Sfinţii deşertului

Am cunoscut de curând două persoane cu totul speciale, Epictet şi Astion.
Sunt părinte şi fiu şi sunt..sfinţi.
Aceşti doi înalţi şi frumoşi pot fi luaţi cu încredere tovarăşi de drum la călătoria prin deşertul zilnic.
Sunt sfinţii deşertului. Puteţi să-i strigaţi oricând vă simţiţi târâţi de soare printre dunele de asfalt sau asaltaţi de nisip înăuntrul blocurilor veştede cu spini de cactus.
În preajma lor, soarele roşu devine umed şi spongios, aproape răcoritor şi dacă vi-l lipiţi de fruntea încinsă, o să simţiţi cum din el ţâşnesc apă dulce şi peşti..
Şi încă ceva: am văzut cu ochii mei cum sălbatica Sahara s-a prelins toată la picioarele lor, cu mişcări de felină şi cum nisipurile îmblânzite s-au strâns şi s-au aşezat în patru labe, ca un alt leu din Pateric, întors printr-un spin de la viaţa în deşert, la cea de călugăr..

PS: Azi, 8 Iulie, este ziua lor. La mulţi ani!!

La nunta ta, am fugit cu o stea

Scominei, fata cu trei oiţe şi un laptop

Am primit azi o scrisoare. E de la Ada Milea. Îmi scrie că totul e aranjat. Nunta va fi într-o padure-instalaţie. Mireasa e o ciobaniţă cu un laptop în traistă.
Eu sunt naşa împreună cu un munte bătrân, de natură textilă. Ca să mă recunoşti, voi purta pe cap o pălărie fantezistă cu o pană în formă de semilună şi în mână, în loc de lumânare o plasă de prins fluturi zburătaciţi şi coloraţi. Plasa se va folosi, ţi-ai dat seama, nu? la prins steaua căzătoare la nuntă.
Despre mire nu ştiu să-ţi spun prea multe. E foarte înalt, alb şi tăcut. Nu i-am zarit trăsăturile. Are chipul grav, acoperit cu mult praf alb, ca o pudră veche. Ochii închişi şi pleoapele albe.
Tot ce ştiu e că locuieşte într-o carte subţire, nerăsfoită care creşte la rădăcina unui brad. Cartea e dintr-o textură gânditoare şi simţitoare şi are multe etaje.
Nu l-a vazut nimeni, pentru că vine acasă doar la miezul nopţii, dar trebuie să ai încredere: se zice ca e foarte frumos şi fericit va fi cel care i-a citit cartea şi chiar s-a îmbrăcat în ea.
Ai ghicit, rochia ta de mireasă va fi din file de carte scrisă, cu texte răsucite şi învolănate, cu o trenă lungă care conţine o istorie nedescifrată, într-un alfabet neinventat, croită în manieră origami.
Nunta e scrisă deja în carte, tu nu mai trebuie decât să te îmbraci în rochia de mireasă şi să luneci prin rotocoalele moi şi unduitoare ale literelor si să te laşi purtată de caligrafie ca de un blând şi iubitor curent oceanic..

Cu dor şi pălărie extravagantă,
Naşa

Când grădina se revarsă

Grădină în plutire liberă în biserica San Stae, Veneţia.

Grădinari: Gerda Steiner şi Joerg Lenzlinger

Bienala de la Veneţia, 2003

Grădină somnolentă

Creşte în somn şi înfloreşte la lună plină. Dormitorul perfect pentru Regele Adormit.

În care se vede că grădina creşte odată cu vârsta, cu condiţia să nu cazi din ea

pe insula Eghina, la Sfintul Nectarie

Prin copilărie

Capsula

Nimicul are formă de capsulă. Zilnic capsula nimicului meu mă izolează de celelalte capsule. Înăuntru mă rotesc imponderabil în spaţiul tapetat şi mobilat elegant cu nimic, ricoşând buimac şi redundant de pereţi.
Fiecare zi mă înfăşoară într-o nouă capsulă translucidă şi rezistentă din care încerc să mă desfac şi să mă extrag ca un gălbenuş ce încearcă răzvrătit şi naiv să se separe de albuşul său şi să evadeze din ou.
Marele Nimic înghite capsula mea, împreună cu celelalte, în fiecare seară, pe stomacul gol. Este una din vitaminele care consumată zilnic, întăreşte organismul.

