile de pe foaie şi se uitase atent la Poezia Concretă care începuse să-şi schimbe înfăţişarea, devenind aproape de nerecunoscut): </span></p><p align="center">avenidas<br />avenidas y flores<br /><br />flores<br />flores y mujeres<br /><br />avenidas<br />avenidas y mujeres<br /><br />avenidas y flores y mujeres y<br />un admirador.</p><em><span style="font-size:85%;">În spaniolă: avenidas= străzi, flores= flori, mujeres =femei, un admirador = un admirator, y = şi.</span> </em><br /><br /><br /><p align="left"><span style="color:#660000;">O altă constelaţie celebră, semnată tot de Eugen Gomringer era şi aceasta: </span><br /></p><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275665935169426514" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 289px; CURSOR: hand; HEIGHT: 119px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj_CdJVQtvfZ5mzfxJwVXyMDKrHed5DGQUJoVvtMiFUsEclb_coa2nGmyDCtrLHzHGl2jo1kPsQZNuNhv6DA7yr6AfR0gqhbJhqzK2QbUaClwtJ2-oiPlLuhcZaR_LqCaZ2CDX6AFhwFzPM/s320/schweigen.jpg" border="0" /> <em><span style="font-size:85%;">schweigen ( germ)= tăcere</span></em><em><span style="font-size:85%;"><br /></span></em><span style="color:#660000;">Anchetatorul privi chipul Poeziei Concrete care se învăluise într-o tăcere de sticlă. Tăcerea ei se condensase în aer şi atârna, suspendată deasupra lămpii şi a biroului.<br />Anchetatorul avusese atunci o reacţie neaşteptată: sărise în picioare, cu ochii măriţi uimire, ridicase receptorul şi telefonase de urgenţă superiorilor, anunţânându-i că obţinuse de la P. C. nişte informaţii f. importante pe care vroia să le comunice imediat. Vocea de la celălalt capăt al firului îi răspunsese leneşă că peste câtva timp va veni cineva de la centru şi că până atunci ar fi bine să aştepte şi să întrerupă interogatoriul.<br />Interogatoriul fusese chiar în clipa aceea, suspendat.<br /><span style="color:#000000;"><br />Am închis cartea puţin nedumerit. În primele clipe nu-mi era clar cât de mult mă ajuta descrierea acestei anchete.<br />Apoi am început să cântăresc şi să analizez totul cu atenţie.<br />Am început să înţeleg că firele se înnodau, totuşi şi că primisem, într-un fel, confirmarea că toate căutările mele nu fuseseră zadarnice. </span></span><br /></p><div align="center"><br /><strong><span style="font-size:180%;">UN ACT DE CURAJ<br /></span></strong><br /><strong>CUVÂNTUL 1</strong>:<br />Cine e acolo? </div><div align="center"><br /><br /><strong>CUVÂNTUL 2</strong>:<br />( intră tropăind ostentativ pentru a înlătura orice suspiciune)<br />Eu sunt! Nu mă recunoşti?<br /></div><div align="center"><br /><strong>CUVÂNTUL 1</strong>:<br />A, iar tu? Ce mai vrei? Ţi-am mai spus să-mi dai pace în timpul gărzii. Du-te acasă şi vorbim când mă întorc.<br /><br /><strong>CUVÂNTUL 2</strong>:<br />De ce mă goneşti? Am venit doar să vorbim. N-ai o vorbă bună şi pentru mine?<br /><br /><strong>CUVÂNTUL 1</strong>:<br />(cu ton aspru)<br />Nu! Ştii că nu-mi place cleveteala cât sunt de strajă. Haide, pleacă!</div><p align="center"><br /><strong>CUVÂNTUL 2 : </strong></p><p align="center"><strong></strong><br />(rămâne nemişcat, în aşteptare )<br /></p><p align="center">_<br /><br /></p><p align="center"><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Haide, haide, şterge-o! Sau n-auzi?<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />Pe legea mea, dac-am mai văzut o strajă-aşa de nesuferită!<br />Bine, o să plec, dar tare mă tem că seara asta va fi atât de lungă pentru tine că o să vezi de două ori soarele în faţa ta şi de două ori în spatele tău!<br />Am plecat! Cu bine!<br /></p><br /><br /><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Hei, ia stai puţin, ce tot îndrugi acolo? Ce vrei să spui?<br /><br /><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />( aparte)<br />Hm! Acum ar vrea să-i vorbesc!<br /><br />( către Cuvântul 1):<br />Vei sta de strajă, amigos, mult mai mult decât de obicei.<br />Azi, la amiază, când mergeam năuc pe străzi, aşa cum mi-e felul, am văzut zarvă în oraş: cuvinte adunate câte două, trei, unele strigând de bucurie iar altele cu feţe îngrijorate şi temătoare, cu priviri iscoditoare, şoptindu-şi la ureche lucruri de neînţeles. </p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Ei? </p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />Ţi-aş mai spune, dar ştiu că e interzis să ţii de vorbă o strajă.<br /></p><br /><br /><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />( încurcat)<br />Ai dreptate. Dar acum spune mai departe, căci vreau să ştiu.<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />( satisfăcut)<br />Aha, acuma nu mă mai goneşti!<br />Află atunci că au adus iarăşi un străin în oraş.<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Un străin?<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />Da, un străin , chiar de rang.<br /><br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Pe legea ta?<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />Pe legea mea! </p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />Ah! De aceea am văzut ieri pe drum revărsări de ape şi vârtej de stele! Şi vrei să spui că pentru asta se întăresc străjile?<br /></p><br /><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />Da. Aşa că vei mai sta în post cel puţin două zile.<br /></p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 1</strong>:<br />( poruncitor)<br />Prea bine, acum du-te. </p><p align="center"><br /><strong>Cuvântul 2</strong>:<br />( bolborosind pentru sine)<br />Ce făptură acră şi morocănoasă!<br />(Iese)<br /></p><br /><br /><div align="center"><strong><span style="font-size:130%;">Capitolul VII<br />În care se povesteşte ceea ce se va vedea<br />într-însul</span></strong><br /><br /></div><div align="justify">Când m-am trezit, mi-am dat seama că eram într-un subteran plin de umbră şi răcoare. După câteva clipe, când ochii au început să mi se obişnuiască cu întunericul şi să distingă forme, am văzut că mă aflam în nişte imense beciuri cu vin. Eram singur. În jurul meu, butoaiele erau înşirate pe lângă pereţi, uriaşe, cu cepuri de lemn iar peste ele se înălţau altele, în turnuri nesfârşite, până la tavan.<br />Simţeam foarte puternic în aer mireasma vinurilor. De ce mă aduseseră aici? Ca să cred că tot ce se întâmplase nu fusese decât o plăsmuire a minţii mele înceţoşată de aburii vinului? Ca să cred că toată acea frântură de realitate nu a existat decât pe fundul unui pahar şi deci să încerc să plonjez în adâncurile rozalii ca să caut printre epavele scufundate acolo bucata aceea de timp înmormântată în drojdia de pe fund?<br />E adevărat că în primele clipe am avut şi eu acest gând: că totul nu a fost decât o fantomă a minţii mele, o fantomă turmentată şi împleticită ivită dintre butoaiele acestea cu vin şi din aerul plin de miresme al beciurilor.<br />Dar apoi mi-am amintit totul şi am înţeles că asta nu era decât o diversiune ca să mă facă să uit ce se întâmplase, că aceste butoaie mascau, ca o explicaţie ordinară, intrarea într-o lume secretă.<br />Totuşi, undeva trebuia să mai fi rămas vreo urmă, să mai dau de vreun semn.<br />M-am ridicat şi am început să caut bâjbâind, luându-mă după razele subţiri care mai destrămau umbrele aproape opace ale butoaielor.<br />La un moment dat am zărit ceva pe podea care mi-a atras atenţia. Era o poezie concretă căzută pe jos.<br /></div><br /><br /><div align="center"><span style="color:#009900;"><strong>etwas auf den boden</strong><br /><br />etwas auf dem boden<br />ins auge fassen<br />etwas ins auge gefaßtes<br />vom boden aufheben<br />etwas vom boden aufgehobenes<br />in der hand halten<br />etwas in der hand gehaltenes<br />aufmerksam betrachten<br />etwas aufmerksam betrachtetes<br />zu boden lassen<br />etwas zu boden gelassenes<br />fortkriechen sehen.</span><a title="" style="mso-footnote-id: ftn1" href="http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=3109404698082843776&postID=18602294807675285#_ftn1" name="_ftnref1">1</a><br /><br /><em><span style="font-size:78%;"><strong>ceva pe jos<br /></strong>a-ţi cădea privirea pe ceva de pe jos<br />a ridica de jos ceva pe care ţi-a căzut privirea<br />a ţine în mână ceva<br />ce-ai ridicat de jos<br />a privi cu atenţie<br />ceva ce ai ţinut în mână<br />a lăsa jos ceva ce ai privit cu atenţie<br />a vedea plecând mai departe, târâş,<br />ceva ce ai lăsat jos. (Autor Ernst Jandl)</span></em><br /></div><br /><div align="left"><span style="color:#000000;">Am ridicat-o mirat, am scuturat-o de praf şi am ţinut-o puţin în palmă, ducând-o în dreptul ochilor.<br />Am privit-o cu atenţie. Câteva secunde numai. Apoi am aşezat-o din nou, cu grijă, pe podea, exact în locul din care o luasem.<br />O priveam acum de sus. Brusc, mi-am dat seama de similitudinea gesturilor.<br />Am rămas câteva secunde nemişcat, încordat, aşteptând finalul pe care-l bănuiam.<br />O voi vedea pornind încet, chiar sub ochii mei, pe podea.<br />Aşteptam.<br />S-a ridicat dintr-o dată, mi-a strâns mâna cu un gest scurt, dar hotărât, a îngăimat un salut şi a pornit-o cu paşi grăbiţi spre ieşire.<br />Buimac, am luat-o pe urmele ei.<br />Am străbătut în tăcere încăperile beciului, care acum vedeam că se înlănţuiau într-o reţea aproape interminabilă.<br />Apoi peisajul s-a schimbat: am ajuns în nişte culoare strâmte pe unde treceau fulgerător alte poezii.<br />Deja nu mai distingeam poeziile de poeţi. Era un freamăt neîncetat de poeţi în formă de poezie, de poezii în formă de poeţi.<br />Deodată a apărut un călăreţ în goană, pe un cal alb, lucios.<br />E calul lui Apollinaire! mi-am spus. Cum de i l-o fi furat?<br />- Hei, hei !! am strigat în urma lui. Unde fugi? Ăsta nu e calul tău! Puneţi mâna pe el! Prindeţi-l!<br />În câteva secunde, călăreţul s-a topit în zare, într-un nor de praf.<br />Hm, îl pierdusem...<br />Nu mai avea nici un rost să-mi trimit valetul în căutarea lui.<br />- Bine-ai venit, îmi spuse o poezie tânără şi zveltă care se oferi să-mi fie călăuză în schimbul a câţiva gologani şi a unei ceşti de vin fiert.<br />I-am răspuns scurt că n-aveam nici un ban şi că doream să fiu lăsat singur.<br />- Nu e nici o problemă, mi-a răspuns ea. E un atelier de poezii concrete chiar pe colţ. Poţi să te duci acolo şi să-l rogi pe poet să-ţi compună câteva monede. Vii apoi şi-mi plăteşti.<br />Am plecat năucit.<br />Simţeam că trebuie să mănânc ceva. Am început să mă uit în jur. Nici un han, nici o brutărie.<br />Mi se făcea tot mai foame.<br />E adevărat că mai aveam câteva resturi de poeme în desagă pe care le păstrasem cu zgârcenie până acum, dar se învechiseră şi în plus n-ar fi ajuns şi pentru mine şi pentru valetul meu.<br />Mai întrezăream totuşi o posibilitate la care nici nu vroiam să mă gândesc: pomul în care creştea mărul mare şi roşu al lui Reinhard Döhl.</span> </div><br /><br /><div align="left"><span style="color:#000000;"></div></span><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5275672663237172978" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 285px; CURSOR: hand; HEIGHT: 276px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEib-lQc1ZOUo8BrRmMfaMsEM2tmAY7MGELSOy_jszmI0NallJcJR8cLSZzfXzqp-dEss-SX-cJOxwedaA39WBQn2avGaAYXHpByxKD6w4X3F1d3RfI7NEkazn3Qx1ItPh78q9_99lg3NAn7/s400/7.jpg" border="0" /><br />Dar ştiam că n-aveam voie să fac asta. Orice puteam, dar nu să şi muşc din mărul acela.<br />Arşiţa creştea.<br />Ajunsesem în dreptul lui.<br />Nu, nu voi mînca! Cu nici un preţ! mi-am spus.<br />Valetul mă privi cu înţeles şi-mi spuse:<br />- Ştii ce se spune prin părţile acestea? Că dacă guşti, devii şi tu poet!<br />Nu! mi-am spus, hotărât să nu fac nici un gest. Eu nu sunt poet. La urma urmei nici nu am talent. Nu e de mine!<br />Şi-n acelaşi timp, am întins mâna, fără să ştiu nici eu de ce spre măr şi l-am apucat. Nu mai ţin minte când am muşcat.<br />Am simţit că alunec de pe cal şi cad în jos, mă prăbuşesc ca şi cu un ascensor cu cablurile rupte într-o prăpastie de zeci de etaje.<br />M-am trezit, simţind încă durerea izbiturii.<br /><br />- A! Ştiu! Tu trebuie să fii unchiul tatălui meu sau bunicul nepoţilor mei.<br />Am ridicat capul să văd cine-mi vorbise. Am văzut un tânăr foarte înalt, de o înălţime neobişnuită. Mi s-a părut cunoscut. Sigur îl mai întâlnisem undeva.<br />- Nu înţeleg, am îngăimat.<br />Amintirile începeau vag să mi se limpezească: era comis-voiajorul care sunase în ziua aceea şi-mi adusese cărţi.<br />- Cum nu înţelegi? se ridică el brusc. Nu o cunoşti pe mama mea care îmi e mătuşă şi soţie?<br />-Nu.<br />-Şi nici pe tatăl meu care îmi e unchi şi văr? De gradul I, fireşte...<br />-..Nnnu<br />-Asta pentru că nu ştii că şi ei, la rândul lor, sunt soţi. De mici se îndrăgesc.<br /><br />Cineva a trecut pe lângă noi, alene, abia atingând pământul: era un text A făcut o mică reverenţă când a ajuns în faţa tânărului cu care vorbeam, mi-a arucat şi mie o privire curioasă, apoi s-a depărtat încet.