Transport ieşit din comun sau cum trei autobuze RATB au intrat pe contrasens, direct pe banda imaginarului

Institutul Cultural Român şi trupa de teatru Ilotopie au propus în vara aceasta bucureştenilor o nouă formă de transport public: Transport ieşit din comun. Trei autobuze RATB au devenit, timp de aproape o săptămână, trei utopii ambulante, trei poveşti pe roţi, călătoare în trafic.
„Transport ieşit din comun”a fost un eveniment urban de mare originalitate şi imapct, organizat de Institutul Cultural Român, care a reuşit să dea o cu totul altă dimensiune călătoriei obişnuite cu autobuzul şi să transforme un moment de rutină din viaţa bucureştenilor într-un excurs fantastic, de delectare artistică.
Autorii acestui îndrăzneţ proiect au fost actorii trupei franceze Ilotopie, una dintre cele mai remarcabile trupe de teatru stradal ale momentului, specialistă, de altfel, în astfel de utopii urbane.
Trupa a transformat trei autobuze RATB - cu ajutorul decorurilor - în spaţii suprareale, în mijloace de transport ieşite din comun, gata să conducă călătorii la destinaţie şi în acelaşi timp să-i transporte dincolo de cotidian, în imaginar şi oniric. Un autobuz a fost transformat într-o pădure, în alt autobuz a fost creată ambianţa elegantă a unui salon de lux iar în cel de-al treilea a fost amenajat un cabinet de curiozităţi. Cele trei autobuze-spectacol au circulat pe traseele obişnuite, timp de câteva ore pe zi, în perioada 27- 31 august a.c.
În spaţiile nou create, actorii francezi, împreună cu tineri actori români au devenit personaje, au interacţionat cu călătorii-spectactori, i-au iniţiat şi i-au condus prin povestea instalată în autobuz.
În autobuzul-pădure, Arboribuz a fost „plantată” o pădure cu copaci înfrunziţi, iarbă, buturugi, pietre, pământ proaspăt, frunze moarte, miros de muşchi şi ciripit de păsări.
Pădurea suprareală a fost populată cu personaje de basm, cu look contemporan. Aici putea fi întâlnit lupul, dar nu cel din poveste ci cel modern: inteligent, seducător, ambiguu, maliţios. Lupul contemporan spunea poveşti călătorilor, perora pe marginea condiţiei lupului şi îşi amintea cu durere în glas ( = scheunat prelung) de iubirea sa mai veche, Scufiţa Roşie. Aceasta nu mai purta scufiţa de altă dată, ci taior roşu, elegant. Între timp, a devenit agent imobiliar de succes, la agenţia Pădurea Dumneavoastă, direcţia Vânzări şi Relaţii cu Basmul. Femeie activă, Scufiţa ştia să negocieze, era fermă pe preţ, răspundea la telefon, fixa întâlniri, şi împarţea cărţi de vizită.
Pe cărările încurcate ale pădurii mai putea fi văzută şi vrăjitoarea cu patru braţe care locuia în căsuţa de turtă dulce, o turistă rătăcită căutând drumul spre Istambul şi de asemeni, un pădurar şi un pictor.
Pentru ca senzaţia de desprindere de real şi de confuzie de planuri să fie totală, pictorul picta pădurea chiar sub ochii călătorilor care trăiau pentru o clipă impresia că au intrat într-un tablou viu, ce deja îi conţine.