<br />Tânărul l-a salutat şi el iar cuvintele sale au alergat în urma textului şi l-au bătut pe umăr. Textul s-a întors încă o dată, şi ne-a zâmbit. <span style="color:#000000;"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296084033750001250" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 249px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhTzd5JvJhJFL8YhcVghENbw6YYMiLDsHogfJ6-FSprFBjj0Z62cZlw8g5-6wslxG_xxw8yDrdxm0qCMLt14mqkqpIBAb9sBw08yuJbrIYdStMoeXISApmJ3JtIk-wdF6dX4G9WmqiQiezZ/s400/ein+Text+passiert.jpg" border="0" /><br />-Ai văzut? m-a întrebat tânărul. A observat că eşti străin.E dintr-o familie nobilă. E un text de nădejde, discret şi credincios. Dar şi el şi toţi ai lui sunt învrăjbiţi cu familia ducelui. Au loc tot timpul dueluri. </span><br /><p align="left">Un cuvânt a venit şi mi-a adus un scaun. Într-adevăr, acum realizam că eram obosit şi că aş fi vrut să mă aşez.<br />-Nu te aşeza! îmi spuse tânărul. Încearcă-l mai întâi, s-ar putea să fie o cursă.<br />L-am încercat. Încheieturile erau bine legate şi părea destul de rezistent. M-am aşezat.<br /><br />Tânărul m-a făcut atent. L-a câţiva metri de noi am zărit un text care făcea tumbe în iarbă.<br />Se urca apoi în copaci, cobora şi se aşeza în cele mai caraghioase poziţii. Asta pentru că,<br />- mi-a explicat tânărul- el susţinea că vrea să-l vadă pe fiecare în alt fel.<br />Stătea în mâini, se întorcea pe spate, într-o parte, se ghemuia la pământ, îşi acoperea când un ochi, când celălalt, zicând că el vrea să vadă lumea mereu altfel.</p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296086409111497714" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 388px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgru8cyGgH9Q45zpgmjE2stmPsPe76akda2ofyvYV6ShFVcsHkAI8KeroIAUZvoY9-MXVWQD4u9nZK8DiYjlXKrJji5drPc3-69wjSJXkhKq3_J5yQHJJQC-owrs8b-wX5moN2-UlyvmqWV/s400/5.jpg" border="0" /> L-am întrebat pe tânăr unde mă aflam, cine erau toate aceste personaje ciudate, şi cum trebuia să mă port cu ele.<br />-Întreabă-l pe el, mi-a zis tânărul şi mi-a arătat un text încruntat, îmbrăcat în armură şi coif. Era probabil o strajă.<br /><br /><p align="center"><span style="font-size:130%;"><strong>nein<br />nein<br />nein<br />nein<br />nein<br />nein<br />nein<br /></strong></span><strong>(beantwortung von sieben nicht gestellten fragen)</strong> </p><p align="left">Nu părea dornic de conversaţie, aşa că am renunţat să-l mai întreb.<br />Tânărul mi-a făcut semn să-l urmez. Am început să coborâm pe nişte scări din cuvinte:<br /></p><br /><br /><p align="left"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296088845791207794" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 172px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjIoaD1ghhmZ43W4N66iNOWBA9Bq-xZbzKmiwsGjJbZxLTOgrDaqaEXIDmPcM2n1E-piz29BuzG4jIPMeidlqHf4sBrSbVzVD279_NZjCMWiTY9EntOr-Fgns5zpiVPZ0-hdVtjBuB2xZVp/s400/stunden.jpg" border="0" /><br />-Ai grijă, mi-a spus tânărul. Pe fiecare treaptă, timpul curge altfel.<br />Vor trece ore întregi până când vom ajunge jos.<br />Într-adevăr, aşa a fost.<br />Am coborât de pe scară după nenumărate ceasuri trăite pe fiecare treaptă.Nu înţelegeam ce era cu scara aceea stranie, de ce o coborâsem atât de greu şi de ce ne răpise atâta timp.<br />-Să nu crezi c-a fost pierdere de timp, îmi spuse tânărul. De fapt, luând-o pe-aici, am câştigat mult mai multe ore, mult mai mult timp, pe care acum îl luăm cu noi. Priveşte, mi-a zis, şi mi-a arătat toată grămada de timp pe care o câştigasem. Era legată strâns cu o acoladă. </p><p align="left"><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296089904683670690" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 322px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiL-8wTLXwPodnMik0ty3FCpFfBs3XhXlMmGmvIbiDGp-g28iEdgEl2yuSiysi1Ho8JEaSswSnXjNzqZ9V-LwosZs0QyqAmYULPXlMVg_8xjGalWjeY48RDRisq8PF5nA4kdU7gM1qqd9K7/s400/zeit.jpg" border="0" /></p><p>- Asta ca să nu scape, mi-a explicat el. Când nu nu ne va mai ajunge timpul, îl dezlegăm pe ăsta şi luăm cât ne trebuie.E un timp de rezervă, numai al nostru, de care nici orologiile şi nici clepsidrele nu ştiu.<br />Eram prea obosit ca să mă mai bucur.<br />- Se crapă de ziuă? l-am întrebat pe însoţitorul meu, simţind că în jur se face lumină.</p><p>-Nu, undeva în preajmă este cuvântul "lumină". Să nu-l priveşti în faţă, te poate orbi.<br />A scos o oglindă şi mi-a întins-o. L-am privit în ea, simţind, cu bucurie, că şi el mă priveşte.<br />Cuvântul era spart în mii de fotoni coloraţi ai luminii care se revărsau în nuanţe de curcubeu.</p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296090535057136130" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 340px; CURSOR: hand; HEIGHT: 358px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEheWvrSy1C60yu2rulD0jYQ8mjLP09525J2wgYw2tmdBDZLx3cmKbU1Q0wa9EpATEhPO0_PJsNEJHz2V3nfG8d0yyrd5lDB-hTH4_P4XTmlUCtJFihVbFO0ptjYQ7TV_DAq7ALrbgqstJeh/s400/8.jpg" border="0" />Am ajuns apoi pe marginea unui alt text straniu.<br />- Textul ăsta a înghiţit totul şi s-a prăbuşit în el însuşi, ca într-o prăpastie fără fund, mi-a explicat însoţitorul meu, şi a tras după el, în hăurile lui tot restul lumii.<br />- Tot restul lumii...am repetat încet, aproape neauzit.<br />-Nu, inutil, îmi spuse tânărul. Nu poţi s-o mai salvezi. Textul a înghiţit-o de mult şi a mistuit-o în intestinele lui flămânde. Au mai fost unii care au încercat s-o mai salveze dar au sfârşit şi ei înghiţiţi de text.<br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296091797119591058" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 264px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgsCCW3wNN5NkGyYSJGdTylWrunVccqLEPn-xfQEIDpXlgrKBMgIjSvgEtQW3uYN5AYcfQkS7hAdspGqk0bcvSx81zUi84qxVcz3ItgOLSCB0ZAEq6VqUtWcQmI3x2cx-XRseAIiPhHSTzP/s400/IMG_0024.jpg" border="0" /><br /><br /><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296092328685601058" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 369px; CURSOR: hand; HEIGHT: 363px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhDGw8-UeEkB7qeWf9yZnbEvBZ1zn4IPKehnLAiLRM42pYHddVrVoDkIq1NQAMCezhDOfZ3Vlb8Q-ZijC3Kj8x-1y9ozNQhYYBjgSdq-pjjGHltRU5toPkYmOoAz23TOBt2_FuNguvVoSQC/s400/colti+de+stea.jpg" border="0" /></p><p>-Asta ce mai e? am întrebat.<br />-Fii atent, textul o să explodeze !!! urlă tânărul .<br />M-am aruncat la pământ. A urmat o explozie îngrozitoare. Bucăţi de cuvinte moarte, unele mai zvâcnind încă, amestecate cu pământ, au căzut peste mine.<br />-Eşti rănit? mă întrebă el.<br />Nu, n-aveam nimic, doar că bubuitura mă ameţise. Dar apoi mi-am dat seama că în urechea stângă simţeam o durere surdă.<br />Era ca şi cum portiţa urechii mi se închisese căzând cu zgomot peste auzul meu care rămăsese prins înăuntru, fără scăpare, ca într-un lift blocat.<br />Urechea începea să mă doară iar coridoarele ei strâmte, cu scări în spirală se strângeau ca o cochilie de melc. Cuvinte urcau şi coborau în goană.<br />Într-o fracţiune de secundă am înţeles că acolo era suspendată şi grădina în care adormisem şi că tot acolo zăceau îndosariate şi căutările mele de după aceea.</p><p>Apoi a urmat o altă explozie. Nu mai înţelegeam nimic. Nu mai vedeam nici un text în preajmă.<br />Începuse războiul.<br />Gândul acesta a trecut pe lângă mine fără să mă atingă.<br />Puteam să adorm chiar acolo, în câmp şi să-i ignor. Să mă las să lunec lin şi neauzit în somnul străbătut de vise colorate şi de umbre aurii al grădinii mele, să adorm şi să nu mai aud nimic, nici vâjâitul obuzelor, nici răpăielile gloanţelor. Să mă învălui, chiar aici, în mijlocul lor, ca într-un abur, în grădina ce, într-o clipă de neatenţie, îmi zburase din suflet lăsându-mă spânzurat între lumi, bântuind ca o stafie prin golurile minţii mele.<br />Abia acum, când auzeam bubuiturile exploziilor şi vedeam gropile pe care le săpau obuzele, înţelegeam lămurit că... nu eram eu. Că nu fusesem eu, ci doar umbra mea, ce se strecurase, afară, în seara aceea, prin portiţa urechii.<br />Pe care din întâmplare, o uitasem deschisă.<br /></p><br /><br /><p align="center"><span style="font-size:180%;color:#000099;">îNCEPe jOCul dE-a pOeZia cOnCRetA</span></p><p align="center"><span style="font-size:180%;"><span style="color:#cc33cc;">pARTEA a doUa </span><br /></span><span style="color:#cc33cc;"><br /></span><em><span style="font-size:78%;">"</span><span style="font-size:85%;">C'est peut-être l'enfance qui approche le pleus de la vraie vie"<br />(Andre Breton)<br /></span></em><br /><span style="color:#ff0000;"><strong><span style="font-family:trebuchet ms;">An-tan-tichi-tan</span><br /></strong></span><span style="font-family:trebuchet ms;color:#ff0000;"><strong>Diese-mane-pe<br />Diese-mane-<br />Compa-ne<br />An-tan-te!</strong></span> </p><p align="justify">Degetul copilului se îndreptă spre mine. "Ieşi afară tu!" spuse el. Trebuia deci să mă pun şi să-i caut pe ceilalţi.<br />M-am întors cu faţa la perete şi am început să număr tare şi rar, ca să le dau timp să se ascundă: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10! Cine nu-i gata îl iau cu lopata!<br />M-am întors şi m-am uitat în jur.<br />În stânga erau blocurile vechi, f. înalte, înconjurate cu copăcei şi plante sălbatice şi mai la dreapta un maidan cu tot felul de obiecte aruncate în care de multe ori mai puteai pescui lucruri într-o stare bunicică: un radio vechi sau un samovar, vreo carte cu poze, vreo roată de bicicletă sau altceva.<br />Pe colţ era un atelier de pălării.<br />Nu zăream pe nimeni. Totul era pustiu. Pe trotuarul celălalt, a trecut repede, ca o umbră abia zărită, o damă de pică f. frumoasă cu valetul ei.<br />Trebuia să încep să-i caut pe copii.<br />Era acolo şi o magazie veche căreia nu-i dădusem prea multă atenţie. Acum îmi dădeam seama că putea fi o ascunzătoare excelentă. M-am dus cu pas întins spre ea. Am intrat încet, puţin speriat şi imediat am auzit zgomotul unei vagi mişcări.<br />"Aici sigur s-a ascuns cineva!" m-am gândit. M-am îndreptat tiptil spre locul de unde mi se păruse că venise zgomotul: am dat peste o cutie mare de carton, m-am aplecat, am ridicat capacul şi...<br />L-am găsit acolo, ghemuit ca un iepuraş sau ca un spiriduş, printre oglinzi şi jucării muzicale, cu o scufie cu clopoţei pe cap (de unde şi-o fi luat-o?), ascuns după o brioşă, colorat tot, mirosind a scorţişoară, o vietate ghiduşă şi frumoasă, încordată ca un arc, l-am recunoscut imediat, era el...Poetul!<br />- Te-am prins! Am strigat atunci şi într-o clipă l-am apucat de chică, de frică să n-o zbughească.<br />A trebuit apoi să-mi destăinuie toate secretele lui şi să-mi arate unde-şi ţinea poeziile.<br />M-am mirat de poeziile lui: unele erau ca nişte ace de gămălie, altele ca nişte mărgele şi ultima pe care o scrisese erau două mere coapte, cu mult zahăr topit pe deasupra.<br />Ne-am aşezat amândoi turceşte, am întins poeziile pe jos şi am început să ne jucăm. Pe cele dulci şi calde le-am mâncat imediat.<br />I-am spus că trebuie să-mi fac lucrarea de diplomă despre poezia concretă şi că am nevoie de poeziile lui, c-o să trebuiască să le fotografiez, să le copiez şi pe unele l-am rugat chiar să mi le împrumute.<br />Mi-a zis că nici să nu mă gândesc la aşa ceva. Nu mi le dă pe acelea. N-am decât să fac copii din cărţi.<br />M-am întristat brusc.<br />Şi eu ce o să fac? Cum o să scriu? Cum o să analizez fără poezie?<br />- Fă-te tu poezie! mi-a zis.<br />El nu bănuia că nu eram deloc poet, că nu mă interesase niciodată să scriu poezie, că nici n-aveam înclinaţie spre aşa ceva - n-aveam talent, cum se spune - că nu făcusem până atunci decât câteva încercări modeste de proză şi nimic mai mult.<br />Oricum, mi-am zis, o să fac ce o să pot.<br />Am înţeles că nu puteam vorbi despre poezia lui fără să încerc să fiu şi eu cât de cât artist.<br />Bine, dar ce o să zică comisia? mi-a trecut ca un fulger prin minte.<br />M-am ruşinat de acest gând şi mi-am amintit de bucuria cu care-l descoperisem pe el acolo, sub cutii, ca pe o jucărie fermecată, înconjurat de poezii colorate.<br />Da, pentru el o să scriu, pentru el!<br />Şi o să încerc şi eu să fiu artist ca el.<br />Am luat nişte carioci şi m-am apucat de scris.<br />Un melc mi-a traversat domol foaia pe care scriam.<br />Nu l-am alungat, l-am lăsat să treacă, pentru că - mi-am zis, se potrivea în peisaj. </p><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296428157711538066" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 320px; CURSOR: hand; HEIGHT: 204px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhRrIUpoeeugT-PmE6oF9cPJEzHyq50dolxVfmQI_OYP0eZDEfr-YpgAp3KYEllCX4gfWTgMFGpJIxuTeBJOA7mOM93YiJB5z_mFjDh9C_TEUM1IKwe8a7un80GPfVxQA6zaI_oaGyCwOpS/s320/melc+colorat.bmp" border="0" /> "An-tan-tichi-tan" au început să-mi revină crâmpeie de amintiri.<br />Poezia şi jocul sunt înrudite în mod clar, poezia este chiar joc.<br />M-am dus spre bibliotecă şi am scos de acolo o carte groasă pe care scria "Homo ludens" şi un nume: Johan Huizinga.<br />Am răsfoit-o şi am găsit ceea ce căutam: capitolul "Jocul şi poezia".<br /><span style="color:#33cc00;"><span style="color:#006600;">"Poiesis este o functie ludica. Ea se desfasoara într-un spatiu de joc al mintii, într-o lume proprie pe care si-o creeaza mintea, o lume în care lucrurile au alt chip decât în "viata obisnuita" si sunt legate între ele prin alte legaturi decât prin cele logice.