În autobuzul salon de lux, High-Life-Buz, călătorii au fost invitaţi într-un spaţiu elegant şi rafinat, decorat cu obiecte de artă, mobilier ales şi materiale fine. De la intrare au fost anunţaţi de către amfitrionul locului că „Aici dorinţa dumneavoastră este plăcerea noastră”. În acest autobuz de cinci stele, serviciile oferite au fost ireproşabile: majordomi în livrea i-au întâmpinat pe călători, i-au condus înăuntru şi i-au servit cu ceai sau cafea în ceşti de porţelan, le-au făcut vânt cu evantaiul şi chiar masaj la mâini.

Un pianist a cântat sonate şi valsuri la pianina instalată în autobuz. În acest decor, Blanche, o doamnă aristocrată din alte vremuri, în rochie de seară, povestea cu pasiune şi nostalgie despre trecutul ei, despre iubitul pierdut, Pierre şi despre viaţa de altă dată, la conac. În momente de entuziasm, Blanche comada şampanie pentru toată lumea şi toţi călătorii erau serviţi rând pe rând, în acordurile pianinei, cu câte o cupă de şampanie. În atmosfera sărbătorească mulţi călători aproape că uitau să mai coboare la staţie. Cel de-al treilea autobuz, Bizarbuz, a adăpostit un cabinet de curiozităţi aflat la graniţa dintre ştiinţă şi fantastic, guvernat de personaje bizare. O doamnă stătea aşezată într-o vitrină cilindrică, tricotând, un magician facea numere de iluzionism, un om-pasăre stătea suspendat la nivelul barelor de susţinere şi cânta la un instrument bizar..În celălalt capăt al autobuzului, un filosof dezbatea cu călătorii probleme existenţiale.

Cărţi despre dinozauri sau despre obiecte imposibile, scaune suspendate pe tavan, monitoare pe care se puteau vedea filmuleţe National Geographic, un schelet în mărime naturală manevrat de o marionetistă, perne din care se aud şoptite poveşti şi texte bizare, o mână care intra prin plafon, au fost doar câteva piese din decorul plin de surprize al Bizarbuzului.

Călătătorii care au urcat într-unul din cele trei autobuze neconvenţionale s-au îmbarcat de fapt, fără să ştie, într-o aventură. Reacţiile lor au fost din cele mai diverse.Unii s-au arătat reticenţi, cei mai mulţi însă au intrat în poveste uimiţi şi curioşi şi chiar dacă nu s-au aventurat în dialogul cu personajele, le-au savurat, amuzaţi, de la distanţă. Alţii au fost încântaţi să iasă din rolul plat şi tern de călător cu autobuzul RATB şi să încerce posturi neobişnuite alături de noii parteneri de joc: s-au arătat dornici să cumpere pădurea Scufiţei (unii chiar au sunat-o pe mobil), au imitat urletul lupului, i-au pus întrebări bătrânei doamnei aristocrate din High-Life-Buz, i-au cântat cântece pădurarului, ca să-l înveselească - la rugămintea Scufiţei- şi odată coborâţi în staţie, i-au îndemnat şi pe alţii să urce în autobuzele ciudate care „te deconectează pentru tot restul zilei”.

Mulţi din cei care au întâlnit poveştile pe roţi, s-au întrebat care este motivul pentru care au avut parte de o astfel de experienţă inedită şi neaşteptată în trafic.
„Transport ieşit din comun” şi-a propus să transforme, prin artă, unul din spaţiile cenuşii în care trăim. O utopie artistcă a prins viaţă într-un cadru urban neconvenţional şi a putut fi experimentată nu doar de un public anume, ci de călătorii obişnuiţi.
Traficul, spaţiul anost cu care interaţionăm zilnic, care adesea capătă accente de coşmar, s-a intersectat, pentru câteva zile, cu visul şi povestea.
„Transport ieşit din comun” este în acelaşi timp o invitaţie către artişti, de a se apleca mai mult asupra spaţiului public care poate deveni oricând obiect de lucru, spaţiu de joc şi de invenţie / intervenţie artistică.


Album foto:

http://s237.photobucket.com/albums/ff279/festival_teatru/Transport%20iesit%20din%20comun/