<br />Daca admitem ca seriozitatea este ceea ce se poate exprima corect în termenii vietii obiective, atunci poezia nu devine niciodata serioasa. Ea se afla în acea parte a seriozitatii, în acea parte mai originara, în care îsi au loc copilul, animalul, salbaticul si vizionarul, adica în domeniul visului, al extazului, al betiei si al râsului."</span><br /></span>Într-adevăr, aşa este.<br />Poetul este prin excelenţă o fiinţă jucăuşă, pusă pe şotii. El încearcă să fenteze realitatea, să-i joace farse. Se ascunde de ea sau îi sare îndrăzneţ în cale, pune piedică şi se amuză apoi copios s-o vadă căzând cu zgomot din înălţimea ei orgolioasă, strivită sub propria-i greutate.<br />El poate răsturna întreaga construcţie a realităţii ca pe un castel de nisip.<br />Poetul nu are de făcut decât să dea cu zarul şi să sară dincolo de tuşe, afară din terenul realităţii şi apoi "să dea nestingherit o raită prin lumea libertăţii."<a title="" style="mso-footnote-id: ftn1" href="http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=3109404698082843776&postID=18602294807675285#_ftn1" name="_ftnref1">1</a><br />Poetul ascunde sensul în poezie, îl piteşte după cuvinte şi-l lasă pe cititor să-l caute - uneori dezorientat, el îşi permite variaţii ludice şi "nepăsătoare inconsecvenţe", el se joacă cu cuvintele şi cu sunetele, e un mic spiriduş care poate răsuci lumea după bunul plac.<br />Am redeschis cartea lui J. Huizinga.<br /><span style="color:#993300;">"Ca sa poti întelege poezia, trebuie sa te învesmânti în sufletul copilului ca într-o camasa fermecata si sa admiti ca întelepciunea copilului este mai presus decât aceea a barbatului. Aceasta natura primordiala a poeziei se afla cel mai aproape de notiunea pura a jocului." </span><span style="color:#993300;"><br /></span>M-am ridicat brusc de la masă: O cămaşă fermecată, aşadar! Asta e ceea ce-mi trebuie. Dar unde aş putea găsi aşa ceva?<br />Aveam, ce-i drept o pereche de conduri fermecaţi pe care-i ţineam aruncaţi printre celelalte încălţări, într-un dulap, deci nu puteam să mă plâng, iar pe lângă asta, covorul din camera mea cu franjuri şi cu modele vechi, orientale era unul zburător.<br />Dar o cămaşă fermecată îmi lipsea, ce-i drept, şi simţeam acum clar că, fără ea, nu m-aş fi putut niciodată aventura în zona poeziei.<br />Am încercat mai întâi printr-o formulă fermecată: </p><p align="center"><br />Blaş-blaşă<br />Căm-cămaşă<br />Apari, răsari<br />În case mari!<br /><br /><br />Bliş-blişă<br />Cim-cimişă<br />Ipiri, risiri<br />In cisi miri!<br /><br />Bleş-bleşă<br />Cem-cemeşă<br />Eperi, reseri<br />En cese meri!<br /><br />Bloş-bloşă<br />Com-comoşă<br />Opori,rosori<br />On cose mori!</p><p align="justify">Furat de joc, am uitat de cămaşă şi m-am întors din nou la cărţile şi la lucrarea mea care se vroiau ceva serios.<br />Gabriel Liiceanu în prefaţa la "Homo ludens":<br /><span style="color:#000066;">"Daca jocul este o experienta simulata a nedeterminarii, s-a spus, atunci înseamna ca el este unica modalitate a distantarii fata de tot ceea ce în viata curenta înseamna loc fix, dependenta, reglare. Caci, chiar reglementat, jocul termina prin a ne da constiinta gratuitatii ascunse în orice angajare si în masura în care scoate la lumina procentul de arbitrar ce rezida în orice întreprindere umana (sau cosmica), denuntând gravitatea doar ca pe una din fetele posibile ale lucrurilor – jocul este o garantie palpabila si întretinere constanta a reflexului libertatii, nu doar libertate cautata, promisa, propusa sau visata."<br /></span><br />Trebuia totuşi să încerc să mă apropii de Poezie. Să scriu despre Poezia Concretă.<br />Ştiam că nu-mi va fi deloc uşor şi că o să-mi dea multă bătaie de cap. Mi se spusese că e o zonă greu accesibilă.<br />Într-adevăr, era greu de ajuns până acolo. Dar zărisem totuşi o pungă de poezii concrete, sus de tot, pe ultimul raft din bufet. Păreau f. departe. Oricât m-aş fi ridicat pe vârfuri şi mi-aş fi întins mâinile, tot n-ajungeam la ele.<br />E adevărat că aş fi putut să iau un scaun şi să mă sui pe el şi recunosc că am şi făcut-o.<br />Dar oricât m-am întins, tot n-am reuşit.<br />Privind cu jind la punga colorată, mi-am dat seama că singura posibilitate ar fi să pun două scaune unul peste altul şi să mă urc pe ele.<br />Zis şi făcut. M-am cocoţat cu teamă până sus, am întins mâna şi am apucat punga. Din două mişcări mi-am umplut buzunarele cu poezii concrete, am legat punga la loc, am pus totul cum fusese la început şi am şters orice urmă.<br />Acum aveam material suficient. Le voi comenta. Şi le voi ronţăi, mi-am zis.<br />Am început să le desfac tacticos şi să mă uit la ele. Fiecare avea altă formă şi altă culoare. Unele erau pline cu sirop de mure, altele erau umplute cu sunete, unele erau mici obiecte pe care nu le puteam mânca, din sticlă sau din plastic, imprimate cu texte, una era un dreptunghi din cuvinte, gol la mijloc, alta o piramidă plină cu vorbe, sau o clepsidră, sau nişte rotocoale desfăşurându-se unul într-altul, alta nişte colţuri de stea. </p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296671913380404178" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 200px; CURSOR: hand; HEIGHT: 194px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCJG9Za_eiN5PO4K3vhtNlHHA8Q-agGdJankjpEuPM8yLiAR2aKh3WbZtSeiG8VIC1MVbbkF_oNWiI6jzRa_JS2yzsCz5HpU6hpVzj9o8cuk0F0_tJb9HFFHf082DXwJ9AN_frMSUrBbAS/s200/7.bmp" border="0" /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296672041816846946" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 320px; CURSOR: hand; HEIGHT: 286px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjs4vKpqi0EbcWfqni1ZX_Ui9VbuOB3g5BC1vEMtG-4hVSI5CEebgUHhLFf7sW2WSdWq_Ah36KZDlEjJXELub8N4MY9tZ7BogBys9Tez7ehxwRX8MutkiRLtesBexs2IXaAj7QoJYjCShuJ/s320/0.jpg" border="0" /> <img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5296672807972892594" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 306px; CURSOR: hand; HEIGHT: 320px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhJrMbh01OIKKSE_v2QAsTlegFmoebPBCxfwpmmoNzM6yA_niwsqlXCbc0NogRTXwD5j01qiPhC79EHJ5VSsriaUdR9tv4aKvhS04Jig5oSjvPYL5Ie6WOo7RtRreCcftXPSC9EKBylA1Tx/s320/2.jpg" border="0" /> <img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5322000335789460530" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 239px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjIudaX8KYxRmaB1sJhQdMl3hIrPj3Y3nv13X-cNHgjNmIzAdT5sgv5R3GKsPGQuGbvrWWvBgsWDtTDGFJr7jafGI4oHX53yh-1-Z9neCByb-epdqHsk_r055cBCM75xtU2favYfSNkM6Vb/s400/3.jpg" border="0" /><em><span style="font-size:85%;">Ernst Jandl: Călătorie. Vârful săgeţii conţine cuvântul "spre" iar linia, cuvântul "Bayern" (denumirea unei regiuni din Germania</span>).<br /></em><br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5322000539568540306" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 199px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhLyuLEAucLT5HFhgAQktmgR5GFNB5Eoor0zlofk-m6Nl3jqctEw4pN6HrlD8K2LEqKrcmNIRY4Yu9pZEcw5G_u8UlDcsRc2OMT2Gwi5zsRXyE_IPQZYLRMNT3AGkuZjnxI068y6b8Lqi7-/s400/1.jpg" border="0" /> <span style="font-size:85%;"><em>Claus Bremer: Traducerea textului este "a ocoli pentru a merge mai departe"</em></span><br /><br /><br /><p><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5336001068790695266" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 187px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdXmQGIne_fzEN8-BGBow14yWm4U6oyafDWOkhUfz98f09uvIG7Y9BbFc8CIqD8pqk1no67R_AddBpVco6DJnpAjTl0o0eTGjk_6wwZVs5wcNdGvPxF5fPhvaSQ5tCgEVgtx6PfN7EqgDh/s400/die+zeit.jpg" border="0" /><em> 1 Ernst Jandl: "timpul trece". Piramida e formată din cuvântul: "vesel".</em><br /><br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5336012807702999218" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 166px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiaipF4Lsk1-ucDevrecGdEITgGjWztm1Ro06xFDvLY-98-Tlzi3E6AtRGNSwGYJdtmZol1GwCWghRZIdqapMUwYLPr4FyLtPN7saTWZ73gSmqCdx__pOt1abgi1BWnYArIb_jLwh7aGyfz/s400/moev.jpg" border="0" /><em> 2 Eugen Gomringer. În limba germană "Möwe" înseamnă "pescăruş".<br /></em><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5336011137980426786" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 210px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhm1yddPcSMp-t3g7-xFGhYjhIyUxSqPRhJgeU5ru7cEzlmkJ6mtP9BRGM76S8j6DjCMq22epmHZWAxfSOIIE6SNLb9MfHVK0O3mwcWFGNx7fpWUP_bJ-nGsXOir2ftKvtNbWhXBasiP0Qw/s400/ping+pong.jpg" border="0" /><br /><em>3 Eugen Gomringer</em> <img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5336010843029517490" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 265px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjT7UmEdJu77SykaiISknJMEFHS7w5aN1_PTqLPfXiVktGQmPaNqYYOqwSS5hiKN-2FArYZC09KScXkhlr4uMRqv1kXN038tWTYO9-mrTXATn_QlhYwECbcVeYLQnS0FmWKuvyKtOvhqgGB/s400/kreisel.jpg" border="0" /><br /><em>4 Ernst Jandl: "gesturi: un joc". Motto-ul e o parodiere a sintagmei "freut euch des Lebens"= bucuraţi-vă de viaţă. </em></p><p><em>"kreisel" = titirez, sfârlează; reise = călătorie; "glaube" =credinţă; "laub"= frunziş; pendel= pendul; ende = sfârşit.</em><br /></p><br /><br /><p><span style="color:#993399;"><strong>gadji beri bimba<br /><br />gadji beri bimba glandridi laula lonni cadori<br />gadjama gramma berida bimbala glandri galassassa laulitalomini<br />gadji beri bin blassa glassala laula lonni cadorsu sassala bim<br />gadjama tuffm I zimzalla binban gligla wowolimai bin beri ban<br />o katalominai rhinozrrossola hopsamen laulitalomini hoooo<br />gadjama rhinozerossola hopsamen<br />bluku terullala blaulala loooo (…)</strong></span><br /><span style="color:#ff6600;"><br />Seepferdchen und Flugfische<br /><br />tressli bessli nebogen Leila<br />flusch kata<br />ballubasch<br />zack hitti zopp<br /><br />zack hitti zopp<br />hitti betzli betzli<br />prusch kata<br />ballubasch<br />fasch kitti bimm (…)</span></p><p><span style="color:#ff6600;"></span><br /><em><span style="font-size:85%;">Cele două poezii ţin de mişcarea dadaistă şi sunt primele dintre aşa – numitele "poezii fără cuvinte", sau "poezii sonore". Autorul este Hugo Ball, întemeietor al mişcării Dada din Zürich.<br />Poetul a renunţat cu totul la limbaj. Cuvintele nu-şi găsesc vreun înţeles în nici una dintre limbile cunoscute. Poetul foloseşte o limbă stranie şi necunoscută, creată de el însuşi.<br />Mai târziu, poezia concretă se va aventura şi ea în această zonă a poemelor sonore, în care sunetele s-au rupt de cuvânt şi au ieşit din sfera sensului.<br />Titlul celei de-a doua poezii se traduce "căluţi de mare şi peşti zburători".</span></em> </p><p></p><p align="center">Am început să citesc la întâmplare una din poezii:<br /><br />baum<br />baum kind<br /><br />kind<br />kind hund<br /><br />hund<br />hund haus<br /><br />haus<br />haus baum<br /><br />baum kind hund haus</p><br /><br /><p align="center"><br /><em><span style="font-size:85%;">Eugen Gomringer<br />"pom<br />pom copil<br />copil<br />copil câine<br />câine casă<br />casă<br />casă pom<br />pom copil câine casă"<br /></span></em><br /><br />Fiecare cuvânt agăţa alt cuvânt pe care-l trăgea în urma lui şi acesta, se prindea de un altul până când se făcea un cerc mare pe care-l recunoşteam: </p><p align="center"><br />Ţăranul e pe câmp,<br />Ura, drăguţa mea!<br />El are o nevastă,<br />Ura, drăguţa mea!<br />Nevasta, un copil,<br />Copilul o dădacă,<br />Ura, drăguţa mea!<br />Dădaca un pisoi, </p><p align="center">Ura, drăguţa mea!<br />Pisoiul prinde şoareci<br />Şi şoarecii la brânză,<br />Ura, drăguţa mea!<br />Şi brânza e-n butoi,...<br />etc, etc, etc.</p><p align="center"><br />Eram în mijlocul cercului şi trebuia să-mi aleg "nevasta". M-am uitat în jur şi am ales-o fără să stau mult pe gânduri, pe Anca. ( asta pentru că ea îmi dăduse ideea pentru poezia asta. Îi arătasem şi ei textul şi îmi spusese: Nu vezi că seamănă cu "ţăranul e pe câmp"? Nu mai ştii? Jocul ăla pe care l-am jucat demult, mi se pare că m-ai ales chiar pe mine ca nevastă.)<br />Anca l-a ales pe Mircea drept copil. ( normal, Mircea era fratele ei mai mic. Toţi ştiam că-l va alege pe el.)<br /></p><p align="justify">Mircea a ales ca dădacă o fată pistruiată, pe Bianca.<br />Când Bianca a vrut să-l aleagă pe eugen, puştiul a izbucnit: Nu, nu e aşa, nu se joacă aşa!<br />Toţi ne-am oprit: Dar cum?<br />El a început: </p><p align="justify"><br />pom<br />pom copil<br />copil<br />copil câine<br />câine<br />câine casă<br />casă<br />casă pom<br />pom copil câine casă<br /><br />Ce mai e şi asta? A strigat Bianca. El a explicat: Nu înţelegeţi? Şi a început să fredoneze pe melodia de mai înainte:</p><p align="center"><br />Pomul are un copil<br />Copilul un căţel<br />Căţelul are-o casă<br />Casa are-un pom </p><p align="left">Ei, vedeţi? Nu e mai frumos aşa? Cine vrea să fie pomul?<br />Nu mai ştiu dacă ceilalţi acceptaseră sau nu ideea lui eugen. De fapt, dacă-mi aduc bine aminte, cred că ne continuasem jocul ca la început, fără să-i dăm prea multă atenţie puştiului inovator. În câteva secunde, toţi uitaseră de jocul cu versuri stranii inventat de eugen.<br />Ţăranul pornise din nou pe câmp, în căutare de nevastă, de copil, de dădacă, de pisoi, de butoi.<br />Ideea cu pomul, copilul, câinele şi casa fusese tacit dar definitiv respinsă. </p><p align="center">Am luat o altă poezie:<br /><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5376573435956227170" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 111px; CURSOR: hand; HEIGHT: 400px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgNfFAUJ9FTZFJg-kRfpL2NlTi8hyphenhyphen-url0l0uCS-yLxmIMMLMbgXxW-2sSvG5d0jnIDebTr-biUvSBvMWGJ7hRNprNyVFQsa-ZNVMNZ7zJNVoccTSHuX5KehFvumG_QN2GlgaA_xNHed1nF/s400/glai.jpg" border="0" /></p><br /><p align="center">Aaaa, ştiu, ştiu! Am zâmbit şi imediat mi-au venit în minte:<img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5376578091662381010" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 400px; CURSOR: hand; HEIGHT: 390px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj8dMbmqxHMxpZvaYmPKVqHTnVF6GWRB3mQuLaJSxKgSroMZ5sWJgJoJyyU7_NZtyDDzoY29IBBI2M8N2HgeL6PLhkwYAuHD7vleloe64j6aPiF2cf6H733zNiAVSKVIStW5jo3hXOD8LXK/s400/an+tan+te.jpg" border="0" /><br />Am dat apoi peste o numărătoare stranie:<br /><span style="font-size:180%;color:#993300;">eis<br />zweig<br />dreist<br />vieh<br />füllf<br />ächz<br />silbern<br />ach<br />neu<br />zink </span></p><span style="font-size:180%;"><p align="left"></span><span style="font-size:85%;"><em>Ernst Jandl: Reihe (=Rând)<br />Poezia e un joc de cuvinte creat pe modelul numărătorii de la 1 la 10. Este o falsă numărătoare: cuvintele nu denumesc numere, se aseamănă f. mult cu denumirile acestora, sunt însă substantive comune.<br />În limba germană:<br />Unu = eins. În text: eis = gheaţă<br />Doi = zwei. În text: zweig = ramură<br />Trei =drei. În text: dreist =obraznic, insolent<br />Patru =vier. În text: vieh = vite<br />cinci = fünf. În text: fülff =; (cuvânt fără sens, inventat de poet )<br />şase = sechs. În text: ächtz = suspin<br />şapte= sieben În text: silbern = de argint<br />opt = acht În text: ach =ah<br />nouă = neun. În text: neu = nou<br />zece = zehn. În text: zink = zinc.</em> </span></p><div align="left">Cum se poate citi poezia aceasta?<br />Numerele au prins formă. Nu mai sunt abstracţiuni, ci s-au transformat – unele din ele – în ceva extrem de concret.<br /><strong>Unu</strong> a vrut să treacă înot un râu, dar fiind vreme de iarnă, în timp ce înota, gheaţa l-a prins ca într-o chingă şi n-a mai putut scăpa oricât s-a zbătut.<br /><strong>Doi</strong> care era pe mal a văzut totul, dar n-a avut curaj să se arunce după el şi, de durere s-a despicat în două ramuri de copac.<br />Tot în ziua aceea, dar în alt cartier s-a întâmplat altceva important.<br /><strong>Trei</strong> se cunoşteau de mult unul cu celălalt, dar se certau tot timpul între ei şi-şi aruncau în faţă obrăznicii de tot felul. În ziua aceea, pentru că obrăzniciile fiecăruia întrecuseră orice măsură, au hotărât să se despartă definitiv. De atunci, trei a dispărut fără urmă.<br /><strong>Patru</strong> nu s-a remarcat niciodată, pentru că păştea liniştit în chip de vite într-o poiană, păzite de un copil-cioban.<br /><strong>Cinci</strong> a fâlfâit de cinci ori pe deasupra şi a zburat mai departe.<br /><strong>Şase</strong> a suspinat mult timp după o formă concretă, dar neputând-o găsi, a devenit în cele din urmă un suspin prelung.<br />Despre <strong>Şapte</strong> se spune că locuia într-un turn cu totul şi cu totul de argint, cu câte şapte odăi. Fiecare odaie avea câte şapte uşi şi câte şapte ferestre, toate îmbrăcate în argint. Cheile de la odăi erau atârnate în câte şapte pomi, în care creşteau câte şapte mere de argint.<br /><strong>Opt</strong> a tresărit de mirare auzind povestea lui şapte şi un "ah!" admirativ i-a scăpat din gâtlej.<br /><strong>Nouă</strong> era tot timpul nou-nouţ, ca scos din cutie.<br /><strong>Zece</strong> nu şi-ar fi putut permite situaţia lui şapte. La el în casă nu era nimic de argint. Totul era dintr-un metal ordinar şi aproape necunoscut, din zinc.<br /><br /><br />**<br /><br />-LINIŞTE!!! Se auzi strident în toată sala.<br />Eram din nou la proces. Recunoşteam totul: perucile pudrate, de modă veche, ciocănelul cu care se lovea-n masă pentru a se face linişte, robele negre cu gulere albe ale juraţilor, boxa inculpatului – în care mă şi aflam -, cei doi avocaţi, grefierul, etc.<br />-Aceasta nu este o lucrare de diplomă! se ridică avocatul acuzării. Aşa cum a decurs până aici, e limpede că e o... aiureală. Mai mult decât atât, e un fals! Şi voi expune în cele ce urmează, pe scurt, punctele de acuzare:<br />1. nu are spirit critic<br />2. îi lipseşte seriozitatea<br />3. nu are spirit analitic<br />4. nu are rigoare<br />5. nu are metodă.<br />Şi, ceea ce e cel mai grav: afirmaţiile sale nu au un fundament critic.<br /><br />Spaima adia pe lângă mine ca un vânt rece. Vroiam să mă apăr, dar nu ştiam cum să încep. Mi-am amintit de formula "onorată instanţă", care ştiam că se folosea la procese. Am început nesigur:<br />-Onorată instanţă, daţi-mi voie. Am dovezi...<br />Se auzi din nou lovitura ciocănelului care încheia o secvenţă şi deschidea o alta.<br />Mi s-a dat cuvântul.<br />- Vroiam să spun..., m-am oprit puţin ca să-mi adun gândurile. Apoi am continuat:<br />chiar poeţii vorbesc despre poezia concretă ca despre un joc.<br />Am scos grăbit o hârtie împăturită pe care am desfăcut-o şi, întorcându-mă spre sală, am citit cât am putut de rar şi de răspicat, făcând sforţări să-mi biruiesc emoţia:<br />-Eugen Gomringer scrie în eseul "de la vers la constelaţie" (vom vers zur konstellation)<br /><br />"noua poezie este simplă şi poate fi percepută vizual atât ca întreg, cât şi pe părţi. Ea devine un obiect ce se cere privit şi utilizat: obiect al gândului şi al jocului. Trăsăturile lui ar fi: scurtime şi concizie. Se întipăreşte uşor în minte şi se memorează mai ales ca imagine. Serveşte omului de astăzi prin evidentul său caracter ludic iar poetul îi slujeşte prin talentul său deosebit pentru această joacă. El este cel ce cunoaşte regulile jocului şi ale limbii: inventatorul noilor formule."(...)<br />contribuţia noii poezii constă în forma sa concentrată, economică şi în tăcerea ei. tăcerea e cea care deosebeşte noua poezie de poezia individualistă.<br />ea se bazează pe cuvânt. (...)<br />cuvântul îşi pierde caracterul său absolut în anumite combinaţii cu alte cuvinte. noi vrem să evităm acest lucru în poezie. totuşi nu dorim să-i dăm acea pseudo-independenţă pe care i-au acordat-o mişcările revoluţionare. (...)<br />vrem să-i păstrăm individualitatea şi în combinaţie cu alte cuvinte, şi de aceea îl punem, sub forma constelaţiilor, în relaţie cu alte cuvinte.<br />constelaţia e cea mai simplă modalitate de a forma o poezie ce se sprijină pe cuvânt.<br />ea conţine un grup de cuvinte- aşa cum o constelaţie conţine un grup de stele şi devine o formaţiune astrală.<br />constelaţia este o configuraţie şi, în acelaşi timp, un spaţiu de joc cu dimensiuni fixe. Ea face posibil jocul. (...)<br />constelaţia e orânduită de către poet. el trasează spaţiul de joc, el stabileşte câmpul de forţe şi lasă să i se întrevadă posibilităţile. cititorul, noul cititor prinde sensul ludic şi intră în joc. (...)<br />odată cu constelaţia se iveşte ceva nou în lume. Ea este o realitate în sine şi nu o poezie despre... constelaţia e o provocare."<br />Aşadar chiar în manifeste şi în textele teoretice se vorbeşte despre ipostaza de joc a Poeziei Concrete. Pot deci să le urmez cuvintele, să iau ad literam ceea ce poeţii au spus şi să mă joc de-a poezia concretă: s-o analizez jucându-mă.<br />Aş fi fost vinovat dacă nu aş fi răspuns la provocarea ei. Dacă aş fi trecut pe lângă ea, fără să intru cu adevărat în jocul ei. Dacă aş fi îndreptat spre ea toată artileria grea a clişeelor literare şi a criticii tradiţionale.<br />Poezia Concretă este atât de îndrăzneaţă şi de imprevizibilă, atât de nonconformistă şi de ingenioasă, încât nu poţi sta prea mult în preajma ei fără să nu te molipseşti de îndrăzneala ei fără limite.<br />Ea nu doreşte explicaţii pentru textele sale. Efectul lor asupra cititorului este imediat şi total. Criticul, ca intermediar este aproape în plus. Ea te ia prin surprindere, te stârneşte, te provoacă, te strigă.<br />Cu ea trebuie să vorbeşti în limba ei. Care este limba ei? Una îndrăzneaţă în care imaginaţia cutreieră liber. Şi care te şi vindecă de slăbiciuni şi de nevolnicie.<br />Altminteri, este ca şi cum nu ai fi înţeles-o.<br /></div><div align="center">**</div><br /><br /><div align="left">M-am apropiat tiptil de altă poezie:</div><br /><br /><div align="left"></div><img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377970751044474994" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 323px; CURSOR: hand; HEIGHT: 163px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEilagtTpgE6Vd5JUMPgxYjZ_yBo1MJ-7SwhJHM4HEmCwWGDsL40vWOBlCiqa6f4dPCs7BfJDiZd8wi7q3oMXvu8oexjw5O0EVV8xiHlCCpHlcUfouGKFLUznXVPV4-sFk2D_l7imE018JJG/s400/geheimnis.jpg" border="0" /><br /><p align="justify"><em><span style="font-size:85%;">1 Eugen Gomringer: "das schwarze geheimnis" = secretul negru, "ist hier" = este aici.</span></em> </p><p align="justify">Foc, foc! Te-apropii, aici pe undeva e obiectul ascuns, găseşte-l!<br />Cineva pare să fi ascuns de mine ceva, un obiect; l-a înecat în negreala cernelii cu care a scris, l-a pitit în umbra vreunei litere, l-a lăsat să se rostogolească pe bucla vreunei virgule, l-a strecurat în vreun sunet.<br />Aha! E un alt fel de-a-v-aţi ascunselea. Dar care se petrece în dreptunghiul poeziei. În jocul dintre alb şi negru. Nu ştiu dacă taina, secretul negru se află în negreala literelor imprimate pe foaie sau în spaţiul alb din mijloc. Trebuie să caut.<br />De fapt jocul mă chemă să intru în spaţiul pe care-l desenează versurile, înăuntru poeziei şi de-acolo să încep căutarea. Pe undeva, pe aproape se află înţelesul ascuns. E aici, e f. aproape, îi simt prezenţa. Trebuie doar să întind mâna şi să-l prind.<br />Acum e limpede pentru mine: nu e v-aţi ascunselea; e baba-oarba. Mă leg, deci, la ochi şi încep să mă învârtesc cu mâinile întinse, să bâjbâi în umbră după înţelesul ascuns în cine ştie ce cotlon, vârât în cine ştie ce ungher sau care mă aşteaptă, poate, aşezat ostentativ chiar în mijlocul poeziei, sperând că voi trece pe lângă el fără să-l zăresc.<br />Mă răsucesc de câteva ori, alunec înăuntru poeziei, în adâncurile ei tainice, fără de capăt. </p><br /><p>*<br />Încercând să mă joc cu poezia aceasta mi s-a făcut brusc frică:<img id="BLOGGER_PHOTO_ID_5377972616857352002" style="DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; WIDTH: 170px; CURSOR: hand; HEIGHT: 266px; TEXT-ALIGN: center" alt="" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEihxQlVaC0DPO3qveR3K11Gr7UD6C04G2XEpX9nv9JAJlLbf7lGMLCkQF_dd_mByrhmXxFKG8hFN5OgukFhtftTU4mdB3FvXedF0VK97mkk7JQ6y9vM4ILsqJVXy_FLYq_pV1A6OqiGuwdd/s400/IMG_0001.jpg" border="0" /></p><br /><p></p><p><a title="" style="mso-footnote-id: ftn1" href="http://www.blogger.com/post-edit.g?blogID=3109404698082843776&postID=18602294807675285#_ftnref1" name="_ftn1"><em><span style="font-size:85%;">1</span></em></a><em><span style="font-size:85%;"> Ernst Jandl : câine care gâfâie<br />Poezia conţine de fapt cuvântul "hund" = câine, în care sunetul "h" reluat, devine o onomatopee ce redă respiraţia gâfâită. Celălalt segment al cuvântului, "-und" a devenit conjuncţia "şi".</span></em></p><p>Este o poezie concretă, mi-am spus şi poate oricând să mă muşte. Chiar şi-n joacă, muşcăturile pot fi periculoase. </p><div align="justify"></div><div align="justify"></div><div align="left"><br />*<br />she loves me</div><div align="left">she loves me not</div><div align="left">she loves me</div><div align="left">she</div><div align="left">she loves</div><div align="left">she</div><div align="left"></div><div align="left"><em><span style="font-size:85%;">Emmet Williams (1965) </span></em></div><div align="left"><br /></div><div align="left">Simt că cineva îşi încearcă dragostea iubitei pe petalele unei flori. E un joc al unei curiozităţi gingaşe, ce aşteaptă lămuriri de la o floare. Probabil e un îndrăgostit pe jumătate copil. El şi floarea sa convorbesc emoţional şi jucăuş. E o convorbire stranie, la care floarea nu dă răspunsuri verbale.<br />La fiecare gând întrebător de-al lui (mă iubeşte, nu mă iubeşte), floarea se lasă despodobită şi se împuţinează.<br />El rupe fiecare petală din corolă, de la prima până la ultima, şi înconjoară, astfel, miezul florii ca să afle dacă e iubit sau nu.<br />Ce ciudat! Ca şi cum floarea ar cunoaşte această taină. Ca şi cum ea ar şti despre sufletul iubitei.<br />El nu-i poate smulge taina. Sau poate că... chiar asta şi încearcă. Dar la un mod f. concret: îi smulge petalele una câte una.<br />Nu e o ghicitură obişnuită, cu doar două încercări: mă iubeşte sau nu mă iubeşte.<br />Cuvintele "mă" şi "iubeşte" se desprind şi cad ca nişte petale de prisos.<br />Odată cu floarea, se împuţinează şi poezia.<br />În final nu se mai vede decât un singur cuvânt : "ea", care schimbă totul.<br />Îndrăgostitul venit să afle dragostea iubitei, a aflat-o, de fapt, pe a sa. </div>Michihttp://www.blogger.com/profile/11849709287001474043noreply@blogger.com0